21 dec. 2018

Iarna cu colindul sfânt peste școlile Lunca și Nemțișor

Iarna a coborât peste școlile Lunca și Nemțișor, iar cei mai mici elevi ai Seminarului Teologic Ortodox “V. Costachi” de la cele două structuri au bucurat sufletele părinților, bunicilor al profesorilor si al colegilor mai mari de la Seminar cu un minunat program artistic. Coordonați de doamnele învățătoare și de doamnele educatoare glasurile lor cristaline au vestit Nașterea Domnului prin tradiționalele colinde creștine, au recitat poezii și au făcut urări deosebit de frumoase cu plugușorul, care este un obicei din străbuni. Magia datinilor a continuat cu colinde în limba engleză sub îndrumarea profesoarei Paula Solomiea.

Frumusețea programului a fost întregită și de elevii seminariști, care la rândul lor au colindat, dirijați de pr. Prof. Brumă Marius și de d-l prof. Cojocariu Adrian alături de d-na prof. Grădinaru Oana, consilier educativ.

 

Iarna a coborât peste școlile Lunca și Nemțișor, iar cei mai mici elevi ai Seminarului Teologic Ortodox “V. Costachi” …

Publicată de Viorel Laiu pe Vineri, 21 decembrie 2018

21 dec. 2018

Elevul Andrei Lămășanu la premierea olimpicilor internaționali

Elevul Andrei Lămășanu, de la Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi, este unul din cei trei elevi olimpici internaționali ai județului Neamț, premiați de doamna ministru Ecaterina Andronescu.
Andrei a câștigat locul III la Olimpiada internațională a elenismului. Face parte din cei 184 de elevi olimpici din România. Felicitări din suflet și Bunul Dumnezeu să îi călăuzească pașii în lucrarea Sa.

21 dec. 2018

Serbarea de Crăciun la Seminar

Tradiții de sărbători la Seminarul Teologic de la M-rea Neamț

Ca în fiecare an la Seminarul Teologic Ortodox “Veniamin Costachi” de la M-rea Neamț sărbătorile de iarna sunt un prilej de bucurie, de emoție și de manifestare a traditiilor religioase si populare ale romanilor. La aceasta bucurie au luat parte clerici,profesori, elevi, dar si parintii ai acestora. Colindul este una din cele mai vechi traditii care se respecta pana in ziua de azi. Astfel si in acest an elevii Seminarului, coordonati de prof. Cojocariu Adrian si pr. Prof. Bruma Marius, au incantat auditoriul printr-un inaltator concert de colinde, vestind Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos. Dupa colindele elevilor a urmat si un moment emotionant si anume o colinda a cadrelor didactice prin care si-au manifestat si ei bucuria vestirii Nasterii Domnului.
Imbracati in portul popular, elevii au intonat cu putere plugusorul traditional, care este un obicei stramosesc prin care se ureaza bun venit Anului Nou si se fac urari gazdelor.
Manifestarea a fost extrem de frumoasa , asa ca in final pr. Director Viorel Laiu le-a multumit si i-a felicitat atat pe elevi cat si pe profesori, subliniind ca trebuie sa ramanem transmitatori ai traditiei crestine, o traditie vie in zona noastra.

21 dec. 2018

Faptele bunilor samariteni

Elevii clasei a VIII-a de la Școala Lunca, structură a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, au fost bunii samariteni pentru câțiva bătrâni singuri și neputincioși din comunitatea lor. Au pregătit câteva pachete și au pornit la drum să aducă puțină bucurie de Crăciun. Gestul lor a făcut să trezească emoții puternice bătrânilor, mai ales ca cei care au oferit au fost copiii.

19 dec. 2018

Zilele „Veniamin Costachi” la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

Mitropolitul Veniamin Costachi a cârmuit Biserica lui Hristos din Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în vremuri deloc prielnice pentru nația română. Cu toate acestea, prin neostoita lucrare pastoral-misionară și social-filantropică, vlădicul Veniamin a luptat pentru afirmarea românismului și luminarea poporului prin știință de carte, înscriind o pagină de aur în istoria eclesiastică și cultuală a nației noastre.

