21 dec. 2022

Colind la Seminar

Iarna, natura se înveșmântează în haine de sărbătoare, iar cea mai importantă  sărbătoare a ei este Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Ea aduce un obicei extraordinar de frumos –  colindul. Tradiția colindului se păstrează de încă de la începuturi la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, iar anul acesta elevii seminariști au completat programul serbării, stârnind emoție  și bucurie în sufletele celor prezenți, elevi , profesori, părinți, deoarece ascultând colindele elevilor seminariști „simți fiorul de sfințenie ce vine de undeva de departe prin veacuri și trece din casă în casă și din suflet în suflet”. Programul a continuat cu un alt obicei străvechi, exponent de veacuri al spiritualității populare, jocul caprei. Ea cunoaște cea mai spectaculoasă formă de desfășurare în Moldova. Plugușorul, un alt obicei străvechi din tradiția românească, s-a rostit de către elevii claselor a XII-a, făcându-li-se tuturor celor prezenți urări de sănătate , bucurie și belșug. Programul s-a încheiat cu sorcovă care a întregit atmosfera de sărbătoare și bucurie.

14 dec. 2022

Zilele ” Mitropolit Veniamin Costachi”, la ediția a V-a

În zilele de 12-13 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț s-a desfășurat activitatea spiritual-științifică „Zilele Mitropolit Veniamin Costachi”, aflată la a V-a ediție, acțiune în cadrul căreia școala teologică nemțeană și-a cinstit patronul cultural.

În prima zi a manifestărilor, luni, 12 decembrie, părintele director pr. prof. Viorel Laiu, înconjurat de soborul de preoți profesori  ai Seminarului a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ierarh și membrii familiei sale,  căci pe  18 decembrie se  împlinesc 176 de ani de la mutarea sa în veșnicie, iar pe 20, ale aceleași luni, comemorăm 254 de ani de la nașterea Mitropolitului Veniamin Costachi, luminătorul Moldovei.

În continuare, părintele director pr. prof. Viorel Laiu, alături de ceilalți preoți slujitori, a săvârșit și slujba de Te-Deum, mulțumind Domnului pentru binefacerile revărsate peste elevii, profesorii și ostenitorului străvechii școli teologice  nemțene. La finalul slujbei, părintele director a ținut un scurt cuvânt de învățătură în care amintit celor prezenți despre importanța acestor manifestări spiritual-științifice pentru elevi, dar și pentru dascălii lor.

Programul „Zilelor Veniamin” a continuat în foaierul clădirii principale a Seminarului, unde a avut loc vernisarea a trei expoziții realizate de elevii seminariști de la secția Patrimoniu cultural, coordonați de profesorii Dan Țârdea și Oana Grădinaru. Prima, intitulată „Sfântul Paisie în iconografie și grafică” a cuprins icoane și lucrări în grafică, reprezentând aspecte din viața  Sfântului Paisie de la Neamț. În ce-a de-a doua, intitulată „Artă și rugăciune”, au fost expuse  câteva exponate cu motive religioase, realizate din argilă de elevii patrimoniști, coordonați de meșterul popular Ionela Lungu de la Centru pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare din Piatra- Neamț. Ultima expoziție pregătită pentru „Zilele Seminarului”, a fost una deosebită, în ton cu mult așteptata sărbătoare a Nașterii Domnului. Elevii seminariști, inspirați de acțiunea caritabilă inițiată anual de Colegiul Sfântul Nicolae din Iași, au pictat mai multe globuri cu motive religioase și populare pentru bradul de Crăciun, pe care le-au pus în vânzare în vederea strângerii de fonduri pentru sprijinirea oferirii de daruri copiilor nevoiași.  

Evenimentul a continuat în aula Mihai Eminescu  a Seminarului, unde profesor univ. dr. Florin Pintescu, Decanul Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității  „Ștefan cel Mare” din Suceava, a susținut conferința cu titlul: „Interferențe cultural-religioase în sudul Bucovinei, în secolele XV-XVII”. Din  partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț au fost prezenți la  eveniment inspectorii, prof. drd. Elena Preda și prof. dr. Mihai Giosan. După conferință corul Seminarului, dirijat de pr. prof. Ștefan Cenușă, a susținut un mic concert de colinde.

