De Sfinții Trei Ierarhi, Seminarul ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, ca școală teologică, și-a serbat hramul. Potrivit tradiţiei, în ajunul prăznuirii, elevii și profesorii au participat la Slujba Privegherii la Biserica ”Sf. Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, paraclisul seminarului, priveghere care s-a încheiat cu un cuvânt de învățătură rostit de către arhim. prof. Mihail Daniliuc.

În ziua praznicului, începând cu orele 8.00 s-a oficiat slujba Utreniei și Sf. Liturghie de către pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului de la Mănăstirea Neamț, arhim. Mihail Daniliuc, pr. Viorel Laiu și diac. Ilarion Argatu. Răspunsurile la strană au fost oferite de către elevii seminariști sub îndrumarea prof. Marius Gabriel Brumă.

Apoi, în Sala de Festivităţi a Seminarului, a avut loc o manifestare spiritual-culturală dedicată patronilor învăţământului teologic, sub coordonarea arhim. Mihail Daniliuc. Elevii seminarişti au prezentat scurte dizertaţii despre viaţa şi activitatea sfinţilor,

lecturi din operele Sfinţilor Trei Ierarhi, iar în încheiere corul Seminarului Teologic a susţinut un mic concert de cântări dedicate Sf. Trei Ierarhi. De asemenea, a fost organizată, în foaierul Seminarului, și o expoziție de icoane de către elevii seminariști de la secția Patrimoniu.

Pentru Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț sărbătoarea Sf. Trei Ierarhi reprezintă un reper duhovnicesc atât pentru elevi cât și pentru profesori. Aceste manifestări dedicate patronilor învăţământului teologic, nu fac altceva decât să ne readucă în atenţie modelele de viaţă, trăire şi activitate misionară, dar şi didactică pe care şi noi trebuie să le împlinim, asemenea Sfinţilor Ierarhi pe care îi cinstim.