05 oct. 2018

Seminarul de la Mănăstirea Neamț în rândul școlilor centenare

În zilele de 5-6 octombrie 2018, la Iași, se desfășoară sărbătoarea jubiliară a colegiilor centenare din România, proiect desfășurat în cadrul programului centenar al primăriei municipiului Iași. Inițiatorul și organizatorul evenimentului numit „Istorie, memorie, excelență” este Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, școală care de un deceniu colaborează cu seminarul nostru în derularea unor proiecte educaționale și culturale deosebite. La invitația gazdelor, pe lângă mai multe colegii centenare din România a fost invitat să participe cu articole și comunicări si Seminarul Teologic” Veniamin Costachi „de la Mănăstirea Neamț, prin Daniel Gherciu, elev în clasa a XII-a Pastorală și arhim. prof. Mihail Daniliuc confirmându-i-se, încă o dată prin această participare, locul de seamă al școlii noastre în cadrul învățământului teologic pe plan local și național.

Felicităm pe organizatorii acestei prestigioase manifestări culturale, desfășurată providențial chiar de Ziua Educației!

05 oct. 2018

Ziua Mondială a Educației sărbătorită la Seminarul de la Neamț

             În 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO și Organizația Internațională a Muncii privind condițiile de muncă ale personalului didactic.

       Această zi se sărbătorește în data de 5 octombrie în peste 200 de țări, denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants în franceză.

           Cu aceasta ocazie, elevii clasei a XI a Patrimoniu: Gavriluț Delia, Monu Mădălina, Pelin Cosmin si Stănescu Corina, au prezentat  colegilor importanța zilei și au adus cuvinte de mulțumire tuturor profesorilor.

          Evenimentul ține să ne reamintească faptul ca o educație de calitate reprezintă cheia unei reușite profesionale. De aceea s-a propus elevilor vizionarea unui film de Oscar: ,,My Fair Lady”. Filmul prezintă schimbarea datorită educației a unei florărese într-o adevărată lady în înalta societate.

LA MULȚI ANI IUBIȚI DASCĂLI!

04 oct. 2018

„Viața liturgică a tinerilor în societatea actuală” – conferință

În ziua de 4 octombrie 2018, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț a poposit în mijlocul elevilor și al profesorilor părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

După oficierea Dumnezeieștii Liturghii, alături de preoții coordonatori ai sectoarelor de cateheză de pe lângă protopopiatele din Eparhia Iașilor în frunte cu părintele inspector Bogdan Racu, în sala de conferințe a seminarului părintele a vorbit despre importanța prezenței tinerilor la Sf. Liturghie și despre scopul ei suprem – împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Totodată a răspuns și întrebărilor adresate de elevi cu privire la subiectul conferinței ca și despre Referendumul ce va avea loc în zilele de 6-7 octombrie 2018.

11 sept. 2018

Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ a început anul şcolar

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, elevii, profesorii şi părinţii au participat ieri, 10 septembrie, la slujba Sfintei Liturghii, la slujba Aghesmei mici şi la slujba Te Deum-ului de început de an şcolar, aceasta din urmă oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ziua de ieri a marcat şi un alt moment important pentru instituţia de învăţământ teologic: părintele profesor Ioan Mihoc, cel care a condus seminarul nemţean timp de 27 de ani, şi-a încetat oficial această responsabilitate.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ a început anul şcolar prin rugăciune. Ieri, în cursul dimineţii, a fost oficiată Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei mici, iar la orele amiezii Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat slujba de Te Deum. La final, ierarhul a subliniat menirea unei instituţii de învăţământ teologic: „Menirea unei şcoli precum aceasta este de a-L aşeza în centrul existenţei pe Domnul Hristos, în Care se află toată comoara înţelepciunii şi a ştiinţei, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Şi un profesor într-o asemenea şcoală, şi nu numai, are drept obiectiv să-L picteze în mintea elevilor şi-n inima lor pe Domnul Hristos. Sufletul elevilor este pânza, virtuţile sunt culorile şi modelul de urmat este Domnul Hristos. Începeţi un an nou şcolar şi nădăjduiesc să vă înscrieţi – părinţi profesori şi dumneavoastră, elevi – în acest demers, şi anume să-L apropiaţi cât mai mult pe Hristos de sufletele voastre. Domnul să fie cât mai prezent în mintea şi în inima voastră; prin aceasta răspundeţi întrebărilor «Ce este viaţa unui profesor de teologie? Ce este viaţa unui elev într-un seminar teologic?». Răspunsul nu poate fi decât unul singur: viaţa înnoită şi continuată a Domnului Hristos”.

