Luni, 2 decembrie 2024, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț s-a desfășurat un program cultural-artistic prin care elevii seminariști au sărbătorit ziua națională a României.

„Evenimentul, desfășurat în sala de festivități a seminarului, a debutat cu intonarea imnului de stat, după care un grup de elevi: Bora Andrei, Lucăcescu Rareș, Teletin Luca, Petrari Severian, Zabolotniuc Andrei (clasa a XII-a TO) și  Solcan Alin (clasa a XI-a TO), coordonați de profesorii de istorie ai școlii, Bălău Marcela și Gălușcă Mirel, au realizat o prezentare a evenimentelor ce au condus la realizarea visului de veacuri al poporului român: unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat.

Prof. Gălușcă Mirel a adus în atenția elevilor două fig

uri de eroi din Primul Război Mondial, care, prin curajul și vitejia lor, au rămas adevărate modele de patriotism și jertfelnicie: Caporalul Constantin Mușat și preotul Ștefan Ionescu-Cazacu.

Caporalul Constantin Mușat, un tânăr de 26 de ani, care și-a pierdut brațul stâng pe frontul din Vrancea, în ziua de 16 decembrie 1916, a insistat să fie trimis din nou pe front să-și sprijine camarazii zicând: mai am un braț sănătos, pe care îl voi pune în slujba țării! Deși avea dispozițe de demobilizare, Constantin Mușat se întoarce la luptă, dovedind un curaj fără seamăn în aruncarea grenadelor, cu singurul braț ce-i rămăsese. În lupta crâncenă de la Coșna, din 30 iulie 1917, grenadierul Constantin Mușat a fost răpus de obuzele inamice, lăsând posterității o adevărată pildă de patriotism și vitejie.

Un alt erou evocat a fost preotul Ștefan Ionescu Cazacu care, în ciuda vârstei înaintate (59 de ani), a dorit să fie mobilizat ca preot militar. A fost un preot devotat care, cu timp și fără timp, a spovedit, cuminecat și îmbărbătat oștenii români. Când regimentul a intrat în tranşee, preotul Ştefan a stat alături de soldaţi, ca un părinte iubitor de fiii săi. Comandanţii i-au recunoscut virtuţile şi l-au considerat ca pe unul dintre cei mai merituoşi preoţi. A fost răpus de obuzele dușmane, la 19 decembrie 1917, chiar în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, pe peronul gării Pufești, din zona Mărășești. Este un exemplu de teolog care a slujit pe Hristos și țara până la jerfa supremă.

 Programul a continuat printr-un recital de poezii patriotice susținut de elevii: Turtureanu Anastasie, Luca Andrei, Cojocariu Neculai (clasa a IX-a TO), Ciolacu Maria (clasa a X-a), coordonați de prof. Grigore Cristina. Un moment aparte al recitatului l-a constituit intervenția elevei Maria Ciolacu, care a recitat câteva strofe din poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, de Mihai Eminescu, în limba franceză.

 Grupul coral psaltic al seminarului, condus de Pr. Prof. Marius Gabriel Brumă, a susținut un concert de cântece patriotice, iar elevul Zacon Nichita a interpretat o piesă muzicală, acompaniată la chitară.

Prin grija colegilor de la catedra de arte, Prof. Oana Iuliana Grădinaru și Dan Țârdea, elevii de la secția patrimoniu au realizat o frumoasă expozițe dedicată acestui moment.

Concluziile evenimentului au fost exprimate de către Pr. Prof. Dr. Viorel Laiu, directorul Seminarului, care a subliniat importanța covârșitoare a actului din 1 decembrie 1918 și a apreciat efortul depus de cei implicați în această activitate.

Întreaga manifestare, coordonată de profesorii de istorie ai școlii, Prof. Marcela Lăcrămioara Bălău și Prof. Gălușcă Mirel, a fost organizată ca un smerit omagiu celor care au luptat pentu înfăptuirea străvechiului deziderat al poporului nostru: Unirea”, au transmis Prof. Bălău Marcela și Prof. Gălușcă Mirel.