Celebrarea dedicată luminatului ierarh moldav a continuat în sala de festivități a seminarului, unde s-a desfășurat simpozionul „Români, făuritori ai unității de neam”. În cuvântul de început, părintele director Viorel Laiu a prezentat pe scurt legătura școlii cu Veniamin Costachi, amintind că seminarul a primit acest binecuvântat nume în 1990, la inițiativa Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci nou întronizat în scaunul mitropolitan de la Iași, succesor al marilor vlădici moldavi: Varlaam, Dosoftei, Veniamin ori Iosif Naniescu. De asemenea, vorbitorul a subliniat: „Ierarh providențial, Mitropolitul Veniamin Costachi a cârmuit Biserica lui Hristos din Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în vremuri deloc prielnice pentru nația română. Cu toate acestea, prin neostoita lucrare pastoral-misionară și social-filantropică, vlădicul Veniamin a luptat pentru afirmarea românismului și luminarea poporului prin știință de carte, înscriind o pagină de aur în istoria eclesiastică și cultuală a nației noastre, câștigându-și pe bună dreptate numele de luminător al Moldovei”.

În alocuțiunea sa, părintele consilier Hrisostom Rădășanu a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, iar apoi a prezentat un succint dar intens portret, în alese cuvinte, a ierarhului Veniamin Costachi și a rolului și locului său în spiritualitatea și cultura românească. Apoi, părintele arhimandrit Hrisostom a adresat un cald îndemn seminariștilor, precum și celorlalți elevi și profesori invitați de la seminariile teologice din județ și de la școlile din orașul Târgu Neamț sau din comuna Vânători-Neamț: „Vă încurajez să fiți ca Veniamin Costachi: iubitori de Hristos și iubitori de carte. Toate celelalte se vor adăuga vouă. Veniamin a fost numit pe bună dreptate luminătorul Moldovei! De ce? Pentru că el însuși a adunat multă lumină din cuvintele Sfintelor Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți, iar apoi a dăruit-o celor păstoriți prin cuvinte rostite ori scrise, prin cărți tipărite ori prin multele sale fapte de milostenie”.

La manifestare au participat și domnii profesori Ilie Țedli și Mihai Giosan, inspectori în cadrul Inspectoratului Școlar Neamț, care au adresat cuvinte de apreciere, felicitare și încurajare pentru elevii seminariști și profesorii lor, din partea conducerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Domnul inspector Giosan, doctor în istorie, a prezentat și câteva informații inedite despre Mitropolitul Costachi. În cuvântul său, părintele profesor Ioan Mihoc a prezentat asistenței câteva crâmpeie din activitatea mitropolitului comemorat, îndemnând pe toți  cei prezenți să urmeze pilda viețuirii și dăruirii luminatului ierarh. Viceprimarul comunei Vânători-Neamț, domnul Vasile Coșofreț, a urat un călduros bun-venit tuturor participanților, evidențiind prin alese cuvinte frumusețile istoricei așezări de la poalele Cetății Neamț.

În deschiderea propriu-zisă a lucrărilor simpozionului, părintele profesor Mihail Daniliuc a prezentat un amplu material dedicat vieții și activității Mitropolitului Veniamin Costachi. A urmat recenzia mai multor referate pregătite de elevii seminariști, dar și de cei invitați, în care au fost evidențiate mai multe personalități istorice care, de-a lungul timpului, prin cuvânt sau faptă, au luptat pentru făurirea unității neamului românesc. Amintim câteva titluri și autorii: „Seminarul Veniamin sau Sorbona românismului”, de Andrei Lămășanu; „Veniamin Costachi, apărător și promotor al limbii române”, de Valeria Sochircă, „Agapia, file de istorie”, de Tocolaru Ioana, Seminarul Agapia; „Vasile Goldiș, vocea unei națiuni”, de Tănasă Elena, Colegiul Ștefan cel Mare, Târgu Neamț; „Ștefan Cicio Pop și rolul său la înfăptuirea României Mari”, de Maria Dron, Liceul Chiriac Nicolau din Vânători-Neamț.

La final, au fost vernisate două expoziții de carte și documente privind viața și activitatea Mitropolitului Veniamin Costachi, organizate de părintele profesor Vasile Păvăleanu, profesor Anca Ipate și arhimandritul Mihail Daniliuc, care a adus de la Arhivele Naționale – Iași documente inedite referitoare la ierarhul comemorat. Profesorii Oana Grădinaru și Dan Țârdea, împreună cu elevii de la secția Patrimoniu ai seminarului, au pregătit o încântătoare expoziție de icoane și tablouri realizate de harnicii patrimoniști, intitulată „Neamțul, leagăn de spiritualitate și cultură românească”.

În cadrul evenimentului, corul seminarului, condus de părintele profesor Marius Brumă și profesor Adrian Cojocaru a prezentat un frumos concert de colinde și cântece religioase.

