10 feb. 2021

Elevi participanți la Festivalul Internațional de Artă plastică pentru copii „The small Montmartre of Bitola” Macedonia 2021

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, promovează patrimoniul cultural religios, la cea de-a XXXX-a ediție, Jubileul de 40 de ani, a Festivalului Internațional de Artă plastică pentru copii „The small Montmartre of Bitola” în Macedonia 2021. La festival participă elevi din clasele X – XII secția Patrimoniu Cultural.
Anul acesta trimitem o colecție de 21 de lucrări, copii după detalii fresca din spațiul bizantin al Europei de est (Macedonia, Grecia, Serbia, România, Rusia, Turcia, Georgia, Cipru si Italia), realizate de elevii noștri, în perioada cursurilor online. Păstrăm în tematica noastră, elemente și tehnici de lucru, care ne apropie din punct de vedere religios și cultural.
Concursul reunește participanți din numeroase țări atât din Europa cât și din Asia. Rezultatele competiției, pentru participarea indirectă, sunt anunțate după 20 martie pe www.smallmontmartreofbitola.com
03 feb. 2021

PROIECT EDUCATIV – Promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale pe plan internațional, „The realm of magic”  /  „Le comté féerique”

Tradițiile și obiceiurile din Moldova sunt unele dintre cele mai frumoase și emoționante obiceiuri cu care ar trebui să ne mândrim noi, toți românii. Datinile respectate cu sfințenie atât la Crăciun, cât și în celelalte sărbători de peste an, reprezintă moștenirile lăsate de strămoșii noștri spre a fi transmise din generație în generație.

Școala online a reprezentat pentru catedra de limbi moderne o oportunitate de a promova tradițiile și obiceiurile locale pe plan internațional prin intermediul site-urilor Book Creator și Story Jumper. Proiectul a fost conceput în așa fel încât să fie antrenant, captivant, să stimuleze și imaginația și creativitatea elevilor, ceea ce le-a permis realizarea de scurte creații literare, plastice, fotografii etc., toate așternute într-o carte digitală. Proiectul s-a desfășurat în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, iar la activitate au participat elevii claselor X – XII Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural, coordonati de prof. de limba franceză Tanasă Ana Maria și prof. de limba engleză Solomiea R. Paula.

Așadar, elevii au împărtășit frumusețea tradițiilor și obiceiurilor locale desfășurate în apropierea sărbătorilor de iarnă cu restul lumii, publicând cărțile electronice în limbile engleză și franceză.  

29 ian. 2021

Sf. Trei Ierarhi sărbătoriți la Seminarul de la Neamț

Manifestările dedicate ocrotitorilor Școlilor teologice au debutat astăzi, începând cu orele 11.00, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, printr-o activitate online în cadrul căreia s-a urmărit redescoperirea și aducerea în actualitate exemplului de trăire, simțire și lucrare a Sfinților Trei Ierarhi.
Miezul acestei întâlniri a fost conferința susținută de invitatul special al evenimentului, Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Petcu, cadru didactic la Facultatea de Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, specialist în Patrologie.
Sfinția sa a susținut o conferință având ca temă: „Sfinții Trei Ierarhi: remarcabili teologi ai Bisericii și modele de păstori sufletești”, prin care a dovedit că mesajul Sfinților trei Ierarhi este la fel de actual și astăzi. Totodată, distinsul conferențiar a oferit elevilor numeroase sfaturi practice pentru o trăire frumoasă atât în școală cât și în familie subliniind că preoția este „arta artelor” așa cum încă din veacul a IV-lea o spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.
Programul cinstirii Sfinților Trei Ierarhi va continua liturgic prin săvârșirea Privegherii și, mâine, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către părinții profesori ostenitori în școala noastră.

26 ian. 2021

Hora Unirii – online – la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

Împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române a constituit un moment de sărbătoare și de mare bucurie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Cu acest prilej, elevii și profesorii s-au întâlnit pentru o HORĂ A UNIRII sufletească, prin participarea la activitățile dedicate acestui eveniment, desfășurate online.
Având genericul „Hai să dăm mână cu mână”, activitatea a debutat printr-un cuvânt de deschidere adresat de Părintele Director Viorel Laiu care a subliniat importanța actului de la 24 ianuarie 1859 și că readucerea în atenție a acestor evenimente reprezintă „un gest firesc”.
După cuvântul de deschidere, elevii au omagiat actul Unirii prin cântece și un recital de poezii. Printre poeziile aduse în atenția publicului a fost și Imnul lui Cuza – un poem dedicat marelui domnitor, scris de către Nicolae Costescu (viitorul episcop cronicar Narcis Crețulescu), elev la seminarul de la Neamț în timpul Unirii Principatelor. Așezat pe note de fratele Mihail Ardeleanu, Imnul lui Cuza a fost cântat de elevii de atunci în jurul monumentului Movila Unirii, ridicat tot de seminariști în cinstea împlinirii dezideratului de veacuri al românilor.
Momentul artistic a fost urmat de o prezentare a locurilor prin care a peregrinat Alexandru Ioan Cuza după abdicarea forțată, susținută de către Arhim. Prof. Dr. Mihail Daniliuc, un material deosebit de dens și plin de informații inedite, însoțit de numeroase imagini de epocă și contemporane
Punctul culminant al întâlnirii a fost intervenția invitatului special, a domnului Conf. Univ. Dr. Cristian Nelu Ploscaru, cadru didactic la Facultatea de Istorie din Iași, care a realizat o comunicare deosebit de consistentă și incitantă ce a avut ca subiect: „Clerul ortodox din Moldova și mișcarea unionistă. Reflecții pe marginea unei teme istoriografice „uitate”. Întâlnirea a fost moderată de prof. Gălușcă Mirel care a adresat invitatului și întrebările venite din partea elevilor dornici să cunoască mai multe sau să le fie lămurite chestiuni legate de proeminenta personalitate a „Domnului Unirii”.
În continuare, d-na prof. Marcela Bălău a realizat o prezentare însoțită de un material ppt în care a explicat contextul istoric în care a avut loc Unirea Principatelor.
Evenimentul a fost încheiat într-o notă sensibilă întrucât a fost vernisată o expoziție online cu lucrări dedicate Unirii realizate de către elevii școlii, coordonați de către prof. Oana Grădinaru și prof. Dan Țîrdea. (Prof. Mirel Gălușcă) 

