Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, aleși încă din 1936 ca patroni ai școlilor teologice, a fost un moment de intensă bucurie duhovnicească și culturală la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. Ca în fiecare an, această importantă zi pentru școlile teologice a fost marcată prin activități liturgice și cultural-duhovnicești la seminarul nemțean.
Manifestările dedicate Sfinților Trei Ierarhi au debutat în ajunul sărbătorii prin săvârșirea vecerniei unită cu litia în biserica seminarului și au continuat în dimineața zilei de 30 ianuarie cu utrenia și a dumnezeiasca liturghie. Cu acest prilej a fost a rostit și un cuvânt de învățătură prin care tinerii seminariști au fost îndemnați să așeze în viața de zi cu zi pilda luminoasă a Sfinților Trei Ierarhi. În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți atât ctitorii străvechiului seminar nemțean cât și profesorii și elevii trecuți la cele veșnice.
Programul a continuat în sala de festivități a seminarului unde au fost prezentate și discutate aspecte importante din activitatea ocrotitorilor învățământului teologic. Părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, profesor pentru discipline istorico-teologice, a deschis activitatea subliniind câteva aspecte legate de contextul în care și-au desfășurat misiunea cei trei coloși ai teologiei.
Miezul acestei întâlniri a fost conferința susținută de invitatul special al evenimentului, Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Petcu, cadru didactic la Facultatea de Facultatea de Teologie „Dumitru Staniloae” din Iași, specialist în Patrologie. Sfinția sa a susținut o comunicare online având ca temă: „TREIMEA DE SFINȚI: VASILE, GRIGORIE ȘI IOAN, PARADIGME DE VIAȚĂ PENTRU TINERII TEOLOGI”, prin care a dovedit că mesajul și exemplul Sfinților Trei Ierarhi este la fel de actual și astăzi. Totodată, distinsul conferențiar a oferit elevilor numeroase sfaturi practice pentru o trăire frumoasă atât în școală cât și în familie, subliniind rolul de educator și formator de suflete ale preotului. Din acest motiv, preoția presupune atât o pregătire intelectuală temeinică cât și o viețuire morală ireproșabilă. Sfaturile distinsului conferențiar nu s-au limitat doar la elevii de la secția pastorală, care doresc să urmeze calea preoției, ci s-au îndreptat în egală măsură și către iubitorii de frumos din clasele de patrimoniu. Aceștia au fost îndemnați să învețe de la Sfinții Trei Ierarhi perseverența, devotamentul și dragostea de a-l mărturisi pe Dumnezeu, ei urmând a-L face cunoscut prin sensibilitatea lor așezată cu migală în icoană.
Un moment mult așteptat din cadrul manifestărilor dedicate Troiței de Arhierei a fost concursul intitulat „Viața Sfinților Trei Ierarhi – izvor de ispirație și lumină pentru tinerii seminariști”, ajuns la cea de-a treia ediție. Competiția a constat în verificarea unor cunoștințe din viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi; au a participat câte o echipă de trei elevi de la fiecare clasă. După antrenanta sesiune de întrebări au fost desemnați și câștigătorii: Premiul I – echipa clasei a XII-a Pastorală; Premiul al II-lea: echipa clasei a IX-a Pastorală; Premiul al III-lea – echipa clasei a XI-a Arte și XII Arte; Mențiune: echipa clasei a X-a Pastorală. Cu multă bucurie, întregul colectiv profesoral a constatat seriozitatea și temeinica pregătire a elevilor înscriși în concurs.
La finalul concursului Părintele Director Viorel Laiu a rostit un cuvânt prin care a îndemnat tinerii seminariști să aibă zi de zi în minte și gând dorința de a pune în lucrare exemplul oferit de Sfinții Trei Ierarhi. Elevii care s-au evidențiat în cadrul concursului au fost felicitați oferindu-li-se diplome și premii.
Nu au lipsit și momentele sensibile din cadrul evenimentului. Corul școlii a intonat câteva imne dedicate Sfinților Trei Ierarhi iar elevii de la secția arte și-au exprimat omagiul față de ocrotitorii învățământului teologic prin creion și culoare.
Praznicul Sfinților Trei Ierarhi rămâne pentru întregul colectiv al seminarului nemțean, profesori și elevi, un reper duhovnicesc și un îndemn de a lucra cu dragoste, devotament și dedicare în slujirea Bisericii lui Hristos.
Prof. Mirel Gălușcă