13 ian. 2021

Părintele academician Mircea Păcurariu, fost profesor al seminarului de la Neamț, a trecut la Domnul

Colectivul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț a aflat cu tristețe în această dimineață vestea trecerii la Domnul a Părintelui Mircea Păcurariu, profesor la seminar între anii 1959-1961.
Toată perioada petrecută la Neamț s-a preocupat atât de educarea științifică, dar mai ales de latura duhovnicească a elevilor. Meditațiile și cuvântările sale, ținute în fața seminariștilor, erau pline de adevărată însuflețire și simțire creștinească și românească.
Cercetând arhiva Seminarului, am descoperit că părintele academician Mircea Păcurariu a fost «profesor la catedra a VII-a de la Școala de Cântăreți bisericești și Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, începând cu data de 15 octombrie 1959» (adresa Mitropoliei Moldovei și Sucevei nr. 23162/959, Arhiva Seminarului, dosar 57/1959, f. 124). Începând cu anul 1962, părintele a fost chemat să îndeplinească funcția de profesor universitar la Catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Institutul Teologic Universitar din Sibiu.
În aceste momente de întristare, profesorii și ostenitorii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, transmit condoleanțe familiei și ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru sufletul Pr. Prof. Mircea Păcurariu.
26 nov. 2020

Seminariști nemțeni la cea de-a XXI-a ediție a Simpozionului dedicat Sf. Ap. Andrei la Galați

A devenit o frumoasă tradiție ca, la finele lui Brumar, elevi din școala noastră să onoreze invitația venită din partea Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei” din Galați de a fi părtași la bucuria sărbătorii instituției de învățământ teologic.. Astfel, și a anul acesta, prin intermediul mijlocelor de comunicare online, în data de 26 Noiembrie 2020, la invitația conducerii Seminarul Teologic din Galați, elevii seminariști Carp Andrei și Botezatu Daniel,din clasa a XII-a Pastorală, îndrumați și însoțiți de Prof. Arhim. Mihail Daniliuc și Prof. Mirel Gălușcă, au reprezentat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț la Simpozionul „Rugăciune. Educație. Filantropie. Contribuția seminariștilor în timp de pandemie”, organizat cu binecuvântarea IPS Dr. Casian Al Dunării de Jos.
Ajuns la cea de-a XXI-a ediție, simpozionul face parte din programul manifestărilor prilejuite de hramul seminarului teologic și al eparhiei Dunării de Jos, ambele instituții fiind așezate sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României. În cadrul simpozionului elevii nemțeni au prezentat câte o lucrare legată de tematica evenimentului, alăturându-se astfel celorlalți tineri din seminariile și liceele teologice din întreaga țară.
După ce a binecuvântat deschiderea evenimentului, IPS Casian a moderat întreaga dezbatere, apreciind valoroasele contribuții ale tinerilor seminariști. Lucrările prezentate în cadrul simpozionului vor fi publicate într-un volum la editura Eparhiei Dunării de Jos.

Prof. Gălușcă Mirel

A

30 ian. 2020

„Cea mai sinceră Horă a Unirii!”

Cu emoție mare, 14 elevi de la Structura Lunca din cadrul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, au pornit în zorii zilei de 24 ianuarie să viziteze mândra cetate a Iașului de Ziua Unirii. Au poposit prima dată la Sfânta Parascheva ca să le fie binecuvântată călătoria, apoi au trecut pe la Mănăstirea Sf.Trei Ierarhi unde se află mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au vizitat Palatul Culturii și au admirat Casa Dosoftei.
Pentru că urma parada militară, au găsit un loc liniștit de unde să admire coloanele militare. Atunci, s-au prins spontan de mână într-o horă acolo unde erau, li s-au alăturat și alți copii, iar din mulțimea de pe margine s-a auzit: ,,Cea mai sinceră Horă a Unirii!”
După ce au hrănit porumbeii, au vizitat Muzeul Unirii și au ajuns și la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, în Sala pașilor pierduți.
Pe lângă toate celelalte, a fost și prima lor călătorie cu trenul…
24 ianuarie 2020, o zi de neuitat!