A doua zi a manifestării spiritual-științifice de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” a debutat cu un cuvânt al părintelui director Viorel Laiu, care a adresat un cald salut tuturor invitaților prezenți, profesori și elevi, subliniind importanța acestui eveniment între activitățile non-formale desfășurate la străvechea școală teologică. Au urmat la cuvânt: pr. prof. dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului din Botoșani, doamna prof. Monica Asofiei, directorul Seminarului de la Mănăstirea Agapia, domnul profesor Marian Ionescu, Director-adjunct al Seminarului Teologic din Galați. Cuvântul de salut din partea Liceului Teologic din Piatra Neamț a fost rostit de părintele prof. dr. Ștefan Oprea, iar părintele profesor Ionuț Apetrei a transmis mesajul din partea Seminarului Teologic” din Dorohoi. Seminarul din Huși a fost reprezentat de domnul profesor Ciprian Bogdan, care, la rându-i, a susținut  o scurtă alocuțiune.

A urmat, apoi, susținea referatelor  de către elevi, tema simpozionului „Sfântul Paisie de la Neamț, interferențe spirituale, istorice și culturale”,  trezind interesul multor tineri de la seminariile prezente în acest an la „Zilele Veniamin Costachi”: Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din Galați, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Botoșani, Seminarul Teologic „Sfânta Parascheva” de la Mănăstirea Agapia, Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși, Liceul Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra Neamț și, desigur, școala gazdă. 

În continuare, părintele profesor arhim. Mihail Daniliuc, coordonatorul simpozionului, a prezentat motivația alegerii temei prezentei manifestări non-formale, dorite ca o încununare a activităților organizate de școala teologică nemțeană în „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, cu scopul de a evidenția faptul că rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu. Comemorarea în chip solemn a celor trei mari sfinți rugători, între ei, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, de la nașterea căruia, pe 21 decembrie, se împlinesc 300 de ani, se face pentru a avea modele puternice de oameni care au practicat rugăciunea, au explicat-o și au arătat, prin propria lor existență, că rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri.

După prezentarea tuturor referatelor elevii Seminarului nemțean au pregătit mai multe momente artistice: Severian Petrari, din casa a X-a TO, a interpretat,  cu virtuozitate, la acordeon mai multe compoziții celebre, iar apoi a avut loc o șezătoare populară intitulată „ De la lume adunate” coordonată de prof. Cristina Grigore, iar după aceasta, corul  Seminarului, dirijat de prof. Adrian Cojocaru și prof. Adrian Tănase, a intonat mai multe colinde. 

La finalul manifestării elevii și profesorii participanți au primit diplome, iar  părintele director Viorel Laiu,  a mulțumit tuturor participanților, precizând:  „…în secolul luminilor, Sfântul Paisie de la Neamț a reaprins la poalele Carpaților un alt gen de lumini: ale Ortodoxiei, ale tradiției patristice și bizantine, transformate în lucrarea vie asupra oamenilor. A reușit să reînvie mișcarea isihastă, ca în secolul al XIV-lea, cu diferența că el trăia în plin secol al lui Voltaire. A reînviat puterea dătătoare de viață a duhului Ortodoxiei, spre a rodi ca odinioară. Astăzi avem nevoie  mai mult ca oricând de acest duh înnoitor al Sfântului Paisie, căci trăim într-o lume suferindă din pricina atâtor boli sufletești și trupești, din pricina războiului fratricid, din vecinătatea noastră,  din cauza autosuficienței și a secularizării ce cuprinde ca un flagel  întreaga lume. Deși nu a săvârșit vindecări miraculoase, Sfântul Paisie a pus începutul unei minunate tămăduiri a lumii, pentru care s-a străduit să pregătească o autentică farmacie duhovnicească. Să-l rugăm de aici, din proximitatea secularei Mănăstiri Neamț, unde a viețuit și a lucrat cu atâta sârg la propășirea Sfintei noastre Ortodoxii, să ne dăruiască și nouă, celor ce l-am cinstit astăzi în mod deosebit, râvna și dragostea de a trăi și mărturisi credința în Hristos, Cel născut în peștera Betleemului”. (Arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc)

 

