28 feb. 2023

Instructaj ISU la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt

În dimineața zilei de 28 februarie 2023 a avut loc la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la  Mănăstirea Neamț un instructaj ISU  în domeniul situațiilor de urgență.

Astfel, un grup de  pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț au prezentat elevilor și cadrelor didactice care sunt măsurile esențiale ce trebuie luate în cazul unui cutremur, a unui incendiu, dar și cum pot să acorde primul ajutor.

Reprezentanții I.S.U. Neamț au informat participanții despre situațiile în care se apelează numărul unic de urgență 112, ce trebuie făcut în caz de incendiu sau cutremur, precum și pașii de urmat în cazul găsirii de muniție neexplodată.

Un paramedic SMURD a prezentat noțiuni de prim ajutor pentru situații de leșin, înec cu bol alimentar sau producere a unui accident rutier.

Aceste activități, însoțite de exerciții practice la care au participat și unii elevi,  au avut ca scop dobândirea cunoștințelor pentru primul ajutor de bază, precum: așezarea victimei în poziția laterală de siguranță; recunoașterea rapidă a stopului cardio-respirator și aplicarea manevrelor de resuscitare până la preluarea victimei de către echipajele medicale de urgență; scoaterea unui bol alimentar prin metoda Heimlich și apelarea serviciilor de urgență prin numărul unic de urgență 112.

Întâlnirea cu reprezentanții ISU a fost interactivă, elevii și cadrele didactice manifestând un interes deosebit în deprinderea de noi cunoștințe.

08 feb. 2023

Pregătiri pentru o nouă participare la  Festivalul Internațional de Artă plastică pentru copii, ediția a 42 a „The small Montmartre of Bitola” din Macedonia 2023

Pasiune, emoție, perseverență

                Pregătiri pentru o nouă participare la  Festivalul Internațional de Artă plastică pentru copii, ediția a 42 a „The small Montmartre of Bitola” în Macedonia 2023, concurs organizat de CHILDRENS ART STUDIO ,,ST. CYRIL AND METHODI”.

              Colecția de anul acesta cuprinde 27 de lucrări. Participăm ca în fiecare an, la secțiunea Colecție cu o temă religioasă. Dacă în anii trecuți am reprezentat Divinitatea în tehnici creștine: iconografie, frescă, mozaic sau miniatură-alfabet, pentru participarea de anul acesta am ales o temă universală tuturor credințelor: creația. Frumusețea creației divine reprezentată în motive decorative unice sau compoziții, care conțin motive diverse: vegetale, florale, zoomorfe sau geometrice, în colorit viu asemeni naturii. Acestea împodobesc edificiile de cult în toate religiile lumii. Lucrările au fost realizate de elevii secției Patrimoniu Cultural, clasele IX-XII.  

             Concursul  reunește an de an peste 10.000 de participanți, din peste 30 de țări, din Europa cât și din Asia. A devenit  o tradiție frumoasă, aceea de a participa la aceasta competiție de prestigiu, de 13 ani. Demersul  început în 2011, de către profesorul Dan Țîrdea și preluat  de profesor Oana Grădinaru din 2017, a adus Seminarului nemțean premii precum ,,Grad Prix”, ,,Best collection”, ,,Golden Palette”, „Golden Brush” și diplome Winners. Deși avem toate distincțiile în palmares, continuăm să participăm pentru că elevii noștri sunt de fiecare dată alții, de asemeni dornici de competiție, noi experiențe și indiferent de premii, importantă e pasiunea, spiritul competitiv, munca în echipă și satisfacția muncii împlinite. Invitația  ne onorează, ca de fiecare dată. 

             La cea de-a XLI-a ediție a Festivalului Internațional de Artă plastică pentru copii Macedonia, februarie 2022,  din aproximativ 17000 de participanți, cei 26 de elevii seminariști au obținut:  

1 Premiu Best Colection– ,,GOLDEN BRUSH”,

4 premii Golden Palette: Axinte Alexandra, Costache Ecaterina, Juganariu Parascheva, cl. a XI a și Morar Teodora, cl. a IX a, 

3 diplome Winners Ababei Eugenia, Ungureanu Nicolae, cl. A XII a și Morar Andrei, cl. A IX a, mentionate in presa Neamt si site-ul scolii :

Diploma de gratitudine pentru Seminar si profesorul coordonator.  

           Ca urmare a rezultatelor, elevii au fost premiați și remunerați, atât de  Consiliul Județean Neamț și Inspectoratul Școlar Neamț,  în cadrul Galei Excelenței în Educație, în 21 decembrie 2022 cât și de Primăria Vânători Neamț, cărora le mulțumim și pe această cale.

            Rezultatele competiției,  sunt anunțate an de an pe site-ul: www.smallmontmartreofbitola.com

Mai multe foto aici…

 

                  Prof. Grădinaru Oana 

02 feb. 2023

Ziua Internațională a Cititului Împreună la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”

Ziua Internațională a Cititului Împreună se sărbătorește în prima zi de miercuri a lunii februarie, începând cu anul 2010, la inițiativa  LitWorld, o rețea internațională de organizații dedicate promovării lecturii și alfabetizării peste tot în lume.

La Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au fost organizate activități prin care s-au promovat bucuria lecturii împreună, simțul estetic rafinat și creativitatea, la care au participat elevii claselor IX-XII, sub îndrumarea profesorilor de limba și literatura română.

Pornind de la cuvintele pline de înțelepciune și adevăr ale cărturarului Miron Costin, Căci nu este alta, mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților…, elevii au prezentat cărțile care i-au impresionat, împărtășindu-și gânduri, impresii, idei, în cadrul unui cerc de lectură. Ei au conștientizat importanța lecturii în formarea intelectuală și spirituală a oricărui om, subliniind faptul că mijloacele audio-vizuale, care au luat amploare în difuzarea culturii, nu pot înlocui niciodată cartea. S-au citit opere literare cu diverse teme, discutându-se semnificațiile mesajului transmis. Elevii au conștientizat valoarea cărților, importanța cititului și, mai ales, privilegiul de a petrece împreună un timp de bună calitate.

01 feb. 2023

Prinos de cinstire adus Sfinților Trei Ierarhi la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

Aleși încă din 1936 ca ocrotitori ai învățământului teologic, Sfinții Trei Ierarhi au fost cinstiți și în acest an la istorica școală de la Mănăstirea Neamț, printr-un deosebit program liturgic și cultural-artistic. 

Manifestările dedicate Sfinților Trei Ierarhi au debutat în ajunul sărbătorii prin săvârșirea  vecerniei unită cu litia în biserica seminarului și au continuat în dimineața zilei de 30 ianuarie, cu utrenia și dumnezeiasca liturghie. Cu acest prilej  a fost rostit și un cuvânt de învățătură, prin care tinerii seminariști au fost îndemnați să așeze în viața de zi cu zi pilda luminoasă a Sfinților Trei Ierarhi. În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți atât ctitorii străvechiului seminar nemțean, cât și profesorii și elevii trecuți la cele veșnice.

Ca o prelungire a cinstirii liturgice, manifestările dedicate Sfinților Trei Ierarhi au continuat în ziua de 31 ianuarie, în plen, în aula „Mihai Eminescu” a seminarului nemțean. 

În deschiderea activității, Părintele Director Viorel Laiu,  a subliniat importanța unui astfel de moment pentru o școală teologică și a evidențiat faptul că Sfinții Trei Ierarhi rămân veritabile paradigme de viețuire, comportament și trăire pentru tinerii teologi.

Miezul acestei întâlniri a fost prelegerea susținută de invitatul special al evenimentului, Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Vizitiu, fost cadru didactic la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, fost elev, profesor și director al străvechii școli nemțene. Sfinția sa a susținut o comunicare cu tema „Mesajul Sfinților Trei Ierarhi pentru  tinerii de astăzi: provocări și reflecții”, prin care a dovedit că învățătura și exemplul Sfinților Trei Ierarhi este la fel de actual și astăzi, iar cea mai frumoasă formă de cinstire a acestor „stâlpi ai Bisericii” este așezarea în viața noastră de zi cu zi, măcar în parte, a modelului lor de viețuire, trăire și lucrare. Alături de invitatul special, la eveniment au luat parte și Pr. Prof. Ioan Mihoc, fost director al seminarului, Pr. Ioan Dogaru, fost protopop de Târgu Neamț. 

Un moment mult așteptat din cadrul manifestărilor dedicate Troiței de Arhierei a fost concursul intitulat „Viața Sfinților Trei Ierarhi – izvor de inspirație și lumină”, coordonat de Prof. Mirel Gălușcă, ajuns la cea de-a VI-a ediție. Competiția a constat în verificarea unor cunoștințe din viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi; a participat câte o echipă de trei elevi de la fiecare clasă. După antrenanta sesiune de întrebări marcată de o acerbă concurență, au fost desemnați și câștigătorii: Premiul I – echipa clasei a XI-a Pastorală și echipa clasei a X-a Pastorală; Premiul al II-lea: echipa clasei a XI-a Patrimoniu; Premiul al III-lea – echipa clasei a  IX-a Pastorală; Mențiune: echipa clasei a XII-a Patrimoniu.

 Cu multă bucurie, întregul colectiv profesoral a constatat seriozitatea și temeinica pregătire a elevilor înscriși în concurs. 

La finalul concursului, Părintele Director Viorel Laiu, a rostit un cuvânt prin care a îndemnat  tinerii seminariști să aibă zi de zi în minte și gând dorința de a pune în lucrare exemplul oferit de Sfinții Trei Ierarhi. Elevii care s-au evidențiat în cadrul concursului au fost felicitați, oferindu-li-se diplome și premii.

Nu au lipsit momentele sensibile din cadrul evenimentului. Grupurile corale ale școlii au intonat câteva imnuri dedicate Sfinților Trei Ierarhi, reușind să realizeze o frumoasă simbioză între trăirea liturgică și evocările academice.

Praznicul Sfinților Trei Ierarhi rămâne pentru întregul colectiv al seminarului nemțean, profesori și elevi, un reper duhovnicesc și un îndemn de a lucra cu dragoste, devotament și dedicare în slujirea Bisericii lui Hristos.

Prof. Mirel Gălușcă