07 apr. 2022

„4/4 Pentru Prieteni”

Elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” au participat astăzi, în cadrul programului 4/4 Pentru Prieteni, organizat de American Councils for International Education, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, la o activitate de voluntariat, la Mănăstirea Paltin de la Petru Vodă. Acolo au ajutat la diferite activități. Au plantat flori în curtea mănăstirii, au ajutat la bucătărie și la aranjarea lemnelor pentru căldură. Au oferit câteva daruri bătrânilor aflați în îngrijirea măicuțelor, iar la final le-au cântat, coordonați fiind de domnul profesor Adrian Cojocariu. Toate acestea pentru a bucura sufletele celor care au ajuns la vârsta senectuții, dovadă a bucuriei fiind chipul plină de lumină de la final.

26 mart. 2022

Marșului pentru viață – Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață

Sâmbătă, 26 martie 2022, a avut loc cea de-a 12-a ediție a Marșului pentru viață – Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață organizat de către Arhiepiscopia Iașilor, prin Protopopiatul Tg. Neamț. Evenimentul dorește ca participanții la marș să înțeleagă și să conștientizeze acțiunile Pro – viață, de a sprijini femeile însărcinate aflate în diferite situații dificile și a copiilor nenăscuți ai acestora. Acest mesaj l-au receptat și elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț care au realizat panouri, îndrumați de distinsa și inimoasa lor profesoară, Oana Grădinaru. Însoțiți de părintele director Viorel Laiu au pornit într-un marș pentru viață, alături de alți tineri și preoți din comunitatea târgnemțeană.

O dovadă a faptului că au înțeles însemnătatea și importanța evenimentului o reprezintă mărturiile lor: „Am încercat prin foaia de hârtie, cuvânt fiindu-ne pensula, iar înțelepciune culoarea, să transmitem un mesaj de trezire și revenire la adevăratele valori. Omul trebuie să conștientizeze ca nu este stăpân asupra vieții” ne-a spus Petronela Căruceriu, elevă în clasă a X-a Patrimoniu Cultural. Cosmin Ursache spune ca a realizat aceste panouri pentru că el consideră că „un copil e un dar către lume, iar fiecare dintre noi trebuie să îl ocrotim și să sprijinim mama care îl poartă”. De asemenea e „important să promovăm suportul pentru mama aflată în criză de sarcină”, spune Teodora-Rebeca Pîntea.

Importanța realizării acestor panouri este mărturisită și de Maria Ciocan, elevă în clasa a XI-a care ne spune că „viața este un dar de la Dumnezeu, Hristos însuși este Calea, Adevărul și Viața, iar noi ca și creștini ortodocși avem datoria de a păstra și de a cinsti darurile lui Dumnezeu. Susțin viața pentru ca îl iubesc pe Dumnezeu și oricine Îl iubește, nu nesocotește purtarea Lui de grijă.”

26 mart. 2022

Fii avocat în școala ta – proiect educațional

Uniunea Națională a Barourilor din România cu sprijinul Ministerului Educației și al Ministerului Justiției a demarat la nivel național programul de educație juridica: Fii avocat în scoala ta!, proiect care își propune prezentarea unor noțiuni elementare de drept și a unor informații generale privind sistemul de justiție.
La nivelul Baroului Neamț a fost formata o echipa din 18 avocati definitivi care începând de săptămâna aceasta vor merge în unitățile de învățământ din județ.
La nivelul orașului Tg Neamt si a zonelor arondate acestuia, susținerea primei teme a proiectului a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Manastirea Neamț. Elevii au aflat informații referitoare la actul de justiției, participanții implicați în înfăptuirea actului de justiție, fiindu-le prezentat și un mic ghid de orientare profesionala. Aceștia au fost interesați de tema supusa dezbaterii și si-au exprimat dorința de a merge intr-o vizita de studiu chiar la sediul unei instante. Mulțumim elevilor și întregului colectiv de conducere al Seminarului Teologic Ortodox Veniamin Costachi pentru interesul arătat fata de acest proiect.

