Biserica Sf. Ioan Iacob

Biserica Sfantul Ioan Iacob de la Neamt

Home / Biserica Sf. Ioan Iacob

Biserica "Sf. Ioan Iacob"

Atunci când Domnul Hristos sălăşluieşte prin credinţă în inima noastră, El revarsă în trupul nostru omenesc, curăţit şi sfinţit printr-o nouă legătură cu Dumnezeu, puterea învierii Sale, care biruie şi ne pătrunde fiinţa întreagă.  Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Gal.III, 27), ne învaţă Sfântul Apostol Pavel.
Sfintele moaşte. sunt mărturii în lume ale prezenţei lui Hristos, Care şi-a înscris cu mărire numele întru sfinţii Săi. Ele sunt deopotrivă, dovezi ale nemuririi sufletului şi prefigurări  ale vieţii veşnice. Puterea lui Hristos e incoruptibilă, iar acolo unde locuieşte puterea lui Hristos (II Cor. XII, 9) , sau în cei care sunt ai lui Hristos Iisus (Gal. V, 24), ea împărtăşeşte nestricăciunea chiar şi trupurilor adormite. Este  mai presus de orice, un indiciu dumnezeiesc care ne aprinde şi ne susţine credinţa în continuarea vieţii noastre spirituale de pe pământ în existenţa veşnică.

Aşa cum giulgiul  şi mahrama la Învierea Domnului au rămas intacte şi împăturite cu rânduială, tot la fel şi osemintele sfinţilor, veşminte ale sufletelor nemuritoare, în urma desfacerii tainice dintre suflet şi trup, rămân incoruptibile, fără să fie supuse destrămării materiale. După cum giulgiurile Mântuitorului vestesc Învierea, tot la fel şi sfintele moaşte ne vorbesc despre învierea noastră viitoare. Natura trupului explică ea însăşi mortalitatea sa, prin numeroasele acte de disoluţie vizibilă la care trupul se supune în viaţa aceasta şi cărora le urmeză o necontenită refacere. Sufletul însă e dinamism, e principiul personal,  fără să prezinte nici un semn de descompunere sau de disoluţie, oferind, prin facultăţile sale, o imagine de

Sf. Ioan Iacob

ceea ce înseamnă reunirea părţilor într-un întreg armonic, cunoscut sub denumirea de persoană. Persoana, este forma de exisitenţă unică şi necesară a spiritului. Încoruptibilitatea sfintelor moaşte vine astfel să susţină

credinţa că există o legatură specială între sufletul sfântului şi trupul său, pe care moartea nu o poate distruge.

Păstrarea trupurilor sfinţilor în stare de nestricăciune este o făgăduinţă şi o garanţie  privitoare la mărirea de care se vor bucura trupurile credincioşilor după înviere.
Trupurile cele nestricăcioase ale sfinţilor, sfintele moaşte, sunt venerate în Biserica Ortodoxă. Sunt aşezate cu grijă în sfinte racle şi puse spre închinarea credincioşilor în biserici special construite întru numele lor.
* * *
O biserică nouă, aproape de marea lavră a Mănăstirii Neamţ, într-o instituţie de mare tradiţie duhovnicească şi culturală cum este Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ,  biserică închinată unuia dintre cei mai reprezentativi sfinţi ai neamului românesc, Sf. Ioan Iacob , a fost o ideie de neînţeles pentru unii, greu de acceptat pentru alţii, dar pornită dintr-o minte şi o inimă mare iubitoare de sfinţi, aşa cum  este cea a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.
Iată pe scurt istoria acestei împliniri sfinte:

Paraclisul "Sf. Pantelimon"

Vechea capelă a Seminarului de la Mănăstirea Neamţ, închinată Sf. Pantelimon, s-a dovedit, în anii de după revoluţia din 1989, a fi neîncapătoare pentru mulţimea elevilor ce doreau să înveţe la această şcoală de tradiţie, mai ales că încă nu se deschiseseră alte seminarii în această parte a ţării. Pornind de la această realitate, profesorii seminarului  nemţean s-au sfătuit ca să ridice o bisericuţă de lemn, undeva într-un spaţiu mai retras în curtea şcolii. Au  pregătit chiar un proiect pentru o astfel de biserică. Pentru solicitarea binecuvântării din partea Înaltpreasfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi prezentarea proiectului amintit au fost delegaţi P.C.  Pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului, şi P.C. Pr. Prof. Vasile Ignătescu. Precizăm faptul că Părintele Ignătescu, revenise cu puţin timp înainte dintr-o misiune de peste 20 de ani din America şi, împreună cu soţia sa preoteasa Georgeta doreau să fie primii între donatorii  la această biserică.
Delegaţia amintită s-a deplasat la Iaşi, la Centrul mitropolitan, în vara anului 1993, fără să-şi închipuie ce va însemna acest demers, ce binecuvântare pentru Seminar, pentru Mănăstirea Neamţ şi pentru întreaga ţară.
