22 oct. 2024

Seminariști ieșeni, în vizită la colegii lor de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” – Neamț

Sectorul Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, prin departamentul Colaborări Misionare, a inițiat și desfășurat anul acesta câteva manifestări menite să ducă la întărirea legăturilor de prietenie și colaborare dintre elevii seminariști originari din Republica Moldova, care învață la cele două seminarii teologice vizate de acest proiect, respectiv cel de la Iași și cel de la Mănăstirea Neamț. Prima parte a acestui program s-a desfășurat în zilele de 8-10 iunie 2024, când elevii din Republica Moldova, care studiază la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, au vizitat Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. După ce au făcut cunoștință cu baza materială a școlii teologice ieșene, seminariștii nemțeni au vizitat câteva obiective spirituale și culturale reprezentative pentru cetatea Iașilor: Catedrala Mitropolitană, mănăstirile Trei Ierarhi, Cetățuia, Golia și Galata, Muzeul „Ion Creangă”, Palatul Culturii, Grădina Botanică, Muzeul „Mihail Kogălniceanu” și altele.

În perioada 8-20 octombrie s-a desfășurat cea de-a doua etapă a proiectului inițiat de Sectorul Misiune și Prognoză al Arhiepiscopiei Iașilor, prin vizita pe care elevii de la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, originari din Basarabia, au efectuat-o la colegii lor din Neamț, ca răspuns la pelerinajul din vară, de la Iași al seminariștilor nemțeni cu obârșia din Moldova de peste Prut.

Programul desfășurat în cele trei zile a fost foarte dens și a cuprins, pe lângă cunoașterea școlii teologice nemțene, vizitarea câtorva din așezările monastice din județul Neamț și a muzeelor acestora: Neamț, Sihăstria, Secu, Agapia, Văratec; schiturile Vovidenia și Icoana nouă. De asemenea, elevii au fost încântați să descopere pagini de istorie și cultură prin vizita la câteva obiective istorice și culturale din zona Neamțului: Cetatea Neamț, Muzeul „Alexandru Vlahuță” de la Agapia, Muzeul „Mihail Sadoveanu” de la Schitul Vovidenia.

Un punct de referință al programului l-a constituit participarea la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica Sfântul Ioan Iacob din cadrul seminarului nemțean. Elevii seminariști din Iași și cei din Neamț s-au rugat și au cântat împreună la Sfânta Liturghie, arătând astfel comuniunea euharistică, de iubire autentică și de mărturisire comună, susținându-se astfel identitatea de simțire și solidaritate ce-i leagă pe toți elevii de pe ambele maluri ale Prutului în același duh de credință și simțire românească.

Un moment mult așteptat a fost focul de tabără, organizat în cadrul cinei de sâmbătă seara, numit de elevi „rugul aprins”, care i-a adunat pe tineri în jurul unei atmosfere de liniște și comuniune sufletească.

Impresiile elevilor după această experiență sunt grăitoare în a aprecia reușita proiectului, care se vrea să devină o tradiție și un mod de apropiere și colaborare a celor două școli teologice din Arhiepiscopia Iașilor. Iată mărturia unui participant: „Vă mulțumim din inimă pentru primirea călduroasă și pentru ospitalitatea deosebită de care am avut parte în pelerinajul nostru, desfășurat între 18 și 20 octombrie, la mănăstirile din zona Neamțului. Vizitând locuri de o frumusețe divină, precum Mănăstirea Neamț, Sihăstria, Agapia și Schitul Vovidenia, am simțit o pace sufletească profundă. Am fost, de asemenea, impresionați de grija cu care ne-ați înconjurat, atât prin bucate alese, cât și prin atenția purtată fiecărui detaliu”.

Alt elev a apreciat vizita la Seminarul nemțean astfel: „Colegii seminariști de la Neamț ne-au încântat cu cântece patriotice la focul de tabără și am și cântat împreună, iar duminică, am participat cu toții la Dumnezeiasca Liturghie. Personalul a fost foarte amabil și primitor, iar pentru asta le rămânem recunoscători!”