Pr. Flavian Duduman, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia începerii anului şcolar.

„Mă încearcă un moment de aleasă recunoştinţă”

Ziua de ieri a marcat şi un alt moment important pentru Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Părintele Ioan Mihoc, cel care a condus instituţia timp de 27 de ani, şi-a încetat oficial această responsabilitate. În locul său a fost numit părintele Viorel Laiu, profesor la disciplina spiritualitate la seminar. Părintele Mihoc a rostit la finalul evenimentelor de ieri un cuvânt de mulţumire pentru toţi cei care i-au fost alături în aceşti ani: „Mă încearcă un moment de aleasă recunoştinţă faţă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, care a avut încredere în puţina mea experienţă de atunci – e vorba de anul 1991 – şi, spun eu, şi în mai puţina mea pricepere, şi mi-a încredinţat o muncă de atâta complexitate şi responsabilitate, aceea de director al acestei şcoli. Cele mai importante proiecte realizate aici au fost mai întâi dorite şi gândite de către Preafericirea Sa. Am fost chemat la ascultare în acest aşezământ mai întâi ca profesor spiritual şi secretar al şcolii, apoi profesor pe discipline teologice şi, din anul 1991, ca director. E uşor să fii director al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ dacă ai nişte colaboratori aşa cum am avut eu parte, mai ales în această ultimă perioadă, profesori «aleşi parcă pe sprânceană», după cum se spune. Mă bucur că Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ este încredinţat de Înaltpreasfinţitul unui om vrednic şi priceput. Te rog să pui suflet în ceea ce faci, să fii în ascultare permanentă şi sinceră faţă de părintele nostru duhovnicesc, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, în colaborare frumoasă cu Ministerul Educaţiei, cu Sectorul învăţământ al Mitropoliei, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, cu autoritatea locală, cu profesorii şi cu toţi ostenitorii şcolii”.

De asemenea, noul director, părintele profesor Viorel Laiu, a vorbit despre noua funcţie pe care o ocupă, pe care o vede ca pe „o cruce”: „În aceste clipe emoţionante din viaţa mea de preot, dar şi de dascăl, îmi îndrept gândul, cu recunoştinţă, către Atotputernicul Dumnezeu, Cel care, prin ierarhul meu, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, mi-a aşezat pe umeri o cruce nouă, aceea de cârmui vremelnic această şcoală teologică, care este unul dintre cele mai cunoscute laboratoare de formare a slujitorilor Bisericii lui Hristos din întreaga Românie şi nu numai. Spun cunoscută şi rodnică pepinieră, căci dintre elevii acestei şcoli, unul a urcat pe treptele slujirii lui Hristos până la demnitatea cea mai înaltă, de Patriarh; un alt absolvent mitropolit, apoi alţii arhiepiscopi, episcopi, stareţi, stareţe, străluciţi profesori de teologie, sute şi sute de vrednici slujitori ai sfintelor altare. Îmi călăuzesc gândul acum către preacucernicul părinte director Ioan Mihoc, cel care şi-a îngemănat existenţa celei mai mari părţi din viaţa sa cu această şcoală. Din cei 35 de ani petrecuţi aici, în seminar, 27 de ani a îndeplinit funcţia de director; de 17-18 ani i-am fost în preajmă”.

Drept recunoştinţă pentru îndelungata şi rodnica activitate desfăşurată, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a dăruit părintelui Ioan Mihoc o cruce pectorală îmbrăcată în argint.

30 iun. 2018

Omagierea unei minunate cariere didactice, de ziua învățătorului

Vineri, 29 iunie, de ziua Sfinților Apostoli Petru si Pavel, la Liceul de Arta ,,Victor Brauner” Piatra Neamt, au fost sărbătorite cadrele didactice. Activitatea a fost organizată de Revista Cadrelor Didactice ,,Apostolul” și Sindicatul din Învățământ și Cercetare, în colaborare cu Asociația Învățătorilor din Județul Neamț. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Consiliului Județean, Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar Neamț.