Ca cel care am făcut parte din această delegaţie, vă rog să-mi îngăduiţi să relatez, mai în amănunt, întâlnirea noastră cu Înaltpreasfinţitul  Mitropolit Daniel.
Am ajuns la Iaşi, ne-am închinat cu multă evlavie la sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Paraschiva, în catedrala mitropolitană, apoi, cu emoţie şi chiar cu un sentiment de teamă gândindu-ne la reacţia pe care o va avea Înaltpreasfinţitul referitor la ideea construirii a încă unei biserici în vatra Mănăstirii Neamţ , ne-am îndreptat spre palatul mitropolitan.
Am fost primiţi imediat, dar a trebuit să mai asteptăm un timp nu prea îndelungat în anticameră, până ce avea să plece o altă delegaţie ce era primită în audienţă. Acel timp a fost prilej de meditaţie şi rugăciune pentru noi, ca proiectul nostru să fie bine primit şi mai ales să se facă prin aceasta voia Domnului.

Moastele intregi ale Sf. Ioan Iacob

Suntem poftiţi în biroul de lucru al Înaltpreasfinţitului mitropolit Daniel. Sărutăm mâna Înaltpreasfinţitului, suntem invitaţi să ne aşezăm, iar mitropolitul nostru, cu bunăvoinţa care-l caracterizează, ne întreabă ce mai este nou pe la seminar şi care este rostul vizitei noastre. Emoţionaţi, începem noi a prezenta dorinţa profesorilor de la Neamţ pentru o noua biserică. Dar ce se întamplă? Mitropolitul plin de o bucurie  pe care nu pot să o descriu în cuvinte, se ridică din faţa mesei de scris şi parcă tresăltând, ocoleşte biroul exclamând: Voi trebuie să faceţi biserica ! Voi trebuie să faceţi biserica! Voi trebuie să faceţi biserica! Eram nedumeriţi. Ce se întampla oare cu Înaltpreasfinţitul ? Despre ce biserică era vorba ? Ce înseamnă oare cuvintele acestea ? Apoi parcă s-a prăbuşit în scaunul de la birou şi ne-a spus:  De luni de zile nu am linişte,  întrebându-mă unde  să construiesc o biserică nouă pentru a aduce în ea  sfintele moaşte ale Sf. Ioan Iacob de la Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul de lângă Ierusalim. Şi ne-a mai spus:  Cu un timp în urmă am primit de la Ioanichie Pârâială, ucenicul Sf. Ioan Iacob, camilafca şi metaniile sfântului Ioan şi o scrisoare în care disperat îmi cerea să-i citesc rugăciune de dezlegare pentru păcatele ce le-a făcut pentru că nu a ascultat de porunca sfântului.
Iată cum s-a întâmplat, ne-a relatat Înaltpreasfinţitul în continuare:  Ioanichie, cel mai apropiat ucenic  al Sf. Ioan, un om evlavios, cu multă dragoste pentru părintele său duhovnicesc, se bucura de fiecare dată când putea să se întâlnească cu pelerinii veniţi din ţară la locurile sfinte şi mai ales când aceştia păşeau în Mănăstirea din Hozeva să se închine la moaştele sfântului. De fiecare dată însă Ioanichie tulbura pe creştinii pelerini, certându-i pentru faptul că românii în general s-au dovedit a fi necredincioşi, prin faptul că în ţară sub regimul comunist s-au distrus multe biserici, iar ei nu au reacţionat mai vehement împotriva acestor fărădelegi. Se tulburau pelerinii de felul în care îi certa, dar se tulbura şi Sf. Ioan pentru comportarea lui Ioanichie. Acestuia i s-a arătat Sf. Ioan şi l-a mustrat, spunându-i să nu mai facă niciodată acest lucru, pentru că el trebuie să-şi amintească cât de mult a iubit şi iubeşte sfântul poporul român şi ţara în care s-a născut. Dar Ioanichie nu a ascultat pe sfânt. A continuat să aibă aceeaşi atitudine şi la următoarele grupuri. Din nou i s-a arătat sfântul şi din nou l-a mustrat, iar el s-a dovedit a fi iarăşi neascultător. I s-a arătat a treia oara sfântul lui Ioanichie şi i-a zis: Pentru că nu m-ai ascultat te vei îmbolnavi grav, vei paraliza şi vei muri. Şi i-a mai spus: Să trimiţi mitropolitului Daniel de la Iaşi camilafca şi metaniile mele şi să-l rogi să-ţi citească rugăciune de dezlegare, căci altfel vei muri în păcatele tale. Să-i mai spui să facă tot ce poate să mă aducă acasă. Cuviosul Ioanichie, nu la mult timp după aceasta, s-a îmbolnăvit, aşa cum i-a proorocit sfântul, şi, plin de umilinţă, trimite la Iaşi metaniile şi camilafca sfântului şi-l roagă pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel să-l dezlege de păcatul neascultării şi-i aduce la cunoştintă dorinţa sfântului Ioan de a fi adus în ţară.
M-am îmbrăcat în toate veşmintele arhiereşti şi i-am citit rugăciune de dezlegare cuviosului Ioanichie, ne-a mărtirisit apoi Înaltpreasfinţitul.