În cuvântul de încheiere, părintele director Viorel Laiu a mulțumit celor prezenți pentru contribuția adusă la desfășurarea simpozionului, a înmânat tuturor diplome de participare și a reiterat dorința ca această manifestare să devină o tradiție la seminarul nemțean care, din 1990, își desfășoară activitatea în lumina Mitropolitului Veniamin Costachi.

Arhim. prof. Mihail Daniliuc

15 dec. 2018

„Leru-i ler” în sufletele bătrânilor din Centrul de Asistență și Îngrijire – Târgu Neamț

Urmând obiceiul străvechi ce a fost odrăslit încă din „vremea vremii”, în aceste zile suntem transpuși într-o lume, în care, parcă niciodată, nu ne aflăm mai aproape de Dumnezeu.

Tot ce vedem în jurul nostru este plămădit din dragoste dumnezeiască. Nimic nu poate exista în afara iubirii, noi înșine suntem iubire, respirăm iubire.

Cu această iubire si cu „Leru-i ler” mergem să vestim minunea și să bucurăm sufletul întristat al bătrânilor de la Centrul de Asistență și Îngrijire – Târgu Neamț.

Așa că, un grup de elevi seminariști , coordonați de profesorii Apetroaei Elena și Cucolea Aurelian a organizat o strângere de fonduri pentru a oferi 70 de pachete acestor bătrâni – “Leru-i ler” a ajuns la sufletul lor. Muțim de uimire: acești bunici „ai noștri” au lacrimi de bucurie împletite cu tristețea din ochi.

Ne bucurăm că am reușit să ducem mai departe starea de bucurie a Nașterii Domnului ce se petrece „în cetatea eternă” a lui Dumnezeu.

07 dec. 2018

În An Centenar, elevi și profesori de la Seminarul „Veniamin Costachi” M-rea Neamț, premiați în cadrul Sărbătorii Școlii Nemțene

Vineri, 7 decembrie, a avut loc „Sărbătoarea Școlii Nemțene”, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț și ajuns la cea de-a VI-a ediție. Cu acest prilej, elevi olimpici la nivel național și internațional, alături de profesorii lor îndrumători, au avut parte de recunoștința conducerii județului și respectul corpului profesoral.

Gala, care a stat sub semnul emoției și a reușitei, a debutat cu câteva rânduri dedicate Centenarului.

„Sărbătoarea Școlii Nemțene” a fost însuflețită prin intonarea Imnului de stat și cu momente artistice (cântece patriotice și de Crăciun) susținute de elevi talentați ai Corului „Gloria Dei” al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, (dirijori: pr. prof. Marius Gabriel Brumă și dl. prof. Adrian Vasile Cojocariu) și ai Liceului de Arte „Victor Brauner”.

„Elevii premiați în cadrul acestui eveniment au performat în cadrul olimpiadelor școlare organizate de Ministerul Educației Naționale, însă la nivel județean există 500 de elevi care au obținut performanțe la multe alte concursuri naționale, cărora le adresăm mulțumiri și profesorilor lor îndrumători […] Mulțumim Consiliului Judeţean Neamţ și partenerilor educaționali pentru sprijinul constant și pentru implicarea în asigurarea unui demers educațional de calitate”, a declarat Elena Laiu- inspector şcolar general al ISJ Neamț.

La manifestare au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților publice județene si locale.

Cel mai așteptat moment al festivității a fost, bineînțeles, premierea celor mai merituoși elevi și a cadrelor didactice care s-au evidențiat în acest an. Au fost răsplătiți cu Diplome de Excelență și premii în bani elevi sau echipe, alături de profesorii coordonatori, care au făcut cinste județului atât la competițiile naționale, cât și la cele din afara țării.

Un alt moment deosebit, încărcat de emoție, a fost și premierea, la categoria „Domnul Trandafir”, a dascălilor care s-au remarcat prin creativitatea și pasiunea depusă la catedră. Părintele profesor Vasile Păvăleanu, titular al catedrei de Teologie Dogmatică de la seminarul nemțean, a fost unul dintre cei ce au fost nominalizați pentru această merituoasă recunoaștere.

Evenimentul a fost organizat și în acest an cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ şi al partenerilor educaţionali, care și-au propus să aducă în prim-plan performanţa din sistemul de învăţământ nemţean.