O elevă, atrasă de frumusețea locului și de experiența deosebită, a mărturisit: „Îmi doresc să facem cunoștință și să fim cât mai deschiși și prietenoși cu colegii noștri de la Neamț. ⁠Desigur, mi-aș dori extrem de mult să repet această experiență nespus de frumoasă, pe care nu cred ca o voi uita vreodată”.

Este îmbucurător că elevii seminariști din cele două școli teologice au realizat cât de importante sunt rugăciunea comună și participarea la Sfânta Liturghie, petrecerea timpului împreună, în mod plăcut și constructiv, dar și astfel de vizite, menite să reamintească și să consolideze valorile spirituale și culturale comune, factori identitari ai neamului românesc, de pe ambele maluri ale Prutului.

19 oct. 2024

Încă un premiu I pentru Emanuel Vasile, atletul de la Seminarul de lângă M-rea Neamț

Emanuel Vasile, elev in clasa a XII-a la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de lângă Mănăstirea Neamț a demonstrat din nou că voința și perseverența sunt cheia succesului, reușind să câștige Locul I la Concursul Interjudețean Crosul Cetății Neamț, la categoria de vârstă Open 2008 și mai mari.

Prin această performanță, Emanuel ne arată tuturor că echilibrul între sănătatea trupească și cea spirituală este esențial pentru a atinge cele mai înalte scopuri.

Elevul nostru, un exemplu de conduită morală și dedicare, a excelat prin voință și pasiune, cucerind inimile tuturor celor prezenți la competiție. Încurajările colegilor, profesorilor și ale familiei au fost răsplătite cu o victorie pe care toată comunitatea seminarului o celebrează cu mândrie.”, spune pr. prof. Viorel Laiu, directorul Seminarului de lângă Mănăstirea Neamț.

Un campion și la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Acest succes vine la scurt timp după o altă performanță remarcabilă a lui Emanuel Vasile, care în aprilie a.c. a obținut MENȚIUNE la Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Pentatlon, Faza Națională.

Pentru toți cei care îl cunosc, Emanuel reprezintă nu doar un sportiv dedicat, ci și un exemplu de conduită morală, fiind un tânăr care își ghidează viața prin valori solide și perseverență.

https://www.ziartarguneamt.ro/inca-un-premiu-i-pentru-emanuel-vasile-atletul-de-la-seminarul-de-langa-m-rea-neamt 

17 oct. 2024

Elevii Seminarului de la Mănăstirea Neamț – Activitate nonformală de educație și prevenție

Agenția Națională Antidrog – Programul de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2023-2026 (PIN).

Activitatea s-a desfășurat  miercuri, 16 OCTOMBRIE 2024, la Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu-Neamț, iar elevii au fost însoțiți de dirigintele clasei prof. Grădinaru Oana și consilierul educativ prof. Grigore Cristina. 

Piesa de teatru – o transpunere în scenă a unei situații de viață actuală, din care nu a lipsit teribilismul adolescentin, micile conflicte, provocările tinerei generații  și permanenta luptă între bine și rău, dar și  discuțiile ulterioare cu actorii, parte din ei elevi voluntari în proiect,  i-au captivat pe tinerii seminariști.

Activitățile proiectului au fost teatru, film, conferințe, ateliere de artă, activități sportive-dans,  tombolă cu premii, toate acestea pentru ca  participanții să descopere moduri sănătoase de petrecere a timpului liber ca alternativă la consumul de droguri. Voluntari la activitățile din 15-16 octombrie au fost la invitația și alături de inspectorul școlar Radu Anca și prof Grădinaru Oana. 

https://www.ziartarguneamt.ro/; https://www.facebook.com/ziartarguneamt/

 

17 oct. 2024

Seminariști participanți la activitățile dedicate „Zilelor Sadoveanu” la Vânători-Neamț

An de an, în preajma zilei de 19 octombrie, când romancierul Sadoveanu a trecut în eternitate, în comuna Vânători-Neamț au loc ample manifestări culturale dedicate celui numit de critica literară drept „Ceahlăul literaturii române”.