Filmuleț video

 

 

16 ian. 2021

Expoziție online dedicată zilei lui Mihai Eminescu și Culturii Naționale

REALIZATORI:

HORNET DANIEL ,,Portret” grafica – cl. a XI a

ISACHE CRISTINA ,,Portret” pictura – cl. a XII a

ONISIMIUC ANA ,,Casa memoriala Ipotesti” pictura – cl. a XII a

BILEANSCHI VLADISLAV ,,Lacul” pictura – cl. a XII a

BOBRIC VASILE ,,Portretul naturii” grafica – cl. a XII a

CURUT DIANA ,,Somnoroase pasarele” pictura – cl. a XII a

IORDACHE ELENA ,, Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” pictura – cl. a XI a

ICHIM COSMIN ,,Rugaciune” pictura – cl. a XI a

SUCIU NICULINA ,,Sara pe deal” pictura – cl. a X a

MICU ELENA ,,Caricatura” grafica – cl. a X a

MUSAT ANDREI ,,Floare albastra” pictura – cl. a X a

URSU GABRIEL ,,La steaua” pictura – cl. a X a

COVASAN MARIA ,,Luceafarul” pictura – cl. a IX a

CARUCERIU PETRONELA ,,Monumentul Onesti” grafica – cl. a IX a

IRINA SELENA ,,Peste varfuri” pictura – cl. a IX a

ONOFREI STEFAN ,,Panou expozitional-colaj” – cl. a X a

Coordonatori,

Prof. Oana Grădinaru

Prof. Dan Țîrdea

15 ian. 2021

„Luceafărul poeziei românești” sărbătorit la 171 de ani de la naștere

Ninge ca în povești peste brazii deși din lavra Neamțului. Fulgii dansează într-un ritm amețitor parcă bucurându-se de ivirea în lume a celui care a fost „omul deplin al literaturii române”. Ne-am adunat la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț să ne rugăm pentru sufletul lui și să-i cântăm „Veșnica pomenire”. Spre apus ne-am întâlnit toți elevii școlii, în online, unde i-am cântat și am recitat din creația sa. Elevii talentați de la Patrimoniu Cultural au fost inspirați de poeziile geniului românesc și au realizat lucrări deosebite, în care se reflectă talentul și măiestria lor. Părintele arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc ne-a ajutat să călătorim în afara granițelor țării, prin locurile pe unde Eminescu a mers, prin diaspora românească. Și a continuat periplu nostru, cu ajutorul doamnei profesor Mihaela Toma, care ne-a dus într-o călătorie virtuală prin Iași, „orașul romantic al Junimii”.
Cel mai frumos dar a venit din America, de la pr. prof. univ. dr. Theodor Damian ce ne-a vorbit despre poet și Dumnezeu. Părintele a încântat auditoriul cu informațiile aduse elevilor și cadrelor didactice de la Seminar despre poetul nostru. A realizat un arc peste timp, amintindu-și de momentele în care și sfinția sa a fost elevul prestigioasei instituții. (prof. Cristina Grigore)

13 ian. 2021

Părintele academician Mircea Păcurariu, fost profesor al seminarului de la Neamț, a trecut la Domnul

Colectivul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț a aflat cu tristețe în această dimineață vestea trecerii la Domnul a Părintelui Mircea Păcurariu, profesor la seminar între anii 1959-1961.
Toată perioada petrecută la Neamț s-a preocupat atât de educarea științifică, dar mai ales de latura duhovnicească a elevilor. Meditațiile și cuvântările sale, ținute în fața seminariștilor, erau pline de adevărată însuflețire și simțire creștinească și românească.
Cercetând arhiva Seminarului, am descoperit că părintele academician Mircea Păcurariu a fost «profesor la catedra a VII-a de la Școala de Cântăreți bisericești și Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, începând cu data de 15 octombrie 1959» (adresa Mitropoliei Moldovei și Sucevei nr. 23162/959, Arhiva Seminarului, dosar 57/1959, f. 124). Începând cu anul 1962, părintele a fost chemat să îndeplinească funcția de profesor universitar la Catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Institutul Teologic Universitar din Sibiu.
În aceste momente de întristare, profesorii și ostenitorii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, transmit condoleanțe familiei și ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru sufletul Pr. Prof. Mircea Păcurariu.