30 nov. 2019

„Cutia cu papucei pentru ei”

Elevii secției Patrimoniu cultural de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț s-au oferit în această perioadă să picteze 100 de globuri pentru campania implementată de Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași intitulată „Cutia cu papucei pentru ei”. Obiectele de artizanat vor fi expuse în curând spre vânzare pentru susținerea proiectului social-filantropic.
Seminariștii nemțeni au pictat 100 de globuri în perioada 25–27 noiembrie 2019, sprijinind și în acest an proiectul dezvoltat de comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași – „Cutia cu papucei pentru Ei”.
Mai multe detalii ne-a oferit Oana Grădinaru, profesor de arte plastice la seminarul de la Mănăstirea Neamț: „Postul și apropierea Crăciunului ne îndeamnă la fapte bune. Putem dărui material sau spiritual. Elevii noștri dăruiesc din harul cu care au fost înzestrați: suflet și culoare. Am pictat alături de ei, bucurându-ne de ideile originale ale fiecăruia. Este al doilea an în care am fost invitați la acest proiect și ne bucură să știm că munca noastră a fost apreciată, că putem ajuta prin gesturi mici, dar pline de suflet. Au lucrat cu dragoste și entuziasm pentru că bănuții obținuți din vânzarea acestora vor fi folosiți în cadrul proiectului social-umanitar”.

29 nov. 2019

Elevi seminariști prezenți la cea de-a XX-a ediție a simpozionului organizat de Seminarul Teologic din Galați

Ieri, 28 Noiembrie 2019, la invitația conducerii Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei” din Galați, elevii seminariști Chihaia Modest și Bîrsan Visarion din clasa a XII-a Pastorală, îndrumați și însoțiți de domnul profesor Mirel Gălușcă, au reprezentat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț la Simpozionul „Reflecții ale tinerilor despre satul românesc – mărturii despre preoți, învățători și gospodari”. 
Ajuns la cea de-a XX-a ediție, simpozionul face parte din amplul program al manifestărilor prilejuite de hramul seminarului teologic și al eparhiei Dunării de Jos, ambele instituții fiind așezate sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României. În cadrul simpozionului elevii nemțeni au prezentat câte o lucrare legată de tematica evenimentului și au participat la dezbaterile din cadrul atelierelor pe echipe.

 

28 oct. 2019

Rezultatele pentru ocuparea posturilor de secretar și administrator de patrimoniu

Candidații admiși pentru susținerea examenului de ocupare a posturilor vacante de secretar gradul III S și administrator de patrimoniu gradul III S la Seminarul Teologic Ortodox “V. Costachi” M-rea Neamț, în urma evaluării dosarelor

  1. Pentru secretar:
  • BABOI ELENA
  • CIOBANU ALEXANDRA
  • NICULESCU-OGLINZANU LOREDANA
  • TATARU MARIA-DIANA
  • Pentru administrator de patrimoniu:
  • GAVRILOAE ANA

Comisia de înscriere

Președinte –   prof. Cristina Grigore                                                            

Membri – prof. Laura Elena-Panaite

          Secretar – pr. prof. Marius-Gabriel Brumă

Pentru detalii click pe link-ul de mai jos:

https://drive.google.com/open?id=0B-hk9J6yWP3ybXZqTzNOUDBSS3RRdFZJM3ZsNmlaVW5zQUdZ 

08 oct. 2019

Ziua Europeană a Limbilor şi Ziua Educaţiei sărbătorite la Seminarul de la Neamţ

„Câte limbi vorbesti atâtea vieţi trăieşti”

                                         

Organizatori:                                   

  • Solomiea Paula (coordonator)                                                  
  • Grigore Cristina (consilier educativ)
  • Panaite Laura
  • Cucolea Aurelian
  • Ipate Anca
  • Rudeanu Călin

În fiecare an, la 26 septembrie întreaga Europă sărbătorește Ziua Europeană a Limbilor printr-o serie de evenimente organizate de Consiliul Europei în diferitele state membre. Europa este posesoarea unei adevărate bogații lingvistice: 24 de limbi oficiale și peste 60 de comunități autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.

Pentru a atrage atenția asupra acestei imense bogății lingvistice, Uniunea Europeană și Consiliul Europei au lansat, în 2001, inițiativa Anul European al Limbilor, inițiativă din care a luat naștere Ziua Europeană a Limbilor.

Elevii şi profesorii Seminarului Teologic Ortodox « Veniamin Costachi » au sărbătorit astăzi, 07 octombrie, Ziua Europeană a Limbilor, alături de Ziua Educaţiei, aducând astfel cinstire şcolii în care-şi desăvârşesc pregătirea pentru viaţă, alături de deschiderea către valorile culturii europene şi universale.