În acest an ediția sadoveniană a fost organizată de către Primăria comunei Vânători Neamț, de OMD Vânători-Neamț (Organizația de Management al Destinației Locale Vânători-Neamț), cu implicarea celor două licee de pe raza comunei: Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, coordonator profesor Cristina Grigore, și Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Neculau”, coordonator profesor Nadia Sângeap, directorul instituției.

În acest an „Sadoveniana” nemțeană l-a avut ca invitat pe domnul profesor Dan Herford, strănepotul lui Mihail Sadoveanu, care de peste 40 de ani trăiește în Olanda. Au fost prezenți și elevii înscriși la Concursul de Șah „Cupa Mihail Sadoveanu”, desfășurat în cadrul aceleiași manifestări, proveniți nu doar din școlile comunei, ci și cele din Târgu neamț, dar și din instituții de învățământ ce poartă numele lui Mihail Sadoveanu: Pașcani-Iași, Fălticeni-Suceava și Borca-Neamț.

Evenimentul comemorativ a debutat la Centrul social-cultural „Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători-Neamț. Doamna primar, jr. Maria Adriana Petrariu, în cuvântul de întâmpinare a invitaților, a explicat importanța unei asemenea activități pentru comunitatea locală, dar și pentru elevii școlilor de pe raza comunei: „astfel se cultivă datoria noastră de a cinsti valorile locale, obiceiurile și tradițiile frumoase ale comunei Vânători-Neamț, parte integrantă a celor naționale”. Doamna primar a mai adăugat: „mă bucur că ați dat curs invitației noastre, dar și pentru că manifestați deschidere și disponibilitate pentru astfel de evenimente”.

A urmat la cuvânt invitatul special al „Zilelor Sadoveanu” de la Vânători-Neamț, domnul profesor Dan Herford. Vădit emoționat de atmosfera deosebită din centrul cultural al vânătorenilor, oaspetele a mulțumit pentru invitație: „Sunt onorat și bucuros să particip la această frumoasă activitate dedicată străbunicului meu, marele scriitor Mihail Sadoveanu, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc, pe 19 octombrie, 63 de ani”. Vorbitorul a accentuat apoi însemnătatea unor astfel de manifestări: „mă bucur în mod deosebit că memoria străbunicului meu se păstrează vie aici prin strădania autorităților locale, a profesorilor, dar și elevilor. Și când spun aceasta nu mă gândesc doar la faptul că Sadoveanu este rudă de-a mea, ci la faptul că Sadoveanu constituie un bun național și avem datoria să păstrăm și să transmitem mai departe valorile identitare românești. Însuși locașul de cultură în care ne aflăm poartă numele străbunicului meu și acest fapt mă încântă și îmi sporește încrederea că numele lui va dăinui în sufletul neamului românesc”. (arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc)

15 oct. 2024

Elev seminarist, premiat la Concursul Național de Muzică Psaltică

Mihalcia Iulian-Marin, elev în clasa a XII-a la secția de Teologie Ortodoxă a Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț, a adus bucurie și mândrie instituției, obținând locul al doilea la Concursul Național de Muzică Psaltică.

A fost o experiență minunată, în care am avut prilejul să îmi îmbunătățesc cunoștințele și să mă apropii și mai mult de muzica psaltică, o componentă esențială a slujirii liturgice”, ne-a declarat Mihalcia Iulian-Marin.

Seminaristul a ținut să mulțumească celor care l-au susținut și îndrumat pe parcursul pregătirii sale, profesorii coordonatori pr. Marius-Gabriel Brumă și Ioan Cornițescu, subliniind rolul pe care aceștia l-au avut în formarea sa.

