Încă din anul 2016, în cadrul ședinței Sfântului Sinod din 14-15 noiembrie, s-a hotărât ca ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, să fie dedicată, în Patriarhia Română, Sfintei Scripturi. Ziua aleasă nu este una întâmplătoare întrucât Sfântul Ioan Hrisostom a fost cel maimare exeget al Scripturii din Răsăritul creștin.
În acest context, la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, săptămâna 11-15 noiembrie este dedicată în întregime Bibliei, fiind organizată o întregă serie de activități sub genericul „Săptămâna Sfintei Scripturi”, proiect ajuns în acest an la a doua ediție.
Un punct important din agenda acestei săptămâni este organizarea unei expoziții de „mărgăritare bibliofile” – carte veche, ediții princeps ale celor mai vechi și valoroase traduceri ale Sfintei Scripturi în limba română, rod al frumoasei colaborări dintre catedra de teologie și biblioteca școlii.
Vernisajul expoziției, organizată de către Prof. Grigore Cristina și Prof. Gălușcă Mirel, a avut loc în prezența a părintelui director – Pr. Prof. Dr. Viorel Laiu, a cadrelor didactice și a elevilor, dar și a unui oaspete de seamă al școlii – Pr. Dr. Dumitru Bogdan Bădiță, fost elev al Seminarului.
Organizatorii expoziției își propun, pe parcursul întregii săptămâni, ca elevii să poată admira unele din cele mai vechi și mai valoroase exemplare ale Bibliei, tipărite în limba română, dar și în alte limbi.
Astfel, elevii seminariști pot admira două exemplare ale Bibliei de la Blaj, tipărite în 1795, a doua ediție a Sfintei Scripturi în limba română, aflate într-o stare perfectă de conservare. De asemenea, în cadrul expoziției mai pot fi admirate și alte cărți valoroase: Biblia de la Petersburg (tipărită în 1819 de Societatea Biblică Rusă), Biblia de la Buzău (tipărită în 5 volume între anii 1854-1856), Noul Testament (Mănăstirea Neamț, 1818), Noul Testament (București, 1855), Noul Testament (București, 1855), Noul Testament (Viena, 1868), Sfânta Scriptură pe scurt (1847), câteva exemplare ale Scripturii în limba franceză (1742, Petersburg 1817, Londra 1842), un exemplar al textului masoretic (Vechiul Testament în limba ebraică), tipărit la Londra, la jumătatea secolului al XIX-lea, Biblia Sinodală din 1914, Biblia din 1936. Alături de aceste valoroase exemplare ale Sfintei Scripturi, au mai fost expuse și unele cărți de slujbă ce conțin texte biblice: Psaltirea, limba greacă, 1817; Apostol (1835,1851,ediții tipărite la Mănăstirea Neamț), Sfânta Evanghelie (Mănăstirea Neamț, 1845), Cuvinte la Apostolii duminicilor (Buzău, 1853), etc.

Foto aici…
Prof. Cristina Grigore și Prof. Gălușcă Mirel