09 sept. 2024

Început de an școlar

Luni, 9 septembrie 2024, la Seminarul Teologic Ortodox ,,Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamț a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar 2024-2025. Acesta a debutat  cu Sfânta Liturghie oficiată, în biserica Sf. Ioan Iacob de la Neamț, de un sobor de slujitori, profesori ai Seminarului, condus de pr. prof. dr. Viorel Laiu, directorul școlii teologice. De asemenea, din sobor au mai făcut parte și părinți ai elevilor din țară și din Republica Moldova, care studiază la școala nemțeană.

După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit Slujba de Te-Deum pentru binecuvântarea anului școlar. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Seminarului.

Părintele director a dat citire mesajului  pentru începutul anului școlar, adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care le-a transmis tuturor un cuvânt de felicitare și de  binecuvântare ,,La începutul anului școlar 2024-2025, îi felicităm şi binecuvântăm pe elevi, părinţi, bunici, învățători și profesori, îndemnându-i, cu dragoste părintească, să prețuiască și să cultive educația creștină în familie, biserică și școală. Educația creștină vizează creșterea duhovnicească a omului în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Fundamentul vieții creștine este întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru a-i oferi omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, la sfinţenie, la desăvârşire. De aceea, Domnul Iisus Hristos a poruncit: „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).  Apoi, Sfinția Sa, le-a adresat un cuvânt de bun-venit elevilor și a precizat că ,,întotdeauna trebuie să începem orice activitate cu o rugăciune căci ,,fără Dumnezeu nu putem face nimic bun.”

La festivitate au participat invitați din partea autorităților județene și locale. Părintele director a adus alese mulțumiri  domnului Ion Asaftei, Președintele Consiliului Județean, care a acceptat invitația de a participa la deschiderea anului școlar la Seminarul nemțean. Domnul președinte le-a vorbit elevilor seminariști, profesorilor, părinților, arătând că „Trăim astăzi cu toţii un moment emoţionant şi special, iar  locul binecuvântat este această școală.  Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au înțeles rolul indispensabil al educației și le doresc sănătate și multă putere de muncă. Nihil sine Deo”.

  Primăria Vânători-Neamț, a fost reprezentată de  domnul ec. Vasile Bârliba, consilier local, și domnul Robert Bârliba, administrator public, ca delegați ai doamnei Primar, jr. Maria Adriana Petrariu. Domnul ec. Vasile Bârliba a felicitat conducerea,  profesorii și elevii Seminarului pentru rezultatele obținute în anul școlar precent și i-a asigurat de toată susținerea din partea doamnei Primar.

Cei prezenți au împlinit frumoasa tradiție de a realiza o fotografie de grup  în fața  bisericii Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, din curtea Seminarului nemțean. 

Mai fotografii aici…