21 mart. 2022

Ziua Internațională a Poeziei

Poezia e o delectare spirituală și intelectuală a ființei umane. De aceea s-a considerat necesar să se consacre o zi pentru a o marca.” Este o ocazie de a ne onora poeții, de a reînvia tradițiile orale, cum ar fi recitalurile de poezie, de a promova lectura, scrierea și predarea poeziei „, spunea în mesajul său Directorul General al UNESCO, Andrey Azoulay. Recitalurile de poezie și promovarea lecturii a fost obiectivul profesorilor, Panaite Laura și Grigore Cristina, dar a elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, care au marcat Ziua Internațională a Poeziei prin câteva activități deosebite. Elevii au recitat poezia preferată, au creat poezie și au încercat să găsească definiții ale acestei arte. Printre poeții preferati se află Mihai Eminescu, poetul național, Grigore Vieru și ,nu în ultimul rând, Ioan Iacob Hozevitul, protectorul și mijlocitor profesorilor și elevilor școlii noastre. Versurile au fost transpuse și în pictură, de elevii talentați de la secția Patrimoniu Cultural, coordonați de doamna profesor Oana Grădinaru.

01 mart. 2022

Elevi seminariști nemțeni, oaspeți ai Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași

La invitația Facultății de Teologie din Iași, un grup de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, însoțiți de Pr. Prof. Viorel Laiu și prof. Oana Grădinaru, Dan Țârdea și Mirel Gălușcă, au poposit luni, 28 februarie, în cea mai înaltă instituție de învățământ teologic din Moldova. Cu această ocazie, elevilor li s-a prezentat oferta educațională a facultății precum și numeroasele puncte atractive pentru a alege să continue drumul formării teologice în această instituție academică. După ce au vizitat spațiile facultății, elevii au fost conduși la Biblioteca „Dumitru Stăniloae” și în Muzeul de la subsolul Catedralei Mitropolitane unde au făcut o incursiune în istoria multiseculară a vieții bisericești din Moldova.
Elevii s-au închinat apoi la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Iosif cel Milostiv și au admirat frumusețea catedralei mitropolitane și a ansamblului mitropolitan. A urmat vizitarea mănăstilor „Sfinții Trei Ierarhi”, Cetățuia și Frumoasa. În toate locațiile vizitate au avut loc scurte prezentări ale profesorilor însoțitori despre importanța istorică și cultural-artistică ale acestor edificii eclesiale.

18 feb. 2022

Zbor prin Duh în Veșnicie!

Născut la 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, România, Brâncuși este exponentul unui loc în care, pentru oamenii de acolo, tradiția a însemnat ceva aproape sacru.

Brâncuși ,,a eliberat sculptura de imitația mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității și a exprimat esența lucrurilor, vitalitatea formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual”. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea, al țăranului  român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși arătat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității. Astfel devine  unul din cei mai mari artiști ai secolului XX.

La ceas aniversar elevii seminariști îi aduc omagiu, prin cunoașterea și interpretarea lucrărilor maestrului. 

 

 

                                                                                          Oana Grădinaru

profesor Arte Vizuale

16 feb. 2022

Ziua Națională a Lecturii la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

„Cărțile pe care le citim trebuie alese cu mare atenție, pentru că pot fi, cum a scris un rege egiptean pe biblioteca lui, Medicamentele sufletului”, spunea Oliver Wendell Holmes Sr. Fascinația acestora constă în faptul că ele îți permit sa călătorești fără să faci un pas. Elevii și profesorii de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”,au călătorit, de Ziua Națională a lecturii, prin lumea cărților. Au navigat prin gânduri, idei și sentimente.

03 feb. 2022

Emoții pentru o nouă participare la  Festivalul Internațional de Artă plastică pentru copii “The Small Montmartre of Bitola” – Macedonia 2022

    Colecția de anul acesta cuprinde 26 de lucrări, copii după alfabetul realizat ca  miniatura veche, medievală, din spațiul bizantin al Europei de est. Lucrările au fost realizata de elevii secției Patrimoniu Cultural, clasele IX-XII.  

    Concursul  reunește an de an peste 10.000 de participanți, din peste 30 de țări, din Europa cât și din Asia. Iar invitația ne onorează de fiecare dată. A devenit  o tradiție frumoasă, aceea de a participa la aceasta competiție de prestigiu, de 11 ani. Demersul  început În 2011, de către profesorul Dan Țîrdea și preluat  de profesor Oana Grădinaru din 2017, a adus Seminarului nemțean de la ,,Grad Prix”, ,,Best collection”, ,,Golden Palette”, „Golden Brush” și diplome Winners. Deși avem toate distincțiile în palmares, continuăm să participăm pentru că elevii noștri sunt de fiecare dată alții, de asemeni dornici de competiție, noi experiențe și indiferent de premii, importantă e satisfacția și munca împlinită.