La scurt timp Înaltpreasfinţia Sa primeşte un alt mesaj din partea Sf. Ioan, că el doreşte să fie adus în ţară într-o „casă nouă”. Toate aceste mesaje au avut darul de a-l îngrijora pe Înaltpreasfinţitul, neînţelegând de ce sfântul Ioan doreşte o „casă nouă” şi unde va trebui să fie ridicată această „casă nouă”. Iată de ce era îngrijorat, şi ne-a spus: Sfântul Ioan este un sfânt mare al Bisericii noastre, dar este un sfânt  sever, care a pedepsit pentru neascultare chiar şi pe ucenicul său, căci la scurt timp Ioanichie a murit.
De ce o „casă nouă”?  Pentru că toată viaţa sfântului Ioan s-a caracterizat prin smerenie şi discreţie, el dorind în permananţă să nu deranjeze pe nimeni. Când vom aduce acasă sfintele moaşte s-ar cuveni  să le aşezăm în biserica cea mare a Mănăstirii Neamţ, dar acolo este deja mormântul Sfântului Paisie  şi sunt aşezate spre închinare şi sfintele moaşte ale Sfântului necunoscut  de la Neamţ. Vom fi puşi noi în încurcătură. Unde vom aşeza racla cu sfintele moaşte, mai în faţă  sau mai în spate în biserică? Iată de ce sfântul Ioan doreşte o „casă nouă”. Mă gândeam,  a continuat Inaltpreasfinţia Sa, la posibilitatea construirii unei biserici la Iaşi, cu hramul Sf.Ioan Iacob, dar ce legatură a fost între Sf. Ioan şi Iaşi, sau să ridicăm o biserică în satul său natal, în Crăiniceni lângă Darabani, judeţul Botoşani, dar acolo este  deja o biserică destul de nouă, iar cea mai puternică legătură a sa cu ţara rămâne Mănăstirea Neamţ, unde a şi fost călugărit. Voi sunteţi primii în lume care aţi fondat o instituţie de cultură şi spiritualitate ortodoxă în numele Sfântului Ioan.  (Înaltpreasfinţitul făcea referire la faptul că la începutul anului 1993, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Inaltpreasfinţiei Sale, s-a deschis la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ Academia Sf.Ioan Iacob .  Iată de ce, voi, la Seminar, trebuie sa ridicaţi „casa cea nouă”. Mai ales că în memoriile sale Sf. Ioan preciza că la Mănăstirea Neamţ cel mai bine s-a simţit cât a avut ascultarea la Seminarul mănăstirii:  “Dacă au priceput proiestoşii, că eu nu sunt bun la nimic altceva, decât la citit şi la scris, atunci mi-au dat de lucru cu cărţile şi hârtiile (pe la Seminarul mănăstirii, pe la cancelarie şi la bibliotecă),…m-au lăsat la ceea ce mă pricep” (Din Ierihon catre Sion, Jerusalim 1999, pg169). –
Acum abia am înţeles noi de ce era Înaltpreasfinţitul atât de bucuros la ideea construirii unei noi biserici la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, dar eram încă nedumeriţi şi ne întrebam cum se va putea realiza aşa ceva, întrucât pentru aşa un proiect nu se mai potriveau planurile noastre în care doream o bisericuţă de lemn.
Parcă în extaz, ca şi cum ar fi văzut-o în faţa ochilor, Mitropolitul Daniel ne-a descris în amănunt, cu detalii, cum va arăta noua biserică de la Seminar. Aveam să-mi amintesc aceste detalii pe parcursul derulării lucrărilor la biserică. Şi a continuat: Va fi o biserică frumoasă, cu două altare, unul la demisol cu hramul Sf. Vasile cel Mare şi unul la parter cu hramul Sf.Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ, iar lângă ea veţi construi o casă pentru pelerini, o casă în formă de cruce, ca  atunci când vom aduce acasă sfintele moaşte ale sfântului Ioan să avem unde să primim delegaţia de la Ierusalim ce va însoţi această procesiune, şi chiar să propunem ca permanent, toţi delegaţii Bisericii Ierusalimului ce vor vizita România, să poată avea aici, aproape de această biserică, în mod gratuit loc de găzduire.
Frumoase proiecte, prezentate cu o pasiune de nedescris. Am fost prinşi şi noi în această măreţie a momentului. Ne întrebam însă cum vom realiza aşa ceva, întrucât aveam resurse financiare doar simbolice.
Înaltpreasfinţitul a văzut probabil pe chipurile noastre umbra de nedumerire şi ne-a îmbărbătat: „Nu voi veţi face biserica, ci Sf. Ioan. Voi va trebui doar să doriţi din tot sufletul acest lucru.”(Vă mărturisesc aici că aşa a şi fost. Niciodată nu am avut bani, dar niciodată nu ne-au lipsit banii. Când se opreau lucrările, se opreau şi donaţiile, iar în ziua când reîncepeau lucrările Sf. Ioan ne trimitea imediat şi primii pelerini cu ceva donaţii).