Muzica psaltică, o artă sacră a Bisericii Ortodoxe, ocupă un loc central în educația teologică, fiind parte integrantă din viața liturgică și spirituală a seminarului. Reușita lui Iulian-Marin reflectă nu doar talentul său individual, ci și seriozitatea cu care tinerii de la Seminarul Teologic de lângă Mănăstirea Neamț sunt pregătiți. (Mai multe detalii pe Facebook…)

https://www.ziartarguneamt.ro/; https://www.facebook.com/ziartarguneamt/

10 oct. 2024

Simpozion județean „Promovarea stării de bine în mediul școlar și favorizarea coeziunii comunității școlare” la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”

Casa Corpului Didactic Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională-Neamț, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului-Neamț, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog-Neamț, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, prin Biroul de Combatere a Crimei Organizate și Biroul de Siguranță Școlară, în perioada septembrie 2024 – iunie 2025, derulează Proiectul Educațional Județean Formarea profesională continuă a cadrelor didactice și consilierilor școlari în ceea ce privește promovarea stării de bine în mediul școlar și favorizarea coeziunii comunității școlare.

În cadrul acestui amplu proiect, pe 10 octombrie 2024, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, s-a desfășurat Conferința județeană de formare cu tem . Au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor organizatoare și partenere, invitați, profesori consilieri educativi și consilierii școlari din unitățile de învățământ ale județului Neamț.

Gazda evenimentului, Casa Corpului Didactic Neamț, reprezentată de doamna director, prof. Elena Laiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Neamț, reprezentat de Inspector școlar general, prof.  Ionuț Ciocoiu, a stabilit ca subiect principal al colocviului starea de bine a elevului, wellbeing-ul, concept care nu este ușor de definit și de operaționalizat.

În acest sens, inspectorii de specialitate și partenerii invitați au prezentat referate și noutăți științifice ori legislative referitoare la bullying, violență școlară și domestică, dezvoltare psihologică și emoțională a elevilor. Consilierii educativi și consilierii școlari din unitățile de învățământ ale județului Neamț au aflat din cele prezentate noutăți despre factorii de risc din mediul școlar și combaterea acestora, fiind prezentate modele de bune practici, proiecte educaționale din județ, cu impact asupra fenomenului de bullying, dar și a altor provocări ce țin de procesul educațional actual (Arhim. prof. dr. Mihail Daniliuc)

https://www.ziartarguneamt.ro/; https://www.facebook.com/ziartarguneamt/

03 oct. 2024

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț

Joi, 3 octombrie a.c., la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț, a avut loc consfătuirea anuală a profesorilor de religie, un eveniment de mare însemnătate pentru întărirea valorilor creștin-ortodoxe în educația din județul Neamț.

Profesorii care predau disciplina Religie în școlile din județ au răspuns invitației de a participa la acest eveniment metodic, dedicat evaluării și consolidării învățământului religios.

Gazda întâlnirii a fost părintele director al seminarului, pr. prof. dr. Laiu Viorel, care a primit cu căldură invitații și a subliniat rolul formativ al seminarului teologic în sprijinirea tinerei generații în căutarea credinței și a valorilor morale. De asemenea, din partea Arhiepiscopiei Iașilor au fost prezenți părintele vicar administrativ Marian Timofte și părintele dr. Andrei-Nicușor Carcea, inspector pentru învățământul preuniversitar.

Întâlnirea a fost deschisă cu o analiză a procesului educațional din anul școlar 2023-2024, moment ce a permis o privire de ansamblu asupra progreselor și provocărilor întâmpinate în predarea religiei. De asemenea, au fost stabilite prioritățile educaționale pentru anul școlar 2024-2025, profesorii fiind îndrumați să se concentreze pe asigurarea calității în procesul instructiv-educativ și pe evaluarea continuă a elevilor.