29 nov. 2022

104 ani de la formarea României Mari

Unirea a existat la început în gândurile învățaților, apoi ale conducătorilor și, în cele din urmă, în gândurile soldaților care, în 1916 au trecut Carpații. Marea Unire a marcat procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români au fost cuprinse între granițele aceluiași stat. Acest eveniment s-a înfăptuit la sfârșitul Primului Război Mondial, când provinciile românești aflate sub ocupație străină s-au unit cu Vechiul Regat. Astfel, la 27 martie 1918 s-a înfăptuit unirea Basarabiei, urmată de unirea Bucovinei la 28 noiembrie, iar la 1 decembrie se înfăptuia și unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului. Personalitățile simbolice ale Unirii de la 1 decembrie 1918 au fost Regele Ferdinand și Regina Maria. În acest an, pe 22 octombrie s-au sărbătorit 100 de ani de la încoronarea celor doi suverani la Alba Iulia. Efortul lor necontenit de a fi buni români, devotamentul precum și iscusința de a valorifica situațiile favorabile țării au contribuit la realizarea României Mari.

Și în acest an profesorii și elevii Seminarului Teologic Ortodox ,,Veniamin Costachi” M-rea Neamț au desfășurat un program cultural-artistic pentru a sărbători cei 104 de la formarea României Mari. Evenimentul sărbătoresc a avut loc la data de 29 noiembrie 2022, în sala de festivități. Activitățile au debutat cu intonarea Imnului de stat. După cuvântul de deschidere al părintelui director, pr. prof. Viorel-Romus Laiu, a urmat intervenția Conf. univ. dr. Ionuț Nistor de la Facultate de Istorie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, cu tema Marea Unire și construcția statului român. Părintele profesor Mihail Daniliuc a vorbit despre Credință strămoșească și unitatea de neam, subliniind faptul că  Biserica Ortodoxă Română a fost împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale și de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, Basarabia și Bucovina. Personalitățile care au contribuit la făurirea României Mari au fost amintite în prezentările power-point realizate de elevii seminarului sub îndrumarea profesorilor de istorie Marcela Bălău și Mirel Gălușcă. Nu au lipsit nici momentele artistice; elevii au recitat poezii, sub îndrumarea prof. Laura Panaite și au intonat cântece patriotice, sub îndrumarea pr. prof. Ștefan Cenușă, pr. prof. Marius Brumă, prof. Adrian Cojocariu și prof. Adrian Tanasă. Seminariștii de la secția Patrimoniu Cultural au încercat să surprindă cu pensula imagini pe tema Unirii, sub îndrumarea prof. Oana Grădinaru și Prof. Dan Țârdea.

Evenimentul înfăptuirii României Mari a fost tratat și în operele unor scriitori și poeți, care s-au inspirat în creațiile lor din fapte istorice reale, din activitatea unor  personalități marcate în procesul de unificare a tuturor românilor, prezentate sub formă alegorică. Modul de reflectare a Marii Uniri în proza sau lirica românească a fost evidențiat într-o prezentare intitulată „Tema Unirii în literatură”,  realizată sub îndrumarea prof. Cristina Grigore. La evenimentul dedicat Marii Uniri,  organizat la Seminarul nostru, au participat și câteva eleve de la Seminarul Teologic „Sfânta Parascheva” – Mănăstirea Agapia, coordonate de profesorul Aurelian Cucolea, care au înfrumusețat activitatea cu un frumos program artistic. 

În ansamblu, festivitatea de la Seminarul nemțean, închinată Marii Uniri, a reamintit tuturor celor prezenți, elevi și profesori, datoria de a cultiva atât darul libertății, ci și pe cel al unității naționale, simbol al demnității poporului român.

23 nov. 2022

Cerc pedagogic la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

Astăzi, 23 noiembrie 2022, la Seminarul Teologic Ortodox” Veniamin Costachi” s-a desfășurat cercul pedagogic al profesorilor de Limba și literatura română. Activitatea a reunit profesori de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă „, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț și Seminarul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” din Agapia, care au participat la o lecție demonstrativă organizată pe ateliere de lucru. S-a continuat cu un referat, exemple de bune practici și o informare biblografică. De asemenea, au avut loc discuții cu privire la Examenele Naționale ce se vor desfășura în anul școlar 2022-2023.
La final s-au împărtășit păreri și s-au formulat concluzii cu privire la întreaga activitate.