Au fost alocuțiuni din partea reprezentanților instituțiilor, a foștilor și actualilor inspectori școlari și cadre didactice, care au subliniat importanța în viața tuturor, a învățătorului. Acesta privit ca un întreg concept, după modelul învățătorului Iisus Hristos.

În cadrul evenimentului au fost premiate 5 cariere didactice model, din învățământul nemțean, printre care și cea a domnului profesor Dan Țârdea. Pentru fiecare premiant, a fost susținut un laudatio despre întreaga viață și carieră. Florile, diplomele și plachetele au întregit momentele emoționante. Felicitări tuturor !

Multumim colegului nostru, profesor Dan Tardea, pentru modelul care ne este !

În continuare, atașăm conținutul laudatio susținut de doamna profesoară Oana Grădinaru:

 

Onorată audiență.        

Sărbătorim astăzi o minunată carieră didactică și artistică.

         Este pentru mine un  moment unic, memorabil, să fiu în postura de a omagia personalitatea mentorului, profesorului, cu o bogată activitate didactică și artistică, care i-a adus un prestigiu recunoscut. La acestea se adaugă caracterul, profesionalismul, angajamentul față de tot ceea ce depinde de domnia sa, relaționarea cu cei din jur, principiile sănătoase și autoritatea morală care completează o unică identitate, aceea a domnului profesor Dan Țardea.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ,,Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu.” În acest caz educatorul, profesorul este prin vocație și artist, dublând astfel bucuria pe care o transmite celor din jur. Format pe puternice fundamente creştine, este un OM de speţă rară, dintre cei aleşi, un Domnul Trandafir din altă epocă.

           Există oameni „binecuvântaţi de Dumnezeu”, care sfințesc locul, cu atât mai mult cu cât acesta este de o reală valoare și istorie. Altruist din fire a influenţat în bine viaţa celor care au avut şansa să îi fie prin preajmă, contribuind deasemeni la bunul renume pe care îl au  liceele de  a căror carieră se leagă numele domnului profesor, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ M-rea Neamț şi Liceul Tehnologic,,Vasile Conta” Tg. Neamț.

          Permiteți-mi câteva repere semnificative, din viața și activitatea domniei sale. Profesorul Dan Țârdea s-a născut în com. Pipirig,  judeţul Neamt, la  12 Decembrie 1958, fiind primul  copil al unei familii de contabili.  A studiat la Liceul de Artă „George Apostu”, Bacău promoția 1977.

          Perseverența , ambiția, optimismul au făcut ca din a 7 a încercare să reușească în acele vremuri, admiterea la Universitatea Națională de Arte București, finalizând studiile în 1989.  Surprinzător este faptul că și sora dumnealui a devenit tot profesor de arte plastice.

          După terminarea  studiilor, primește repartiție ca desiner în industria textilă de atunci și locuiește în București. Se căsătoreşte cu cadrul militar Muraru Irina, cu care are doi copii, Ana Maria și Danuț. Copii care i-au adus împlinire și reală satisfacție, recunoscuți fiind în IT în țară și peste hotare.

         Revine mai aproape de casă în 2000, an în care ne-am cunoscut și am devenit colegi, la Liceul economic ,,Vasile Conta” Tg. Neamț, ulterior și la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ M-rea Neamț. S-a implicat cu dăruire și devotament înca de la debutul secției de Patrimoniu Cultural, a realizat primele ateliere de creație, schimbându-și totodată și viziunea artistică, remarcându-se în expoziții cu icoană bizantină.

Pictorul francez Eugene Delacroix spunea: ,, Nu poate deveni artist, decât acela care iubește natura’’. Și acest fapt îl confirmă ca artist, deoarece printre pasiuni, animalele sunt pe primul loc, are un cățel cu un nume care trădează optimismul stăpânului:  Happy, apoi pescuitul, florile, natura în  general.

         Obţine toate gradele didactice, iar pentru rezultatele deosebite obţinute de elevii săi, pentru implicarea în problemele şcolii, ale comunităţii, devine Profesor metodist, membru al Consiliului Consultativ al ariei curiculare Arte în cadrul ISJ Neamt și Lider de sindicat.