LISTA elevilor și profesorilor de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, premiați la „Sărbătoarea Școlii Nemțene” , ediția a VI-a

OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ A ELENISMULUI Medalie de bronz, LĂMĂȘANU ANDREI, a XI-a
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ Premiul I LĂMĂȘANU ANDREI, clasa a XI-a, îndrumător Arhim. prof. drd. MIHAIL DANILIUC
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBI CLASICE – GREACĂ VECHE Premiul I, DALIDIS DIMITRIE CLASA a XI-a, îndrumător diac. prof. drd. ARGATU ILARION
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ARTE VIZUALE, ARHITECTURĂ ȘI ISTORIA ARTELOR, PREMIUL II, PLEȘCA FLORIN, clasa a XI-a, îndrumător prof. ȚÂRDEA DAN
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ A ELENISMULUI premiul III, LĂMĂȘANU ANDREI, CLASA a XI-a
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBI CLASICE – GREACĂ VECHE, MENTIUNE, CARP ANDREI CRISTIAN, clasa a IX-a, îndrumător diac. prof. drd. ARGATU ILARION
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBI CLASICE – GREACĂ VECHE, MENTIUNE, CHIHAIA MODEST, clasa a X-a, îndrumător diac. prof. drd. ARGATU ILARION
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ, MENTIUNE, BISTRICEANU MARIA, clasa a IX-a, îndrumător diac. prof. drd. ARGATU ILARION
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ, MENȚIUNE, URSACHE CASIAN, clasa a XII-a, îndrumător pr. prof. VASILE PĂVĂLEANU
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ, MENTIUNE, TARTUS MARIAN, clasa a X-a, îndrumător pr. LAIU VIOREL ROMUS

06 dec. 2018

“Itinerar” de suflet și simțire la Colegiul “Sf. Nicolae” din Iași

Cuvintele nu pot reda, uneori, dimensiunea și aura mitică pe care Sărbătorile Crăciunului ni le pot da.
Un fir de bucurie firav, precum gândurile ce se desprind din noi, își caută drumul spre suflet prin programul artistic prezentat de un grup de elevi seminariști nemțeni.
Programul dedicat sărbătorilor Colegiului Sf. Nicolae a cuprins momente artistice sub denumirea “Seara Seminarului Nemțean”.
În program elevii au prezentat sceneta “Crăciunul e aproape” urmată de colinde.
Atmosfera de emoție a fost completată de un recital de poezie și cântec dedicat “Anului Centenar”.
La spectacol, alături de studenți, masteranzi, doctranzi, ca spectatori au fost și părinți profesori de la Facultatea de Teologie si seminarii, precum și parintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier pentru educație din cadrul Arhiepiscopiei Iasilor.
Ca orice creștin, a doua zi elevii nemțeni, alături de profesorul coordonator Elena Apetroaei, au avut un moment de rugăciune la Catedrala Mitropolitană.

 

 

01 dec. 2018

Elevi si profesori sărbătorind Centenarul Marii Uniri





Joi, 29 noiembrie, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a avut loc serbarea dedicată Centenarului Marii Uniri. Manifestarea a început cu imnul României, intonat de un impresionant cor de aproximativ 200 de elevi seminariști, inclusiv o parte din colegii lor de la structurile Luca și Nemțișor, iar alături de ei, profesorii și unii părinți ai elevilor, veniți special să asiste la festivitate. În cuvântul de deschidere, directorul școlii teologice, părintele profesor Viorel Laiu, a adresat celor prezenți un vibrant cuvânt în care a subliniat că unitatea unui popor poate fi privită nu doar ca o necesitate politică ori socială, ci, în primul rând, ca o poruncă divină, după cum reiese din cuvintele Mântuitorului Hristos: „Precum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia întru Noi una să fie” (Ioan 17, 21). A fi și a trăi în duhul unității, pentru noi, românii este, așadar, o aspirație nu doar din punct de vedere social-politic, ci și spiritual, izvorâtă din credința într-un Dumnezeu, Unul în ființă și întreit în Persoane.

Au urmat apoi alte alocuțiuni: domnul Bogdan Burdulea, comandatul Detaşamentului ISU Târgu Neamţ, invitatul special al manifestării, a vorbit elevilor despre istoria pompierilor militari și despre importanța slujirii patriei cu dragoste și responsabilitate; doamna Marcela Balău, profesor de istorie în cadrul Seminarului, a făcut o sinteză a evenimentelor istorice de la 1 decembrie 1918, dar și a celor pregătitoare mărețului act comemorat; părintele Mihail Daniliuc, profesor de Istorie Bisericească, a vorbit asistenței despre implicarea Bisericii în împlinirea actului Unirii, accentuând mai cu seamă ajutorul deosebit oferit de Biserica strămoșească Armatei Române în Războiul de Reîntregire.