Manifestarea a cuprins următoarele secţiuni:

  • ascultarea Imnului Europei
  • prezentarea PPT al istoricului limbilor europene;
  • amenajarea unei mini-expoziţii cu lucrări ale elevilor  (compuneri, desene, afişe, colaje, machete );
  • alocuţiune despre istoricul limbilor europene;
  • eseuri, secvenţe poetice din „Luceafărul” (M. Eminescu) recitate în limbile europene
  • concurs de recunoaştere a limbii din mai multe cântece audiate

Ziua de astăzi a marcat felul deosebit in care tinerii seminarişti reuşesc să dea glas pasiunii pentru cultură, sensibilităţii artistice şi  deschiderii către afirmarea statutului de adevăraţi cetăţeni europeni.

 
10 sept. 2019

Debutul anului școlar 2019-2020 la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au început școala prin rugăciune. Pe 9 septembrie, debutul anului școlar 2019-2020, în biserica Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, aflată în curtea vestitei școli teologice, a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți profesori și preoți, părinți ai unor elevi seminariști, sub protia Pr. Prof. Viorel Laiu, directorul seminarului. A urmat apoi săvârșirea Tedeum-ului, slujbă prin care sfințiții slujitorii au cerut lui Dumnezeu să coboare lumina și binecuvântarea peste întreaga școală teologică de la Neamț, cât și peste toți școlarii și dascălii neamului nostru românesc. În cuvântul de învățătură, rostit în cadrul festivității, Pr. Viorel Laiu, le-a urat, atât elevilor, cât și profesorilor seminarului, un an școlar îmbelșugat și binecuvântat de Dumnezeu, „de la care vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”. La festivitatea de deschidere au fost prezenți și au susținut însuflețitoare și mobilizatoare alocuțiuni doamna Primar al comunei Vânători-Neamț, jurist Maria – Adriana Petrariu, precum și domnul deputat de Neamț, Dan Andrușcă.

26 iun. 2019

Admitere 2019 – etapa a II – a

  

  

Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ  este o școală recunoscută la nivel național și internațional, certificată prin diploma de excelență instituțională acordată de către Ministerul Educației (MECTS) pentru excepționala activitate desfășurată timp de 160 de ani, rezultatele deosebite ale elevilor și contribuția adusă la creșterea calității actului educațional.

Menţionăm că, prin aşezarea sa în zona mănăstirilor nemţene, Seminarul oferă tinerilor un cadru natural şi un climat deosebit de formare duhovnicească.

Şcoala dispune de spaţiu de învăţământ adecvat, două laboratoare de informatică cu 60 de calculatoare, un laborator de limbi străine, două ateliere de pictură, bibliotecă, internat cu spaţii foarte bune de cazare, cantină, sală de sport şi o frumoasă biserică – paraclis pentru programul liturgic.

Situată în  imediata  apropiere a Mănăstirii Neamţ, comuna Vânători – Neamţ, judeţul Neamţ  – şcoală teologică cu tradiţie, aduce la cunoştinţa  absolvenţilor clasei a VIII-a că se vor face înscrieri pentru concursul de admitere în Seminar la următoarele specializări:

  1. Teologie ortodoxă, cursuri de zi:    11 de locuri, clasă de băieţi
  2. Teologie patrimoniu cultural (desen şi pictură), cursuri de zi: 9 de locuri, clasă mixtă (băieți și fete)

Se oferă cursuri gratuite de pregătire pentru Examenul de admitere și se vor desfășura la sediul Seminarului din strada Arhim. Chiriac Nicolau, 86 localitatea Mănăstirea Neamț, județul Neamț.

Calendar
   
24-25 iulie Înscrierea pentru probele de aptitudini
26 iulie Desfășurarea probelor de aptitudini după cum urmează:   

  • vizita medicală, verificare dicție și aptitudini muzicale / desen și culoare – ora 10:00
  • proba scrisă  de verificare a cunoștințelor religioase – ora 12:00
   
29 iulie Afișarea rezultatelor finale.
  1. Probele de aptitudini pentru profilul teologic, specializarea Teologie ortodoxă sunt:

Proba orală

  1. Verificarea dicției prin:
    • Rostirea uneia dintre rugăciunile:
      • Împărate ceresc
      • Preasfântă Treime
      • Tatăl nostru
      • Psalmul 50
      • Crezul
      • Cuvine-se cu adevărat
      • Apărătoare Doamnă
  2. Verificarea aptitudinilor muzicale prin:
    • Intonarea uneia dintre următoarele cântări bisericești:
      • Sfinte Dumnezeule
      • Cu noi este Dumnezeu
      • Doamne al puterilor
      • Troparul Învierii – Hristos a înviat
      • Tatăl nostru
      • Fie numele Domnului binecuvântat
      • Troparul Rusaliilor – Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru
      • Colinde cu conținut religios
    • Intonarea unui cântec patriotic :
      • Deșteaptă-te române
      • Limba noastră – Al. Cristea
      • Țara Mea – D. G. Chiriac
      • Imnul eroilor – I. Brătianu
      • Pui de lei – I. Brătianu
    • Verificarea auzului muzical prin luarea tonului după pian și prin intonarea gamei Do major, a arpegiului și a unor sunete din gamă;
    • Verificarea simțului ritmic.
 