          În urma participării la „Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor“, secțiunea „Icoane“, organizată anual de Ministerul Educației Naționale, elevii îndrumați de profesorul Dan Țârdea au obținut  30 de premii: 11 premii I, 7 premii II, 8 premii III și 4 mențiuni.

      Numeroase premii au fost obținute la concursurile de profil artistic și la concursurile interdisciplinare educative, în țară și străinătate: Macedonia, Slovenia, China. O altă contribuție adusă învățământului nemțean de către profesorul Dan Țârdea a fost și câștigarea Trofeului „Olimpiades de la Francophonie, des Arts et de la Culture“ și a Marelui Premiu la Concursul Internațional „Small Montmartre of Bitola“.

          Activitatea profesorului Dan Țârdea a fost apreciată prin diplome de excelență acordate de ministerul de resort, de Patriarhia Română, administrația locală din Târgu Neamț etc.

          A alimentat secțiile de artă ale universităților din țară: București, Cluj, Iași, cu  absolvenți talentați care au fost printre primii studenți până la finalul studiilor, aceștia confirmând și ulterior vocația. A primit mulțumiri și felicitări din partea  a numeroși profesori universitari, dar și mulțumirea și satisfacția elevilor ajunși studenți, atunci când au realizat că sunt printre cei mai buni.

          Inteligenţa, creativitatea, ambiţia, uriaşa putere de muncă, grija faţă de tânăra generaţie şi dragostea pentru scoală și elevi, au făcut din domnul Dan Țârdea unul dintre cei mai respectați şi îndrăgiți profesori în lumea școlii Nemțene și nu numai. Recunoaștere dovedită și prin nominalizarea  și câștigarea titlului de ambasador al educației Nemțene în 2017.

 Ca artist expune în țară, dar și în străinătate, în perioada șederii în București, după revenire se profilează pe realizarea de catapetesme pentru biserici. Icoana realizată de dumnealui este căutată atât de creștini dar și de iubitorii de artă, deoarece  amprenta personală a artistului o face originală.

            Se confirmă astfel că personalitatea, a cucerit-o prin străduinţă, insistenţă şi pasiune. În  activitatea domniei sale, a dovedit dăruire, meticulozitate, o distincţie sufletească proprie unui intelectual de clasă,  îmbinând tactul cu politeţea, cu respectul celuilalt; spiritul de colegialitate si umorul, uneori rece. Este un privilegiu să poţi fi ani în şir în preajma unui mare dascăl, să vezi cum, sub ochii tăi, el formează din ucenicii săi oameni, cum ajută pe fiecare din ei să se ridice la un nivel superior, deschizându-le larg poarta intrării în viaţă. Si mai presus prin exemplul dumnealui, elevii olimpici, să rămână modești.
         În ipostaza de ucenică, mărturisesc că îi datoreaz tot ce am învăţat formal și informal despre meseria de profesor și mai valoros în mod nonformal despre relațiile interumane. Pentru mine, este un minunat om, care te hipnotizează cu privirea, aș îndrăzni să spun că  seamănă cu privirea maestrului Constantin Brâncuși, doar că e mai blândă.  Are o senzaţională energie creatoare, o relație apropiată și caldă cu elevii, intuiește repede copii talentați și îi încurajează. Mark Twain spunea că numai oamenii cu adevărat mari te fac să te simți că și tu poți deveni mare.
         În ce mă priveşte, întâlnirea cu profesorul Dan Țârdea a însemnat un salt calitativ în activitatea mea. E o binecuvântare să poți avea un adevărat mentor. Sper să nu dezamăgesc. M-a impresionat calmul său desăvârşit în orice situaţie, pe care o gestiona ca nimeni altul. Este ordonat şi riguros, metodic şi precis, are o vorbă bună şi un sfat competent pentru toţi cei care îi cer ajutorul. Nu și-a dorit și nu a fost niciodată director, dar cuvântul său are  mare greutate în şcoală. E o pensulă cu vârful muiat în iubire. A învăţat generaţii la rând desen şi culoare, perfecțiunea actului de creație, alături de bunul-simţ şi decența în viaţă, toleranța, altruismul, echilibrul si cumpătarea. Consider că este profesorul complet care lucrează cu pasiune, din tot sufletul, care a inspirat încredere şi a impus respect fără niciun fel de stridenţe. Ne-a fost 18 ani patrimoniștilor Seminarului Teologic mamă, tată, profesor, mentor, cel mai bun prieten – deci profesor ideal. Propria viaţă a profesorului constituindu-se într-un exemplu, iar timpul , nu se număra in ani, ci in împlinirile obţinuțe.