Am luat binecuvântare şi ne-am întors plini de bucurie să aducem la cunoştinţa profesorilor, colegilor noştri de la Seminar, viziunea mitropolitului nostru pentru o biserică în cinstea Sf. Ioan Iacob.
Câte piedici am întâmpinat apoi, dar şi câtă binecuvântare!
Când ne era mai greu, alergam la părintele stareţ Victorin Oanele de la Mănăstirea Sihastria, pentru sfat şi binecuvântare, iar el ne spunea: „Şi ce aţi vrea voi să se bucure diavolul că voi contruiţi biserici. Atunci când vedeţi că sunt mulţi împotrivă, mergeţi înainte cu bărbăţie duhovnicească. Diavolul se tulbură ştiind cum va fi rănit de puterea sfântului şi de mulţimea darurilor sfinte ce se vor revărsa asupra credincioşilor din biserica lui Hristos ce se construieşte”.
Proiectul bisericii a fost realizat de Institutul de Proiectări Piatra Neamţ. Domnul Sever Stegaru, directorul Institutului, ne-a pus la dispoziţie o întreagă echipă de proiectanţi, conduşi de către Ladislau Landkammer, ce avea să realizeze apoi şi proiectul pentru biserica Sf. Teodora de la Mănăstirea Sihastria.
În data de 5 august 1994, la ziua Sfântului Ioan Iacob, Înaltpreasfinţitul Daniel a sfinţit locul pentru viitoarea biserică. Mulţime de credincioşi pelerini au fost prezenţi la acest moment. S-a săvârşit mai întâi Sf. Liturghie la Mănăstirea Neamţ, apoi, în sunete de clopote şi în procesiune toţi cei prezenţi ne-am îndreptat către Seminar. Plini de emoţie, ca la orice început de lucrare sfântă, la îndemnul mitropolitului de a sprijini construcţia bisericii, evlavioşii pelerini au făcut primele donaţii. La piciorul crucii, ce marca locul sfântului altar, rând pe rând a trecut fiecare şi a lăsat câte ceva. Cu totul impresionant a fost pentru toţi cei prezenţi, când nemaiştiind ce să mai ofere, câteva  credincioase, din dragostea lor pentru Sfântul Ioan, au început să aşeze lângă cruce podoabele lor de aur (cercei, lănţişoare, chiar verighete).
În cartea ctitorilor Înaltpreasfinţitul avea să scrie: „Binecuvintează Doamne, pe toţi cei care vor contribui la zidirea Sf. Mănăstiri  „Sf. Ioan de la Neamţ” de lângă Seminarul Teologic Neamţ, pentru ca această biserică să fie laborator de înviere pentru suflete şi oglindă a frumuseţii evlaviei izvorată din credinţa dreaptă.
Binecuvintează, Doamne, pe toţi cei care iubesc frumuseţea Casei Tale, Sfânta Biserică!
Binecuvintează, Doamne, pe toţi cei care caută sfinţenia vieţii şi o arată în faptele bune izvorate din har şi credinţă.
Binecuvintează, Doamne, pe toţi românii care urmează pilda voevozilor ctitori de altare sfinte şi porţi ale cerului deschise pe pământul patriei pentru a coborî harul în inimi şi a înalţa neamul românesc în veşnicia slavei Tale”.
Lucrările de o amploare deosebită s-au concretizat după îndelungi eforturi financiare şi materiale într-o frumoasă (catedrală) biserică, al cărei sfânt altar a fost sfinţit cu o solemnitate deosebită. Acest moment, legat şi de împlinirea a 500 de ani de la sfinţirea bisericii  Mănăstirii Neamţu, s-a bucurat de o numeroasă prezenţă.
Duminică, 12 octombrie 1997, a fost o zi deosebit de bogată în evenimente solemne.
Atmosfera de aleasă sărbătoare duhovnicească se făcea simţită atât în incinta Mănăstirii, cât şi-n împrejurimile ei. Mulţimi de pelerini, cu bucuria în suflete şi pe chipuri, umpleau drumurile ce duceau la sfântul locaş, sfidând frigul dimineţii. Se puteau întâlni oameni credincioşi veniţi atât din satele şi oraşele Moldovei, cât şi din restul ţării şi chiar din străinătate. Putem spune că în acele clipe Neamţul a fost inima Ortodoxiei.
În prima parte a dimineţii a avut loc sfinţirea bisericii  “Sf. Ioan de la Neamţ”. În ziua sfinţirii, biserica era în haine de sărbătoare, fiind frumos împodobită cu crengi de brad şi aranjamente de flori. Dar cea mai frumoasă podoabă a sa a fost numărul mare de credincioşi veniţi să participe la acest eveniment duhovnicesc, şi, în acelaşi timp, să întâmpine, cu dragoste şi căldură, pe Înalţii Ierarhi.