     Rezultatele competiției,  sunt anunțate  pe an de an pe site-ul: www.smallmontmartreofbitola.com

 

31 ian. 2022

Activități dedicate ocrotitorilor învățământului teologic la Seminarul de la Mănăstirea Neamț

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, aleși încă din 1936 ca patroni ai școlilor teologice, a fost un moment de intensă bucurie duhovnicească și culturală la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. Ca în fiecare an, această importantă zi pentru școlile teologice a fost marcată prin activități liturgice și cultural-duhovnicești la seminarul nemțean.

Manifestările dedicate Sfinților Trei Ierarhi au debutat în ajunul sărbătorii prin săvârșirea  vecerniei unită cu litia în biserica seminarului și au  continuat în dimineața zilei de 30 ianuarie cu utrenia  și a dumnezeiasca liturghie. Cu acest prilej a fost a rostit și un  cuvânt de învățătură prin care tinerii seminariști au fost îndemnați  să așeze în viața de zi cu zi pilda luminoasă a Sfinților Trei Ierarhi. În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți atât ctitorii străvechiului seminar nemțean cât și profesorii și elevii trecuți la cele veșnice.

Programul a continuat în sala de festivități a seminarului unde au fost prezentate și discutate aspecte importante din activitatea ocrotitorilor învățământului teologic. Părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, profesor pentru discipline istorico-teologice, a deschis activitatea subliniind câteva aspecte legate de contextul în care și-au desfășurat misiunea cei trei coloși ai teologiei.

Miezul acestei întâlniri a fost conferința susținută de invitatul special al evenimentului, Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Petcu, cadru didactic la Facultatea de Facultatea de Teologie „Dumitru Staniloae” din Iași, specialist în Patrologie. Sfinția sa a susținut o comunicare online având ca temă: „TREIMEA DE SFINȚI: VASILE, GRIGORIE ȘI IOAN, PARADIGME DE VIAȚĂ PENTRU TINERII TEOLOGI”, prin care a dovedit că mesajul și exemplul Sfinților Trei Ierarhi este la fel de actual și astăzi. Totodată,  distinsul conferențiar a oferit elevilor numeroase sfaturi practice pentru o trăire frumoasă atât în școală cât și în familie, subliniind rolul de educator și formator de suflete ale preotului. Din acest motiv, preoția presupune atât o pregătire intelectuală temeinică cât și o viețuire morală ireproșabilă. Sfaturile distinsului conferențiar nu s-au limitat doar la elevii de la secția pastorală, care doresc să urmeze calea preoției, ci s-au îndreptat în egală măsură și către iubitorii de frumos din clasele de patrimoniu. Aceștia au fost îndemnați să învețe de la Sfinții Trei Ierarhi perseverența, devotamentul și dragostea de a-l mărturisi pe Dumnezeu, ei urmând a-L face cunoscut prin sensibilitatea lor așezată cu migală în icoană.

            Un moment mult așteptat din cadrul manifestărilor dedicate Troiței de Arhierei a fost concursul intitulat „Viața Sfinților Trei Ierarhi – izvor de ispirație și lumină pentru tinerii seminariști”, ajuns la cea de-a treia ediție. Competiția a constat în verificarea unor cunoștințe din viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi; au a participat câte o echipă de trei elevi de la fiecare clasă. După antrenanta sesiune de întrebări au fost desemnați și câștigătorii: Premiul I – echipa clasei a XII-a Pastorală; Premiul al II-lea: echipa clasei a IX-a Pastorală; Premiul al III-lea – echipa clasei a XI-a Arte și XII Arte; Mențiune: echipa clasei a X-a Pastorală. Cu multă bucurie, întregul colectiv profesoral a constatat seriozitatea și temeinica pregătire a elevilor înscriși în concurs.

La finalul concursului Părintele Director Viorel Laiu a rostit un cuvânt prin care a îndemnat  tinerii seminariști să aibă zi de zi în minte și gând dorința de a pune în lucrare exemplul oferit de Sfinții Trei Ierarhi. Elevii care s-au evidențiat în cadrul concursului au fost felicitați oferindu-li-se diplome și premii.