       Dăruind vei dobândi. Dăruind atâtor generaţii atitudine morală, modestie, pasiune, a dobândit un loc uriaş în amintirea atâtor elevi care sigur vor copia măcar una din calităţile domniei sale.  Cred că, ceea ce a sădit în mâinile discipolilor, inimile elevilor și în  educația propriilor copii,  care a adus roadă bogată, sunt  adevărata satisfacție și împlinire sufletească  a profesorului și omului Dan Țârdea.

          Mă înclin, mulțumesc și felicitări!”

            Text de Prof. Gradinaru Oana

18 mai 2018

Prezența Seminariștilor la hramul Mănăstirii Neamț

Prezența elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” la hramul Mănăstirii Neamț a devenit deja o tradiție. Hramul „Înălțării Domnului” înseamnă atât o sărbătoare a Mănăstirii cât și a Seminarului. Seminariștii se implică activ în zilele premergătoare sărbătorii atât prin faptă cât și prin rugăciune. În continuarea acestui articol vă oferim câteva imagini care ilustrează implicarea seminariștilor. 

Din școală, seminariștii pleacă împreună organizați pe clase și ani de studiu. 

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.30

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.25.42

În incinta Mănăstirii, seminariștii organizează culoarele de acces către biserică și scenă.

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.23

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.25.38

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.15

Cea mai importantă activitatea a lor o reprezintă oferirea răspunsurilor de la strană atât pentru slujba de Priveghere cât și pentru Dumnezeiasca Liturghie. 

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.34

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.33(1)

Unii dintre ei, special rânduiți ajută buna desfășurare a chestiunilor adminstrative și de cult. 

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.20

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.25

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.37(1)

Ceilalți participă la slujbă și se roagă împreună cu credincioșii realizând o atmosferă și un duh primitor de rugăciune. 

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.35

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.34(1)

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.38(2)

WhatsApp Image 2018-05-17 at 19.26.39

Foto de Tudor Agrigoroaiei (clasa a X-a Pastorală)

15 mai 2018

Rugăciune de binecuvântare a gospodăriei Seminarului

Luni, 14 mai 2018, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” profesorii și elevii s-au întâlnit în rugăciune pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu. La ferma de oi a seminarului s-a săvârșit o slujbă de binecuvântare prin care s-a cerut lui Dumnezeu ocrotirea și ajutorul Său.

Această fermă reprezintă principala sursă de hrană (produse lactate și cărnuri), una naturală și sănătoasă, pentru elevii care mănâncă în fiecare zi trei mese la cantina Seminarului. 

La slujbă au fost prezenți mai mulți oaspeți de seamă, stareți și egumeni ai mănăstirilor și schiturilor din împrejurime: Pr. Arhim Benedict Sauciuc, Pr. Arhim. Hariton Negrea, Pr. Arhim. Mihail Daniliuc, Pr. Protos. Calinic Proca și Pr. Protos. Elefterie Păduraru.  

Fotografii de Tudor Agrigoroaiei (clasa a X-a Pastorală)

14 mai 2018

Seminarişti creatori de literatură

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” au fost recompensaţi cu premii pe măsura talentului şi pasiunii pentru literatură, în cadrul Proiectului Naţional Cultural-Artistic „Creangă…la el acasă”, ediţia a VIII-a aprilie 2018, proiect înscris în CAEN secţiunea Cultural-Artistic: Literatură, la poziţia 15.

Premiile I si II obţinute sunt pe măsura efortului depus şi a talentului cu care tinerii noştri au dovedit că lumea cuvintelor poate face mai bună lumea în care trăim.

Felicitări şi mult succes în continuare !