Slujba de sfinţire a bisericii “Sfântul Ioan de la Neamţ” a fost săvârşită de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României,  Înaltpreasfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Kalinikos de Listra,  Înaltpreasfinţitul Iacobos de Mitilene,  Înaltpreasfinţitul Alexandru de Mandinias, Înaltpreasfinţitul Hrisostomos de Zakintos, Înaltpreasfinţitul Ieronimos de Tiva şi Levadias, Înaltpreasfinţitul Nestor al Olteniei,  Înaltpreasfinţitul Petru al Basarabiei,  Înaltpreasfinţitul Bartolomeu al Clujului, Înaltpreasfinţitul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor,  Preasfinţitul Eftimie al Romanului,  Preasfinţitul Epifanie al Buzăului,  Preasfinţitul Ioachim al Huşilor,  Preasfinţitul Timotei al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului,  Preasfinţitul Laurenţiu al Caransebeşului,  Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul şi Preasfinţitul Gherasim Putneanul.
La aceştia s-au adăugat stareţi de mănăstiri, călugări şi preoţi prezenţi din Moldova şi din toată ţara. Ne-am bucurat de prezenţa premierului României Victor Ciorbea, ministrul culturii Ion Caramitru,  Dan Haulică, ambasadorul României la UNESCO, Domnul Dan Lospa, prefectul judeţului Neamţ, care a întâmpinat oaspeţii cu un frumos cuvânt de bun venit, alte oficialităţi de stat şi foarte mulţi credincioşi. La finalul solemnităţilor Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic de Constantinopol a dăruit P. C. Pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” o cadelniţă de argint pentru biserica nou sfinţită, şi cruciuliţe cu însemnele patriarhiei ecumenice pentru profesorii şi elevii şcolii. Seara a fost organizat un moment festiv de către UNESCO la care au participat cântăreaţa Sofia Vicoveanca, tenorul Octavian Naghiu, corul Madrigal, la acest moment asistând şi înalţii oaspeţi.
Lucrările de înfrumuseţare la noua biserică nu s-au întrerupt, continuându-se cu executarea picturii de către maestrul Vasile Buzuloi, împreună cu ucenicii săi, între anii 1998-2003.  Pictura are o tematică tradiţională, în interiorul bisericii fiind reprezentaţi atât sfinţii din Răsărit, cât şi cei din Biserica universală de până la 1054.
Capeteasma sfântului lăcaş este sculptată în lemn de stejar de către meşterul Gafton Dumitru din Târgu Neamţ, în timp ce pictura de pe iconostas este realizată de către monahul Mihail Gheatău, fiind de fapt donaţia Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi.
În tot acest timp s-a amenajat la demisolul bisericii un paraclis unde s-a aşezat racla destinată moaştelor Sf. Ioan Iacob de la Neamt împreună cu diferite obiecte care au aparţinut sfântului. Menţionăm faptul că Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel a dăruit bisericii o raclă frumos sculptată de către studentul teolog Ursache Mircea, pregătită pentru a se aşeza în ea moaştele Sf. Ioan. Încă în anul 1995 (când biserica era doar la temelii), tot Înaltpreasfinţia Sa a dăruit Seminarului camilafca şi metaniile Sf. Ioan. Apoi cu ocazia hramului din 5 august 1999  a adus în procesiune degetul Sfântului.
Camilafca şi metaniile sfântului le primise Înaltpreasfinţitul Daniel în anul 1993 de la ucenicul Sf.Ioan, ieromonahul Ioanichie Pârâială, prin ieromonahul Visarion Bârsan, care a vieţuit o vreme în Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul. Părticica din moaştele Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (degetul mic) a fost dăruită Înaltpreasfinţiei Sale de către Patriarhia Ierusalimului la 14 octombrie 1992, când s-a făcut proclamarea solemnă a canonizării sfântului, şi a fost adusă la Iaşi de către doi delegaţi ai patriarhului Ierusalimului: mitropolitul Chiriac de Nazaret şi viitorul patriarh al Ierusalimului Irineu, pe atunci mitropolit şi reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului pe lângă arhiepiscopul Atenei.
În anul 2002, la hramul Mănăstirii Sf. Ioan – 5 august – Preasfinţitul Ioan, Episcopul Harghitei şi Covasnei dăruieşte Seminarului de la Mănăstirea Neamţ, pentru biserica Sf. Ioan Iacob, Ceaslovul sfântului, carte tiparită la Mănăstirea Neamţ de care nu s-a despărţit sfântul niciodată şi pe care se pot descifra până astăzi urmele degetelor şi ale lacrimilor Sf. Ioan.  Preasfinţia Sa avea să scrie pe prima pagină a acestui ceaslov: „Cu această sfântă carte a călătorit până la poarta raiului Sf. Ioan Iacob”. Cu această ocazie Preasfinţia Sa, impresionat de evlavia credincioşilor pelerini veniţi la sărbătoarea sfântului, mărturisea: “Am văzut aici începând de aseară oameni credincioşi plini de  atâta evlavie, oameni care nu se îndepărtau de racla care-l aşteaptă pe sfânt. Este impresionant câtă căldură şi câte lacrimi. Eu n-am văzut în viaţa mea atâtea lacrimi la moaştele vreunui sfânt din spaţiul nostru românesc. Mă gândesc că acesta este rodul dragostei credincioşilor noştri de a-i cinsti pe sfinţi şi aşa înţeleg ei de a-i cinsti pe sfinţi prin lacrimi de iubire”.
