„Albine și oameni” – videoconferință în limba franceză

Printre cele 17 Obiectivele de Dezvoltare Durabilă stabilite de Unesco este prezent și acela al conturării de cooperări și parteneriate internaționale. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, elevi din Franța de la Colegiul „Marie Curie” din Paris și elevi din România de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, de la Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” din Vînători-Neamț și de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Tîrgu Neamț s-au întâlnit într-o videoconferință în limba franceză joi, 25 noiembrie 2021, în cadrul căreia elevii români și-au prezentat lucrările pe tema importanței albinelor din regiunile lor.
Astfel, elevii Mihalcia Iulian, Sîrboi David, Bora Andrei, Petrari Severian și Bușe Iustin din clasa a IX-a Teologie Ortodoxă și elevii Ababei Eugenia și Roșca David de la clasa a XII-a Patrimoniu Cultural îndrumați de profesoara de limba franceză Ana-Maria Tanasă, au vorbit despre „Drumul mierii” – un material ce a prezentat simbolistica albinei, plecând de la crearea lumii, amintind de prezența insectei în diverse mitologii ale lumii și ajungând la cea românească. Elevii au vorbit despre flora regăsită în județul Neamț, urmând ca auditoriul să fie plimbat pe drumul muncii depuse de albine până la extragerea și consumul mierii.
Pentru oportunitatea acordată elevilor români de a-și exersa limba franceză și de a descoperi informații ce contribuie la păstrarea mediului înconjurător și pentru onoarea dialogului intercultural, se cuvin mulțumiri domnului prof. Dominique Lefevre – președinte al ONG-ul francez Terralbastra și doamnei prof. Doina Baroiu – președinta Asociației Profesorilor de Franceză de pe Valea Ozanei „Aripi și Rădăcini”.
 
 
 
 
 
 
 
+11