Premiul I

Monu Mădălina (cl. a X-a Arte Patrimoniu cultural) – eseu, proză scurtă

Samson Marcelina (cl. a X-a Arte Patrimoniu cultural) – eseu, proză scurtă

Premiul II

Croitoriu Alina Elisabeta (cl. a IX-a Arte Patrimoniu cultural) – eseu, proză scurtă

Prof. coordonator: Rudeanu S. Călin

14 mai 2018

Zi binecuvântată și de misiune pentru tinerele Seminarului

Duminică, 13 mai 2018, a fost o zi deosebită pentru elevele Seminarului Teologic Ortodox ,,Veniamin Costachi”.

La invitația părintelui  Vasile Păvăleanu, corul de fete, însoțit de doamna profesor Oana Grădinaru, au făcut un pelerinaj în Municipiul Piatra Neamț. În prima parte a zilei, elevele conduse de domnul profesor de muzică Adrian Cojocariu, a participat la Dumnezeiasca Liturghie, oferind răspunsurile din strana parohiei ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, Mărăței I, din Piatra Neamț.

Corul de fete a făcut o impresie deosebită mulțimii de credincioși prezenți, atât prin ținuta vestimentară cuviincioasă cât și prin decență și atitudine creștinească demnă de urmat de toți tinerii ortodocși. Pe de altă parte, au înălțat inimile tuturor în sfântă rugăciune prin execuția cu acuratețe a cântărilor liturgice și interpretarea lor cu multă evlavie și trăire duhovnicească. La chinonic, un grup de copii din parohie îmbrăcați în tradiționalele costume naționale au cântat frumoase pricesne specific perioadei pascale.

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, pornind de la minunea vindecării orbului din naștere, părintele profesor Vasile Păvăleanu a ținut un cuvânt de învățătura înălțător, în care credința, implicarea noastră a creștinilor, patriotismul și nu în ultimul rând dragostea, au fost ideile principale. Sfinția sa a arătat că prezența seminaristelor la această slujbă este o adevărată misiune spre întărirea credincioșilor în lucrarea mântuitoare, dar a subliniat și faptul că și ele s-au folosit de atmosfera liturgică a comunității parohiale, de implicarea în co-celebrarea și co-liturghisirea cu părinții slujitori.

După agapa oferită în cantina socială a parohiei, cele 30 de eleve au vizitat obiectivele religioase și turistice din Piatra Neamț, precum ctitoria ștefaniană și Turnul în care a petrecut ultima parte a vieții pământești Sfântul Gheorghe Pelerinul. Apoi, cu telegondola și de pe muntele Cozla au avut sub privire panorama urbei, a Bistriței și a munților din preajmă.

Pentru această ziuă binecuvântată mulțumim pe această cale părintelui profesor Vasile Păvăleanu.

                                                                                               Prof. Oana Grădinaru

22 apr. 2018

Premiul I la Olimpiada Națională de Religie

English Version – ‘Veniamin Costachi’ Orthodox Seminary won the first prize at The History of Romanian Orthodox Church and other four special prizes in The National Competition of Religion 2018, organised in Baia Mare.

Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariști (2018) organizată de către Ministerul Educației Naționale în perioada 19-21 aprilie la Baia Mare a adus mai multe bucurii seminarului nostru datorită reușitelor lotului de participanți.

Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” s-a clasat pe poziția întâi a podiumului la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la care s-au mai adăugat trei mențiuni.

  • Lămășanu Andrei, clasa a XI-a Pastorală, a primit Premiul I la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, coordonat de Pr. Prof. Arhim. Mihail Daniliuc.
  • Tartus Marian, clasa a X-a Pastorală, Mențiune la disciplina Vechiul Testament, coordonat de Pr. Prof. Dir. Adj. Viorel Laiu
  • Ursache Casian, clasa a XII-a Pastorală, Mențiune la disciplina Dogmatică Ortodoxă, coordonat de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu
  • Bistriceanu Maria, clasa a IX-a Patrimoniu, Mențiune la disciplina Noul Testament, coordonată de Diac. Prof. Ilarion Argatu

Lotul Seminarului de participanți a fost însoțit de către Pr. Prof. Dir. Adj. Viorel Laiu iar din partea ISJ Neamț a participat domnul inspector Mihai Giosanu.

Felicitări participanților, părinților profesori coordonatori și părinților acestor minunați copii!

 

Vezi linkul cu rezultatele Aici