Ca nişte odoare de mare preţ şi cu multă emoţie şi evlavie au fost primite toate aceste daruri de către profesorii şi elevii şcolii şi de către binecredincioşii pelerini, care vin cu miile la zilele de sărbătoare închinate sfântului. În acest loc, tinerii seminarişti ţin nestinsă flacăra rugăciunii atât de dragă sfântului, citind neîncetat Psaltirea.
Vrednic de amintit este faptul că, pe data de 8 august 1998, lectorul universitar Vasile Merticariu de la Facultatea de Teologie din Iaşi, actualul episcop vicar patriarhal, a dorit ca primul pas spre viaţa monahală şi îmbrăcarea sa în haina de rasofor să-l facă în biserica mănăstirii „Sf. Ioan Iacob” de la Seminar. .
La data de 4 august 2005, la slujba privegherii pentru ziua hramului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel a sfinţit paraclisul Sf. Vasile cel Mare, paraclis ce se află la demisolul bisericii Sf. Ioan Iacob. .La acest popas duhovnicesc a sărbătorii Sf.Ioan de la Neamţ, Înaltpreasfinţia Sa a spus: ” Aceste sărbători ale sfinţilor nemţeni, şi anume  Sfântul Ioan Iacob,  Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Voevod  Ştefan cel Mare şi Sfânt (deoarece biserica de pe Ceahlău este dedicată şi lui), formează un buchet duhovnicesc, un triptic de sărbători în postul Adormirii Maicii Domnului. Ele au o semnificaţie deosebită pentru că Sfinţii Ioan de la Neamţ şi Teodora de la Sihla au avut o legătură strânsă cu taina Schimbării la Faţă a Mântuitorului. S-au învrednicit să cunoască bucuria Taborului în sufletele lor, în inimile lor, încă din timpul vieţii acesteia pămâmteşti”.
Începând cu anul 2005 s-au realizat primele picturi exterioare, în mozaic. În partea din faţă a bisericii, în exterior, este lucrată în mozaic icoana hramurilor nemţene (în mijloc icoana cu Schimbarea la Faţă, în partea stângă este icoana Sf. Ioan Iacob Hozevitul, iar în partea dreaptă se află icoana Sf. Cuv. Teodora de la Sihla) .Tot la intrarea în sfântul lăcaş mai sunt lucrate în mozaic icoane ale altor sfinţi români,  iar din vara anului 2009, se continuă aceste lucrări de pictură, dar în tehnica fresco cu echipa de pictori: Maxim Viorel, Răşteanu Liviu şi Peţenchia Narcis.
La data de 8 septembrie 2009 a fost sfinţită pictura interioară a bisericii de  un sobor de arhierei condus de către  Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române .Aşa după cum am amintit sfântul altar a fost târnosit în anul 1997 de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Constantinopolului, acum binecuvântându-se ultimele lucrări de pictură la acest sfânt lăcaş.
După primirea oficială a Întâistătătorului Bisericii noastre şi a celorlaţi ierarhi, de către soborul de preoţi şi diaconi, a avut loc sfinţirea sfântului lăcaş ocrotit de Sfântul Ioan Românul şi Sfântul Vasile cel Mare. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de  Preafericitul Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,  Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul  Corneliu, Episcopul Huşilor, şi Preasfinţitul  Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Din soborul de aproximativ 40 de preoţi au făcut parte părinţii directori de la toate seminariile din Arhiepiscopia Iaşilor, părinţi stareţi şi preoţi din judeţul Neamţ, părinţii profesori ai Seminarului, precum şi alţi preoţi din ţară. Ritualul de sfinţire a constat în citirea Evangheliilor, a rugăciunilor specifice, în ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi în stropirea cu Agheazmă a sfântului lăcaş. După ce soborul de ierarhi şi preoţi a intrat în biserică, a fost citit Hrisovul de sfinţire, care a amintit de târnosirea sfântului altar în urmă cu 12 ani şi despre lucrările de pictură care au avut loc până în prezent.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit următorul cuvânt:   “Suntem la ceas de vecernie, după o zi încărcată de momente binecuvântate:  sfinţirea bisericii Schitului “Poiana lui Ion”, săvârşirea Sfintei Liturghii în venerabila Mănăstire Sihăstria şi iată-ne, în această seară, coborâţi de pe Munţii Neamţului, aici, lângă Cetatea Neamţului, în incinta Seminarului Teologic, participând la o verigă din desfăşurarea a tot ceea ce a cuprins iniţiativa binecuvântată a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Părintelui director, de a se zidi aici, această sfântă biserică. Sfântă biserică, care a fost târnosită, după cum auzit-aţi din citirea hrisovului de sfinţire a picturii, de venerabili Părinţi ai Ortodoxiei, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Preafericitul Patriarh Teoctist, în prezenţa multor ierarhi, multor credincioşi care s-au bucurat atunci, cum se bucură acum, când calcă pragul Sfintei Mănăstiri Neamţu, ca un fel de pregătire pentru pătrunderea în acest sanctuar, atât de plin de sfinţenie de-a lungul istoriei. Se bucură pelerinul înainte de a intra în Mănăstirea Neamţu, că este întâmpinat de această preafrumoasă biserică. Această preafrumoasă biserică găzduieşte deja o mică, ce-i drept, părticică din moaştele Marelui Părinte al Mănăstirii Neamţu, Sfântul Ioan Iacob, întru aşteptarea acelei zile, când mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, înţelepciunea Sa cea de nepătruns, vor face ca Sfintele Moaşte întregi să vină acasă. Mulţi dintre dumneavoastră, ca  pelerini în Ţara Sfântă, aţi îngenuncheat în faţa acestor sfinte moaşte, aducând rugăciuni pentru ţară, pentru neam, pentru Biserică şi pentru lume.