  1. Probele de aptitudini pentru profilul teologic, specializarea Patrimoniu cultural sunt următoarele:
  2.  
  3. a) PROBA SCRISĂ, de verificare a cunoștințelor religioase;
  4. b) PROBA PRACTICĂ pentru testarea aptitudinilor în perceperea formelor – desen după natură;
  5. c) PROBA PRACTICĂ pentru testarea aptitudinilor de exprimare cromatică în compoziţie.

Conţinuturile pentru cele două probe practice de verificare a aptitudinilor artistice sunt cele din programa școlară de educaţie plastică pentru gimnaziu.

Conţinuturile pentru proba scrisă la Religie vor fi aceleaşi ca şi cele pentru profilul teologic, specializarea teologie ortodoxă.

Lucrare scrisă cu durata de 2 ore, la disciplina Religie, din programele claselor a VII-a și a VIII-a

Conținuturile pentru clasa a VII-A
  1. Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
  2. Crearea lumii.
  3. Hristos, Lumina lumii: Vindecarea orbului din naștere.
  4. Rugăciunea în viața creștinului.
  5. Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos.
  6. Legea cea nouă – Fericirile.
Conținuturile pentru clasa a VIII-a
  1. Crezul – sinteza învățăturii de credință.
  2. Pilda semănătorului – primire și împlinire a cuvântului lui Dumnezeu.
  3. Biserica, locaș de închinare.
  4. Răbdare și încredere în Dumnezeu – Dreptul Iov.

Acte necesare

La seminariile teologice ortodoxe, cursuri de zi, se pot înscrie absolvenți de gimnaziu care au media generala de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a minimum 7,00 și media la purtare în clasele a V-a – a VIII-a minimum 9.00. 
La solicitarea conducerii cultului ortodox, pot fi admiși la seminariile teologice ortodoxe, cursuri de zi, pe locurile rămase libere, și viețuitori din mănăstiri, absolvenți de gimnaziu, care au depășit vârsta de 18 ani.
Înscrierile se fac la serviciul secretariat al Seminarului Teologic Ortodox Mănăstirea Neamț.

  • Dosarul de înscriere:
    1. Cerere de înscriere (tip)
    2.    Binecuvântarea Chiriarhului locului, în original

    NOTĂ :

    a)Candidaţii din Eparhia Iaşilor vor completa o cerere tip  la secretariatul şcolii;

    b)Candidaţii din celelalte eparhii vor prezenta odată cu înscrierea şi binecuvântarea chiriarhului locului, în original.

        3.Fişa de înscriere, în  original

        4.Foaia matricolă pentru clasele V – VIIIcu calculul mediei generale, în original

        5.Recomandarea Consiliului parohial sub semnătura preotului duhovnic/paroh, în original

    1.   Certificat de botez (ortodox), în original
    2.   Certificat de naştere, copie legalizată
    3.   Cartea de identitate, original și xerocopie
    4.   Fişa medicală (download), în original, conform modelului din Anexa nr.1
    5. Avizul epidemiologic (download), în original

            NOTĂ : Se pot solicita informații suplimentare prin tf/fax – 0233251876, email – stvcmn@yahoo.com  

Dosarul de înscriere va cuprinde toate documentele menționate în etapa I – mai 2016, inclusiv Fișa de înscriere – original (fără completare de opțiuni) și Foia matricola pentru cl. a V-VIII a, original.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să utilizați adresa de email: stvcmn@yahoo.com ;  tf./ fax: 0233-251876, 0730-003416

 

 

13 iun. 2019

 „Şcoala de vară în domeniul teologiei ortodoxe şi istoriei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizeaza in perioada 7-21 iulie 2019 „Şcoala de vară în domeniul teologiei ortodoxe şi istoriei pentru îmbunătățirea oportunităților de participare la învățământul universitar a elevilor cu risc de abandon” (TEOIST). Aceasta are drept scop crearea unei experiențe universitare timpurii pentru elevii înscrişi în clasele terminale din licee (clasele X-XII). Elevii vor beneficia de un program intens şi diversificat de cursuri, ateliere de lucru, vizite de studii, competiții sportive, activități recreative, evenimente culturale (vizite la muzeu, spectacole, filme), care într-un final vor conduce la familiarizarea elevilor cu viața de student în domeniile teologie ortodoxă sau istorie. Pentru a experimenta cu adevărat ce înseamnă condițiile de campus, elevii vor fi cazați în căminele universității şi li se va servi masa la cantină (3 mese pe zi). La începutul școlii fiecare elev va primi „trusa participantului” conținând diverse resurse educaționale utile: rucsac, tricou, șapcă, agendă, pix, memory stick etc. Participarea este GRATUITA!Toate costurile legate de transport, cazare, masă, materiale de lucru, intrări la muzee etc. vor fi acoperite prin proiectul ROSE.

Inscrierea se poate face la adresahttp://www.uaic.ro/studii/scoli-de-vara/scoli-de-vara-finantate-din-proiectul-privind-invatamantul-secundar-rose/

Data limita pentru inscrierea candidatilor este 15 iunie.