Prof. I. Linșman

28 oct. 2019

Rezultatele pentru ocuparea posturilor de secretar și administrator de patrimoniu

Candidații admiși pentru susținerea examenului de ocupare a posturilor vacante de secretar gradul III S și administrator de patrimoniu gradul III S la Seminarul Teologic Ortodox “V. Costachi” M-rea Neamț, în urma evaluării dosarelor

  1. Pentru secretar:
  • BABOI ELENA
  • CIOBANU ALEXANDRA
  • NICULESCU-OGLINZANU LOREDANA
  • TATARU MARIA-DIANA
  • Pentru administrator de patrimoniu:
  • GAVRILOAE ANA

Comisia de înscriere

Președinte –   prof. Cristina Grigore                                                            

Membri – prof. Laura Elena-Panaite

          Secretar – pr. prof. Marius-Gabriel Brumă

Pentru detalii click pe link-ul de mai jos:

https://drive.google.com/open?id=0B-hk9J6yWP3ybXZqTzNOUDBSS3RRdFZJM3ZsNmlaVW5zQUdZ 

Sticky
28 sept. 2018

Încheierea primei ediții a proiectului ,,Comori ale spiritualității românești”

În perioada 20-22 septembrie 2018, 16 elevi ai Seminarului Teologic ,,Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamț, însoțiți de Pr. Prof. Brumă Marius-Gabriel și Prof. Cojocariu Adrian-Vasile, au participat la Încheierea primei ediții a proiectului ,,Comori ale spiritualității românești”.  Acest proiect a început din toamna anului 2017, la el participând 12 Colegii din țară, cele mai multe militare. Acum la un an de la existența proiectului ne-am bucurat împreună cu participanții proiectului de vizite la Palatul Cotroceni, la Casa Poporului, am vibrat împreună cu Dan Puric la Centrul Militar Național. Am avut bucuria să primim binecuvântare de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române numindu-ne plăieșii de la Neamț. Am participat la concursul între colegii, secțiunea  “Cultură și Civilizație” cu lucrare scrisă si PPT, de la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, unde am obținut premiul 3 prin elevul Coșula Dimitrie din clasa a XII a Pastorală. După decernarea premiilor, la cererea publicului, am interpretat câteva cântări patriotice psaltice având în vedere că suntem în an centenar.  Seara elevii au socializat cu ceilalți participanți la proiect prin intermediul dansului și cantului folcloric românesc.  Am vizitat împreună cu cei de la Liceul Militar ,,Ștefan cel Mare” din Câmpulung prima școală românească din Șcheii Brașovului și ne-am bucurat că suntem români și ortodocși.

Inițiatoarea proiectului, doamna Profesor Maria Miron, a predat ștafeta organizării ediției a II a, Moldovei. Așadar cei care doresc să rămână în proiect sunt așteptați în luna mai 2019 la Colegiul Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung și Seminarul Teologic de la Mânăstirea Neamț.

10 sept. 2018

Mulțumire și recunoștință, urare și încurajare

de Preot prof. Vasile Păvăleanu

Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” trece astăzi printr-un moment crucial: părintele proindirector Ion Mihoc îşi încheie activitatea  de manager, iar părintele  Viorel Laiu preia cârma acestei şcoli. Vă rog să-mi permiteţi să exprim trei gânduri în numele profesorilor, elevilor şi ostenitorilor:

