Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, aleși încă din 1936 ca patroni ai școlilor teologice, a fost un moment de intesă bucurie duhovnicească și culturală la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. Ca în fiecare an, această importantă zi pentru școlile teologice a fost marcată prin activități liturgice și cultural-duhovnicești la seminarul nemțean.
Manifestările dedicate Sfinților Trei Ierarhi au debutat cu vecernia unită cu litia ce a fost săvârșită în biserica seminarului și au continuat în dimineața zilei de 30 ianuarie prin săvârșirea utreniei și a dumnezeieștii liturghii de către un sobor de preoți, profesori ai instituției teologice. Cu acest prilej, pr. Viorel Laiu, directorul Seminarului, a rostit și un cuvânt de învățătură prin care tinerii seminariști au fost îndemnați să așeze în viața de zi cu zi pilda luminoasă a Sfinților Trei Ierarhi. În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți atât ctitorii străvechiului seminar nemțean cât și profesorii, elevii și ostenitorii trecuți la cele veșnice.
Programul a continuat în sala de festivități a seminarului unde, în cadrul programului organizat de prof. Gălușcă Mirel, au fost prezentate și discutate aspecte importante din activitatea ocrotitorilor învățământului teologic. Întrucât anul 2020 a fost dedicat de Sfântul Sinod pastorației părinților și copiilor precum și filantropilor ortodocși români, în cadrul activității au fost reliefate personalitățile mamelor Sfinților Trei Ierarhi precum și excepționala lucrare filantropică a Sfântului Vasile cel Mare – o paradigmă pentru avtivitatea filantropică a Bisericii peste veacuri.
Un moment mult așteptat din cadrul manifestărilor dedicate Troiței de Arhierei a fost concursul intitulat „Viața Sfinților Trei Ierarhi – izvor de ispirație și lumină pentru tinerii seminariști”, ajuns la cea de-a treia ediție. Competiția a constat în verificarea unor cunoștințe din viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi; au a participat câte o echipă de trei elevi de la fiecare clasă. După antrenanta sesiune de întrebări au fost desemnați și câștigătorii: Premiul I – echipa clasei a XI-a Pastorală; Premiul al II-lea: echipa clasei a X-a Pastorală; Premiul al III-lea – echipa clasei a XI-a Arte; Mențiune: echipa clasei a XII-a Pastorală. Cu multă bucurie, întregul colectiv profesoral a constatat seriozitatea și temeinica pregătire a elevilor înscriși în concurs.
Concursului i-a urmat un moment cu totul aparte: Părintele Profesor Ioan Mihoc, cel mai vechi cadru didactic din seminar, ne-a relatat cum se desfășura hramul Sfinților Trei Ierarhi în anii regimului comunist, amintiri ce au stârnit curiozitatea și admirația auditoriului.
La finalul concursului Părintele Director Viorel Laiu a rostit un cuvânt prin care a îndemnat tinerii semnariști să aibă zi de zi în minte și gând dorința de a pune în lucrare exempul oferit de Sfinții Trei Ierarhi. Elevii care s-au evidențiat în cadrul concursului au fost felicitați oferindu-li-se diplome și premii.
Manifestările au au fost încheiate prin agapa frățească, o masă festivă organizată în catina școlii, la care au participat elevii, întregul colectiv didactic al seminarului cât și oaspeții prezenți la aceste momente deosebite.
Praznicul Sfinților Trei Ierarhi rămâne pentru întregul colectiv al seminarului nemțean, profesori și elevi, un reper duhovnicesc și un îndemn de a lucra cu dragoste, devotament și dedicare în slujirea Bisericii lui Hristos.
Prof. Mirel Gălușcă