Joi, 30 septembrie 2021, a avut loc conferința cu tema Le développement durable – Dezvoltarea durabilă susținută de Dominique Lefevre, fost profesor de istorie și geografie în Franța, președinte fondator al ONG-ului „Terralbastra” și partener în proiecte educaționale cu școli din județul Neamț. Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au avut ocazia să descopere ce presupune dezvoltarea durabilă, unde își are originile acest termen și ce acțiuni viitoare pot duce la prezervarea mediului înconjurător. Domnul profesor Lefevre a atins problematica poluării și a schimbării climatice, dar și pe cea a crizei biodiversității în întreaga lume. Totodată, el a menționat care sunt cele 17 obiective ale dezvoltării durabile anunțate de ONU pentru agenda sa din 2030, insistând asupra obiectivelor cu nr. 4 – care se concentrează pe tema calității în educație și cu nr. 15 – care tratează subiectul ocrotirii și restaurării ecosistemelor terestre.