Nu au lipsit și momentele sensibile din cadrul evenimentului. Corul școlii a intonat câteva imne dedicate Sfinților Trei Ierarhi iar elevii de la secția arte și-au exprimat omagiul față de ocrotitorii învățământului teologic prin creion și culoare.

Praznicul Sfinților Trei Ierarhi rămâne pentru întregul colectiv al seminarului nemțean, profesori și elevi, un reper duhovnicesc și un îndemn de a lucra cu dragoste, devotament și dedicare în slujirea Bisericii lui Hristos.

                                                                                                            Prof. Mirel Gălușcă

24 ian. 2022

SERBAREA UNIRII PRINICIPATELOR LA SEMINARUL NEMȚEAN

Serbarea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române a constituit un moment de sărbătoare și de mare bucurie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Cu acest prilej, elevii și profesorii au participat la un program cultural-artistic cu scopul de a redescoperi importanța covârșitoare a evenimentului de la 24 ianuarie 1859.

Corul „Gloria Dei” a interpret următoarele piesele corale:

Avem o mândră țară

Pe-al nostru steag e scris Unire!

Hora Unirii în jurul „Movilei Unirii” din curtea seminarului

Având genericul „Hai să dăm mână cu mână”, activitatea a debutat printr-un cuvânt de deschidere adresat de prof. Mirel Gălușcă. Acesta a subliniat importanța actului de la 24 ianuarie 1859 și faptul că readucerea în atenție a acestor evenimente reprezintă un gest firesc, Unirea Principatelor fiind dintru început salutată cu mult entuziasm de către elevii de atunci ai școlii.

A urmat punctul culminant al întâlnirii, conferința invitatului special, a domnului Lect. Univ. Dr. Bogdan Adrian Ceobanu, cadru didactic la Facultatea de Istorie din Iași, specialist în Istoria Modernă a Românilor. Acesta a a realizat o comunicare deosebit de consistentă și incitantă ce a avut ca subiect: „Diplomații Unirii Principatelor”. Întâlnirea a fost moderată de prof. Gălușcă Mirel care a adresat invitatului și întrebările venite din partea elevilor dornici să cunoască mai multe sau să le fie lămurite chestiuni legate de proeminenta personalitate a „Domnului Unirii”.

Elevii au omagiat actul unirii prin cântece și un recital de poezii. Printre poeziile aduse în atenția publicului a fost și „Imnul lui Cuza” – un poem dedicat marelui domnitor, scris de către viitorul episcop cronicar Narcis Crețulescu, elev la seminarul de la Neamț în timpul Unirii Principatelor. Așezat pe note de fratele Mihail Ardeleanu, Imnul lui Cuza a fost cântat de elevii de atunci în jurul monumentului „Movila Unirii”, ridicat tot de seminariști în cinstea împlinirii dezideratului de veacuri al românilor. Recitalul de poezii a fost urmat de punerea în scenă a scenetei „Moș Ion Roată și Unirea” de către elevi din clasa a XI-a Arte.

O intervenție deosebită a fost și cea a părintelui Radu Mazilu, fost profesor de istorie la seminarul nemțean, care a evidențiat câteva aspecte legate de proiectele de unire din secolele XVII-XVIII.

Corul seminarului a transpus istoria în cântec, intonând „Hora Unirii”, „Avem o mândră țară” și „Pe-al nostru steag”. Momentul artistic a fost urmat de o prezentare a elevului Mihalache Eugen din clasa a XII-a Pastorală, care a reliefat evenimentele derulate la Iași și București ce au condus la înfăptuirea Unirii.             

Concluziile evenimentului au fost prezentate de către Părintele Profesor Viorel Romus Laiu, directorul seminarului. A evidențiat importanța acestor evenimente în viața elevilor și a școlii, precum și faptul că Seminarul de la Mănăstirea Neamț își dorește să formeze și buni patrioți.

 Evenimentul a fost încheiat într-o notă sensibilă, întrucât a fost vernisată o expoziție cu lucrări dedicate Unirii realizate de către elevii școlii, coordonați de către prof. Oana Grădinaru și prof. Dan Țârdea, urmată de tradiționala Horă a Unirii în jurul monumentului ridicat de elevii seminariști în anul 1859.

Prof. Bălău Marcela și Mirel Gălușcă