Momentul festiv a continuat cu un bogat program artistic pregătit de elevii seminarului, îndrumați de profesorii lor. Toată asistența a fost invitată apoi la vernisarea expoziției pregătită de elevii de la secția Patrimoniu intitulată „Marea Unire în imagini” în cadrul căreia au fost expuse portretele făuritorilor Marii Unirii de la 1 decembrie 1918. O icoană specială a realizat elevul Vasile Prundeanu din clasa a XII-a, după cunoscuta reprezentare a celebrului artist plastic Nicolae Grigorescu, care în 1859, la vârsta de 21 de ani, pictând biserica Mănăstirii Agapia, a imortalizat momentul Unirii Principatelor în chip deosebit și unic în spațiul ortodox: a pictat aripa arhanghelului Gavriil în culorile tricolorului național.

La finalul manifestării toți elevii seminariști, înveșmântați în straie populare românești, alături de profesorii lor, au realizat o fotografie deosebită, „făurind” numărul anilor de la Marea Unire.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !

 

Programul sărbătorii a fost următorul:

  • Intonarea Imnului de Stat
  • Cuvântul de deschidere al PC Părinte Director Viorel-RomusLaiu 
  • Contextul istoric al Marii Uniri – prezentare prof. Marcela Bălău
  • „Mesaj din Basarabia” – moment artistic realizat de către elevii din R. Moldova
  • „Cântec pentru Ţară” (I) – grupaj muzical interpretat de Corul Seminarului – coord. prof. Adrian Cojocaru si Pr.Prof. Brumă Marius
  • Cuvânt omagial al invitaţilor – ISU Neamţ – mr. Budulea Bogdan şi plt. Ungurenaşu Petrică (SMURD)
  • „Să ne aducem aminte” – moment poetic cl. a IX-a Arte Patrimoniu coord. prof. Anca Ipate
  • „Dragă Românie” – moment artistic interpretat de copiii cl. I-IV Scoala Gimnazială Nemţişor, coord. înv. Creangă Vasilica, înv. Ramona Cucoş şi înv. Mihaela Pintilie
  • „Unirea în pictura românească” – prezentare Nicuţă Ioana cl. a XII-a Arte Patrimoniu, coord. prof. Oana Grădinaru
  • „Cuvinte la ziua Unirii” – moment artistic şi muzical – cl. a XI-a Arte Patrimoniu
  • „Cântec pentru Ţară” (II) – grupaj muzical interpretat de Corul Seminarului – coord. prof. Adrian Cojocaru si Pr.Prof. Brumă Marius
  • „Vlăstare pe care s-a înălţat Unirea” – prezentare realizată de către Pr.Prof. Arhim.Mihail Daniliuc
  • „Cântec de sărbătoare” – MOMENT ARTISTIC INTERPRETAT DE Corul profesorilor Seminarului

La final, toţi participanţii au alcătuit un mare 100, cifra anilor străjuită de Tricolor, în faţa Bisericii „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !

 

Coordonator program: prof. Oana Grădinaru (consilier educativ)

Prezentator program:  prof Călin Rudeanu

 

25 nov. 2018

Cercul pedagogic pentru pedagogi din cadrul ISJ Neamț la Seminar

În data de 23 Noiembrie a avut loc la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț Cercul pedagogic al pedagogilor din Județul Neamț. În cadrul acestuia Pr. Marius Gabriel Brumă a susținut referatul cu tema „Rolul pedagogului în implementarea parteneriatului școală-familie-comunitate.”
După referat au avut loc discuții cu privire la încercarea fiecăruia dintre cei prezenți în a face plăcută șederea unui elev în regim de internat. Mediator a fost coordonatorul cercului Dl. Lupașcu Petru de la Colegiul Cartianu din Piatra Neamț.
A fost o întâlnire deosebită deoarece fiind în an centenar înainte de activitate colegii pedagogi împreuna cu participanții la cercul pedagogic al secretarilor din județ au participat în Biserica SF. Ioan Iacob la un Te Deum de mulțumire și o slujbă de pomenire a eroilor făuritori ai Marii Uniri de la 1918.
Acest cerc al pedagogilor a fost prilej de revedere a colegilor și constructiv in viitorul activității lor.