În  această seară, ca o continuare binecuvântată a celor două momente menţionate, desfăşurate în această dimineaţă, iată, s-a realizat sfinţirea picturii acestei biserici. Ne bucurăm nespus de mult pentru aceasta, pentru că o biserică cu o arhitectură atât de frumoasă, precum aceasta, este împodobită, şi astăzi binecuvântată, prin pictura pe care o vedeţi atât de grăitoare, pentru sufletele noastre însetate şi înfometate după frumuseţe. Pictura grăieşte oricărui suflet care încearcă să   găsească  pâinea vieţii, să se adape de la apa cea vie.
Ne bucurăm că evenimentul acesta are loc în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aflat în vizită, după cum ştiţi, pentru câteva zile în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Preafericirea Sa fiind adânc înrădăcinat aici, prin dragostea pe care o are în general pentru acesta regiune, dar socot, într-un mod cu totul special pentru această sfântă biserică. Mulţumim Preafericirii Sale pentru efortul depus, pentru sfinţirea acestei biserici, pentru bucuria pe care a oferit-o obştii Mănăstirii Sihăstria, venerabilei comunităţi academice a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţu, bucurie de la care şi dumneavoastră,    iată,    vă   adăpaţi   într-un număr atât de mare. Gând de mulţumire se cuvine a fi adresat părintelui director Ioan Mihoc, pentru tot ceea ce împlineşte în acest aşezământ şi în mod special pentru jertfa depusă ca pictura bisericii să fie aşa de frumoasă, urmând a fi prelungită, după cum se vede în pridvorul bisericii, împodobit deja în parte, împodobire care va continua cu mila lui Dumnezeu în această toamnă şi în anii care vin. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Binecuvântarea Domnului să fie peste noi toţi! Bucurie sfântă să dăruiască Dumnezeu Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fraţilor arhierei aici de faţă, preoţilor şi întregului popor al lui Hristos, adunat, ca într-o familie sfântă, sub cupola acestei sfintei catedrale, în această seară!”
În continuare Părintelui  Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, şi Părintelui lect. dr. Mihai Vizitiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “ Dumitru Stăniloae” din Iaşi, li s-a oferit, de către Preafericitul  Daniel, Crucea Patriarhală, Clasa I, „pentru activitatea îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii“. De asemenea, Părintele Patriarh a oferit  bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ o cruce de binecuvântare, un Liturghier, precum şi alte volume de cărţi şi albume.
După aceasta Preafericirea Sa a spus: “Dorim să exprimăm, alături de Înaltpreasfmţitul Mitropolit Teofan, recunoştinţă pentru toată această lucrare care s-a desfăşurat aici cu multă iubire jertfelnică. Este un model de lucrare a unei şcoli de teologie şi cred că, la ora actuală în România, biserica aceasta este cea mai frumoasă biserică a unei şcoli de teologie din cuprinsul Patriarhiei Române.
Am văzut adesea cât de mult, împreună cu părintele director Ioan Mihoc, ceilalţi profesori, elevii, ostenitorii şi prietenii Seminarului Teologic “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, au ajutat această biserică. Am văzut tineri elevi şi profesori cu bătături în palmă, lucrând aici, la zidirea acestei biserici. Când o biserică se construieşte într-o parohie mai mare sau într-o mănăstire mai mare, e mai uşor   de   construit,   dar   când   o   biserică   se construieşte, o biserică mare ca aceasta, cât o catedrală, într-o şcoală teologică, nu este simplu, pentru că se ştie că învăţământul, în general, nu este prea susţinut financiar. Ca şi parohiile sărace,  şcolile  de   teologie funcţionează  după fericirea a noua – “plata voastră multă este sus în ceruri” – aici, pe pământ e mai puţină, dar cu toate acestea, jertfelnicia, dragostea pentru biserică şi mai ales pentru Sfântul Ioan Iacob, a fost atât de mare, încât s-au făcut minuni. Eu aş zice că biserica aceasta însăşi este o minune a Sfântului Ioan Iacob. Aici Sfântul Ioan Iacob este iubit şi aşteptat acasă. În fiecare zi se fac rugăciuni ca el să vină acasă. În paraclisul de la demisolul acestei biserici o mulţime de tineri, împreună cu profesorii, se roagă zilnic ca Sfântul Ioan Iacob să vină acasă, şi această iubire faţă de Sfântul cel mai aproape de zilele noastre, Sfântul Ioan Iacob, este lumina tainei care explică de ce o şcoală săracă a putut construi o biserică atât de mare şi de frumoasă. Deci comuniunea cu sfinţii din ceruri nu este o metaforă, este o realitate foarte mare şi când începem să simţim ajutorul şi prezenţa lor, atunci înţelegem ce este de fapt Ortodoxia. Noi sperăm că Sfântul Ioan Iacob va veni acasă şi, într-o bună zi, va fi pictată în exteriorul bisericii scena venirii moaştelor lui aici, unde i s-a pregătit cea mai frumoasă biserică, ca loc de întâlnire cu credincioşii din zona Neamţului şi din toată România.