  1. Primul gând îl îndreptăm spre părintele Ioan care a slujit şcoala aceasta timp de 35 de ani, ca spiritual, secretar, profesor şi de 28 de ani director. Sfinţia sa s-a identificat cu destinele acestei şcoli şi, fiind cel mai longeviv director din istoria seminarului şi o personalitate puternică, a schimbat faţa, renumele și prestigiul acestei instituții de învățământ teologic. Reabilitarea totală a clădirii școlii, prin adăugarea încă a unui etaj la internat, recompartimentarea întregului internat, înlocuirea  acoperișului întregii clădiri , termopane, instalație termică și sanitară, linie modernă de bucătărie, aducțiune de apă potabilă și menajeră pentru seminar și mănăstire, mobilier, laboratoare de informatică, pictarea Paraclisului vechi al seminarului, înființarea Academiei Teologice „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” cu foarte multe activități la nivel național și internațional, construirea  unei moderne și spațioase săli de sport; construirea casei de oaspeți „Ierusalim-Hozeva”, care a fost  și este gazda multor activități culturale, pastorale, misionare, întreținerea unei gospodării anexe, realizarea unui parc frumos, cu nimic mai prejos față pe parcurile din orașe cochete și un gard de piatră și fier forjat la drumul ce trece spre Lavra Neamțului, toate acestea constituie înfăptuiri concrete, unele din ele realizate în perioade și condiții foarte grele.

Perla coroanei marilor împliniri ale sfinției sale, fără nici o îndoială este această Catedrală în care ne aflăm, închinată sf. Ioan Iacob care constituie încununarea tuturor lucrărilor administrative și gospodărești enumerate mai sus. Prin sveltețea, proporționalitatea, monumentalitatea, pictura interioară și exterioară, prin stilul ștefanian moldovenesc, ea s-a dorit a fi imaginea sau icoana locașului de cult ideal, după modelul căreia, absolvenții școlii care vor deveni preoți și ctitori de biserici, să o aibă drept paradigmă. Apoi, prin pictura exterioară de o frumusețe artistică și de o profunzime teologică deosebită, constituie o sinteză a picturilor mănăstirilor din nordul Moldovei, drept pentru care P.F. Daniel a numit-o „Voronețul nemțean”. Și nu în ultimul rând, prin stilul neaoș și prin scenele picturale, biserica aceasta închinată unui sfânt român, are un puternic caracter național, în care mulțimea sfinților români, silueta munților noștri și a peisajelor carpatine, aduce aminte că țara noastră este „un pământ cântând în imagini” sau pe drept cuvânt „Grădina Maicii Domnului”

Pe lângă aceste realizări deosebite, cea mai importantă pentru părintele director, chiar mai importantă decât Biserica, a fost grija pentru formarea culturală, educațională, profesională, morală și duhovnicească a elevilor acestei școli.

Toate generațiile ieșite  de pe băncile seminarului, constituie pentru sfinția sa, așa cum spune sf. Apostol Pavel, „pecetea apostoliei sale întru Domnul!” Toți absolvenții acestei școli sunt pe drept cuvânt ucenicii și fiii  săi duhovnicești, precum spune Isaia proorocul: „mai mulți sunt fiii celei fără de bărbat, decât ai celei cu bărbat, zice Domnul!”.Sau cum spune acelaș profet în altă parte: „iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu!” De dragul elevilor, părintele director n-a precupețit nici un efort, s-a ostenit zi și noapte, ba uneori și noaptea până târziu. S-a ostenit vară și iarnă, fără a lua concediu niciodată. S-a făcut tuturor toate, pentru binele elevilor, așa precum adesea spune: „de dragul acestor copii, merită să faci orice sacrificiu”.

Pentru toată această muncă jertfelnică, temeinică și pilduitoare îi mulțumim din suflet, îl asigurăm de toată prețuirea noastră și de faptul că el rămâne icoana directorului de seminar prin excelență și îi facem cea mai realist urare, aceea de a ajunge de la înălțimea demnității, lucrării și staturii sale, la înălțimea sfințeniei, asemenea Sfântului Nectarie, care a fost director de seminar.