Evenimentul a fost coordonat de prof. dr. Mihai Giosan, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, care a subliniat necesitatea menținerii unui cadru normativ clar pentru desfășurarea orelor de religie și a evidențiat importanța evaluării continue pentru creșterea performanțelor educaționale.

Un moment special al consfătuirii a fost darul oferit profesorilor de religie din partea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care le-a dăruit fiecăruia volumul „Catehism pentru copii”.

De asemenea, conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general în cadrul Ministerului Educației, a adus un mesaj de susținere pentru profesorii de religie, subliniind importanța promovării marilor duhovnici din zona Neamțului. Mari personalități precum părintele Cleopa Ilie și părintele Iustin Pârvu au fost amintite ca exemple vii de credință și spiritualitate ortodoxă, ce merită să fie transmise mai departe tinerilor generații prin intermediul activităților educative și al proiectelor școlare. 

Consfătuirea a fost un prilej de comuniune, reflecție și înnoire a angajamentului profesorilor de a sprijini, prin educația religioasă, dezvoltarea morală și spirituală a elevilor din județul Neamț.(Ziarul de Târgu Neamț)

02 oct. 2024

PS Antonie de Bălți a vizitat elevii seminariști basarabeni care studiază la Neamț

Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălți din R. Moldova, a efectuat recent o vizită la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de lângă Mănăstirea Neamț, unde a dorit să se întâlnească cu cei 32 de elevi basarabeni și cu un elev din Ucraina care își desfășoară studiile aici.

A fost însoțit de preotul Mihail Popa, paroh la Bicaz II din județul Neamț, originar de pe plaiurile orheiene din Basarabia.

În cadrul întâlnirii desfășurate în sala de festivități „Mihai Eminescu” a Seminarului, PS Antonie a transmis un puternic mesaj de unitate, identitate și credință, subliniind rolul vital pe care educația teologică îl are în formarea tinerilor.

„În discursul său, PS Antonie a subliniat importanța studierii teologiei într-o instituție cu o istorie deosebită precum Seminarul Teologic de lângă Mănăstirea Neamț, o școală teologică de tradiție, aproape de locul unde mulți oameni sfinți ai neamului nostru s-au nevoit. De asemenea, i-a îndemnat pe tineri să își însușească nu doar cunoștințe teologice, ci și adevărurile istorice despre poporul român, punând accentul pe importanța cunoașterii corecte a istoriei naționale„, ne-a povestit părintele Viorel Laiu, directorul Seminarului de lângă Mănăstirea Neamț.

https://www.ziartarguneamt.ro/; https://www.facebook.com/ziartarguneamt/

Episcopul de Bălți a scos în evidență diferențele majore între modul în care istoria românilor a fost predată în Basarabia înainte de Revoluția din 1989 și ceea ce este disponibil astăzi. „În perioada comunistă, istoria a fost falsificată, mincinoasă, cu scopul de a ne dezrădăcina.

Astăzi, avem datoria de a căuta adevărul și de a ne cunoaște neamul. Orice român din Basarabia care nu își cunoaște istoria, nu face altceva decât să lupte împotriva propriului său neam,„, explică gazda evenimentului.

Mesajul Preasfințitului a atins inimile elevilor, deschizând un dialog profund despre identitatea românească de pe ambele maluri ale Prutului, credință și responsabilitatea fiecărui tânăr român de a purta cu mândrie moștenirea istorică și culturală a neamului.

La finalul întâlnirii, PS Antonie a binecuvântat elevii și cadrele didactice, îndemnându-i pe toți să continue pe drumul credinței și al cunoașterii adevărului, atât teologic, cât și istoric.

Iată încă o dovadă că, la Seminarul Teologic de lângă Mănăstirea Neamț, credința, educația și cultura românească se împletesc armonios, oferind tinerilor șansa de a deveni nu doar slujitori ai altarelor, ci și purtători de lumină în comunitățile din care provin. (text preluat din ziartarguneamt.ro)