Astăzi, 20 noiembrie 2024, a avut loc la Botoșani Festivalul-concurs interregional ,,Singing and Living”.
Concursul reunește tineri iubitori de muzică, fiind organizat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sfântul Gheorghe”, Botoșani. Scopul competiției a fost acela de a încuraja tinerii să nu piardă legătura cu muzica,dar și să-și dovedească valoarea interpretativă.
Competiția muzicală s-a desfășurat pe două secțiuni: muzică populară si muzică ușoară. Seminarul Teologic Ortodox ,,Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a fost reprezentat cu cinste de elevii Amalia Titianu și Zacon Nichita, însoțiți și coordonați de părintele director, prof.dr. Viorel Laiu, pr. prof. Marius Brumă și prof. Cristina Grigore.
Eleva Amalia Titianu de la clasa a XI-a, Patrimoniu cultural, a încântat auditoriul cu două melodii, la secțiunea muzică populară.
De asemenea, elevul Zacon Nichita de la clasa a IX-a, Teologie Ortodoxă, a fost aplaudat pentru interpretarea a doua melodii de muzică ușoară.
Concursul e o mare oportunitate de afirmare și promovare a talentului muzical al tinerilor, facilitând totodată și un schimb de experiență constructiv.
Foto aici: https://photos.app.goo.gl
Alte detalii aici:
https://www.facebook.com/share/p/19ypu6LAqM/