Pentru 50 de copii tabăra, „Viața la țară” , organizată de Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț și Fundația Noi Orizonturi și Pepco România va rămâne cea mai frumoasă amintire din vacanța lor de vară. În ecodestinația” Ținutul Zimbrului” o echipă de voluntari cu suflet mare i-a ajutat pe copii să descopere valorile locale, meșteșugurile, tradițiile și poveștile minunate ale comunității. Participanții au învățat să lucreze în echipă, dezvoltând abilități noi și calități noi precum prietenia și curajul. Copii au confecționat opinci, au cusut pe etamină motive tradiționale, au aflat despre viața la stână, au modelat în lut, au luat parte la un atelier de pictură. Ei au văzut și diferite obiecte folosite în luptele soldaților pentru apărarea țării, unele descoperite chiar pe meleagurile acestea.
Printre activitățile desfășurate se remarcă și vizita la ,,Casa memorială Mihail Sadoveanu” de la Vovidenia. O dovadă a bucuriei cu care au participat la activități o reprezintă mesajele părinților, care ne-au împărtășit bucuria lor: ” inițiativa de a face această tabără a fost minunată, activitățile utile. Lecții ale copilăriei sau ale vieții prin joacă” după cum ne-a transmis un părinte. Activitățile s-au încheiat cu o expoziție a lucrărilor realizate de copii în timpul taberei, unde s-au desfășurat jocuri interactive cu părinții și membrii comunității. Bucuria este cuvântul care definește această tabăra.
Mulțumim părintelui director, Viorel Laiu, care ne-a sprijinit pe toată perioada taberei.
Mulțumiri aducem și partenerilor noștri:
- Primăria Comunei Vînători-Neamț – primar Maria Adriana Petrariu;
- Asociația Culturală Vovidenia Neamț – Arhim. Prof. Dr. Mihail Daniliuc;
- Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” – meșter popular Ionela Lungu;
- Complexul Muzeal Județean Neamț – Mihai Tudosă;
- Liceul Tehnologic ”Arhim. Chiriac Nicolau” – Vânători-Neamț -director – prof. Elena Petrariu;
- Parcul Natural Vînători –Neamț- ing. Elena Curea;
Meșterilor populari:
- Ionela Lungu – a încurajat copii să se exprime creativ, modelând în lut diverse obiecte;
- Buhnă Cătiuța care i-a îndrumat pe copii în confecționarea opincilor;
- Înv. Maria Zaharia- le-a descoperit tainele cusăturilor cu motive tradiționale;
Echipei de voluntari:
- Profesorilor: Oana-Iuliana Grădinaru, Marcela Lăcrămioara Bălău, Paula Solomiea, Laura- Elena Panaite de la Seminar;
- Elevilor Coșofreț Denisa, Eleva Afrăsiloae Ioana, Ursache Constantin de la Seminar,
- Elevei Pîrlac Sabina de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț și elevei Ciocan Maria de la Seminarul Teologic Ortodox ,,Cuvioasa Parascheva”, Agapia.