Nu intrăm în amănunte, nu vrem să facem nicio profeţie şi nicio promisiune, dar avem certitudinea că multa iubire jertfelnică a profesorilor, elevilor, ostenitorilor, pelerinilor români şi străini care au contribuit aici, această iubire jertfelnică devine o sursă, un izvor de speranţă. Pentru că ne aflăm în această toamnă cu roade bogate, considerăm că, pe lângă roadele naturii, Dumnezeu ne-a dăruit aceste roade ale credinţei şi ale măiestriei.
Pictura din această biserică a costat mult, dar rămâne prin frumuseţea ei un model pentru alte şcoli teologice, deoarece în această biserică, să nu uităm, avem de-a face cu un laborator al învierii sufletului din păcat prin rugăciune, dar şi un laborator al formării tinerei generaţii. Dacă elevii sau studenţii se roagă într-un paraclis studenţesc sau unul liceal, într-o biserică frumoasă, încetul cu încetul frumuseţea aceasta devine parte din sufletul lor şi atunci când vor fi preoţi la parohie vor încerca să aibă şi ei o biserică frumoasă, aşa cum a fost biserica din şcoala pe care au urmat-o. Deci nu avem de-a face doar cu un lăcaş liturgic, ci avem de-a face şi cu un spaţiu educaţional formativ care nu se imprimă prin cunoştinţe sistematice, ci prin atmosfera frumuseţii celei sfinte a unei biserici ortodoxe, care este o prefigurare şi o pregustare a frumuseţii celei netrecătoare din împărăţia lui Dumnezeu. De aceea spunem că noi, atunci când ne aflăm în Biserica Maicii Domnului, care este ea însăşi Icoana Bisericii, “în ceruri ni se pare a sta”. Deci biserica este o poartă a cerului, ca pe noi pământenii să ne înalţe sufleteşte la ceruri, să ne pregătească pentru împărăţia celor în care frumuseţea slavei lui Dumnezeu este izvorul bucuriei, a  luminii neînserate şi a bucuriei nesfârşite.
Vă felicităm pe toţi cei care aţi contribuit la înălţarea, la construirea, înfrumuseţarea şi împodobirea acestei biserici, paraclis al Seminarului “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, şi felicităm şi pe toţi pelerinii care se află acum aici, pentru că dumneavoastră aţi venit aici, în primul rând, din evlavie faţă de Sfântul Ioan Iacob şi în al doilea rând fiindcă seminarul de aici nu este o şcoală închisă, ci este o şcoală misionară, pastorală, deschisă spre mănăstiri, deschisă spre parohii, deschisă spre eparhie, spre toată misiunea şi lucrarea pastorală din ţară şi din străinătate a Patriarhiei Române, a Bisericii noastre Ortodoxe Române.
Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor bucuria roadelor şi bucuria de a forma elevi şi studenţi slujitori ai lui Hristos şi slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe Române, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire. Amin!”
Părintele profesor Ioan Mihoc şi-a manifestat bucuria de a-l avea în mijlocul preoţilor, profesorilor, elevilor şi credincioşilor pe Părintele Patriarh, după care a făcut o cronologie a etapelor de zidire a bisericii „Sfântul Ioan Iacob“. De asemenea, Preacucernicia Sa a amintit celor prezenţi de dorinţa de a avea cât mai curând moaştele Sfântului Ioan Iacob în biserica construită special pentru el. „Acum, când am înconjurat biserica, am luat şi părticica din moaştele Sfântului cu noi, astfel încât adevăratul ctitor, Sfântul  Ioan, să se bucure de această biserică“, a spus pr. Ioan Mihoc, care a citit apoi o listă cu odoarele de mare preţ ce au aparţinut Sfântului Ioan Iacob şi care au fost oferite de Preafericitul  Părinte Daniel bisericii din curtea Seminarului de la Neamţ.
Lucrările de pictură la pridvor şi în general la pereţii exteriori continuă şi în anul 2010, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi sperăm că Sfântul Ioan ne va ajuta să desăvârşim înfrumuseţarea bisericii spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea poporului dreptcredincios.