Dar, „vremea trece vremea vine, Toate-s vechi și nouă toate…”

2.Al doilea gând îl îndreptăm către către noul director, părintele Viorel Laiu. Părintele Viorel a fost la început copilul nostru și a crescut aici într-o obște de profesori venerabili, a devenit apoi fratele nostru întru slujire didactică și preoțească și iată-l acum, la statura bărbatului desăvârșit, diriguitorul acestei școli. Pe sfinția sa îl recomandă experiența didactică acumulată, capacitatea de lucru în echipă, ascultarea de mai marii săi, atașamentul de această instituție de învățământ teologic.

Dacă părintele Ioan rămâne cel mai longeviv director al școlii, părintele Viorel este cel mai longeviv spiritual al școlii, 18 ani, iată un majorat atins în care și-a probat dragostea față de școală, de această biserică, de formarea duhovnicească a elevilor, de primirea oaspeților și de sfătuirea pelerinilor care s-au legat sufletește de această biserică și de ocrotitorul ei Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț. În toată această perioadă părintele Viorel s-a remarcat prin câteva lucrări deosebite: a. Ca vorbitor de limbă engleză și franceză, lucru necesar într-o școală vizitată de mulți străini, b. ca specialist în IT, a implementat laboratoarele de informatică, este administratorul sait-ului școlii și a ajutat profesorii în susținerea orelor în programul AEL sau alte programe didactice; c. a condus ani la rând corul școlii, botezat de P.F. Daniel cu numele „Gloria Dei” cu care a participat la numeroase concursuri, sau la multe alte activități.

            Acum la început de drum, pentru părintele director Viorel, un avertisment, un sfat și o încurajare:

  1. Avertismentul: e greu să fii director după părintele Ioan Mihoc;
  2. Un întreit sfat: să continui acelaș parcurs al școlii pe care deja l-a consacrat proindirectorul Ioan Mihoc; să fii într-o sfătuire și colaborare desăvârșită cu sfinția sa; să fii ascultător Mitropolitului, deși îți va fi greu să împarți ascultarea față de Mitropolit cu ascultarea față de inspectorul general;
  3. O încurajare: întregul corp profesoral, inclusive părintele Ioan Mihoc va fi alături de sfinția ta. Fiecare se va implica pentru bunul mers al treburilor școlii.

 

  1. Al treilea gând îl exprim în numele tuturor profesorilor, și anume angajarea de o a forma aceiași echipă unită, dinamică, pusă în slujba formării elevilor, pentru ca această școală cu o istorie jertfelnică dar strălucitoare, să rămână acelaș focar de cultură și educație, un seminar de elită și de referință din cuprinsul eparhiei, spre bucuria Ierarhului, pentru binele Bisericii și a neamului și spre slava lui Dumnezeu.
07 iun. 2018

Corul „Gloria Dei”- câștigătorul Marelui Trofeu al Festivalului ArtHistoryFest 2018

În perioada 1-2 iunie 2018, s-a desfășurat la Piatra Neamț Festivalul de Muzică Patriotică „ArtHistoryFest – 2018”. Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în parteneriat cu Asociația Profesorilor de Istorie Neamț, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț, a organizat la Piatra Neamț, în zilele de 1-2 iunie 2018, Festivalul de muzică patriotică ArtHistoryFest 2018, festival care face parte din Calendarul actitivităților educative dedicate Centenarului 2018. Festivalul a organizat un concurs având următoarele secțiuni: interpretare folclor, interpretare folk, interpretare corală. La acest festival s-au înscris peste 50 formații din unitățile de învățământ din județ printre care și Corul Gloria Dei al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Dacă la Seminarul de la Mănăstirea Neamț a existat dintotdeauna cor bărbătesc, din anul 2016 s-a înființat și primul cor mixt, coordonat de profesorul Adrian Cojocariu. Cu piesa corală patriotică „Imnul Unirii” compus de Sabin Drăgoi, corul Gloria Dei a impresionat juriul care o oferit Marele Premiu al Festivalului. Mai multe detalii pe www.isjneamt.ro

unnamed