07 apr. 2019

Și seminariștii au talent!

Primăvară plină de surprize pentru Seminarul de la Mănăstirea Neamț! Sâmbătă, 6 aprilie 2019, la Casa Culturii din Târgu Neamț s-a desfășurat a treia ediție a concursului ,,Elevii nemțeni au talent”. Acesta a fost organizat de Consiliul Județean al Elevilor. Cei mai talentați copii au participat la acest eveniment, printre ei, numărându-se și elevi ai Seminarului de la Mănăstirea Neamț. Copiii cu suflet frumos, talentați și dornici de competiție, au demonstrat că și la o școală teologică, talentul nu are limite. Micii artiști care ne-au reprezentat cu cinste la acest concurs sunt: Grupa de teatru formată din elevii : Buzatu-Irina-Giorgiana, Gavriluț-Delia-Alexandra, Pânzari Paula, Popescu-Marian și Arsenie Pavliuc. Perechea de dans formată din: Sochircă Capitolina si Mihalache Ioan iar  vocal-instrumental Plăcintă Ion.
Momentele lor artistice au incantat, tinerii seminariști fiind răsplătiți cu aplauzele publicului. Apreciem munca și efortul depus și ne bucurăm de cinstea adusă scolii. Toți elevii participanți de la seminar au învățat că nu este obligatoriu sa câștigi ci obligatoriu e să lupți. Aceștia au fost însoțiți de dragul lor profesor Cojocariu Adrian și susținuți de consilierul educativ doamna prof. Grădinaru Oana.
Felicitări, dragii noștri artiști!

06 apr. 2019

Elevii Seminarului de la Neamț la Conferința Științifică ”Grigore Vieru”

Vineri, 5 aprilie 2019, a avut loc sub egida prestigiosului Liceu  de Creativitate și Inventică  ”Prometeu-Prim” din Chișinău, cea de-a X-a editie a Conferinței  Științifice cu participare internațională”Grigore Vieru – un spirit care a aprins cuvintele neamului românesc”. Lucrările acestei conferințe științifice de importanță națională și relevanță internațională au fost desfășurate după un program în care au avut comunicări științifice elevi și profesori reuniți sub auspiciile genialului poet basarabean. Printre invitați s-au aflat si elevii Seminarului Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea- Neamț: Dimitrie Coșulă, Gherciu Daniel și Cojocaru Ciprian, alături de profesorii coordonatori Panaite Laura-Elena și Grigore Cristina. Elevii Seminarului au reprezentat cu cinste școala și au impresionat auditoriul prin comunicări bine argumentate , primind diplome și medalii. Aceste aprecieri au  fost confirmate și de poetul Daniel Corbu,care a fost un invitat de seamă al conferinței. În completarea activităților derulate, elevii au oferit gazdelor o prezentare de neuitat, în care au adus o mărturie a prezenței poetului Grigore Vieru la Seminarul de la Neamț. Aceasta constituind încă o legătură a poetului cu locurile și cu școala teologică nemțeană. Aducem sincere mulțumiri tuturor celor care au sprijinit și au făcut posibilă prezența la acest eveniment: Liceul de Creativitate și Inventică ”Prometeu-Prim”- Chișinău și Primăriei Orașului Tîrgu-Neamț.

27 mart. 2019

Cercul pedagogic al profesorilor de Limba si literatura română

Marți ,26 martie 2019, la Seminarul Teologic Ortodox”V. Costachi” de la Mănăstirea Neamț a avut loc Cercul pedagogic al profesorilor de Limba și literatura română. Evenimentul a avut loc în renumita școală nemțeană și a fost inspirat de opera eminesciană. Cercul, coordonat de profesorii Panaite Laura-Elena, Rudeanu Călin, Grigore Cristina, care și-au propus să aducă în prim –plan creația „ziditorului limbii române”. Activitatea desfășurată a strâns într-un buchet cântul, pictura, actoria, recitalul, așa încât gazdele au oferit posibilitatea, ieșirii din rolul de actori ai demersului didactic și de a se transforma în spectatori ai actului artistic. Această activitate a evidențiat talentul excepțional al elevilor seminariști de la clasa a-X-a. Un oaspete de seamă al evenimentului a fost părintele arhim. prof. Mihail Daniliuc, care le-a vorbit celor prezenți despre existența poetului nostru național pe meleaguri nemțene, în lavra Mănăstirii- Neamț. În final pr. director Viorel Laiu a felicitat profesorii pentru activitatea desfășurat și le-a mulțumit celor prezenți.

27 mart. 2019

Cercul pedagogic al profesorilor de Educație fizică

Marți, 26 martie 2019, la Seminarul Teologic Ortodox”V. Costachi” de la Mănăstirea Neamț a avut loc Cercul pedagogic al profesorilor de Educație fizică, coordonat de domnul profesor Andrei Florescu. Evenimentul a avut loc în atât în sala de sport a seminarului dar și sala de conferințe „Mihai Eminescu” unde a fost susținut referatul și discuții pe marginea lui.

20 mart. 2019

,,Gold Palette” și Winner 2019 primite de concurenții seminariști la “The Small Montmartre of Bitola”

A sosit momentul mult așteptat: anume rezultatele competiției “The small Montmartre of  Bitola” – ediţia a XXXVII-a, a Festivalului Internațional de Artă plastică pentru copii, Macedonia 2019, pentru participarea indirectă.

            Au adus premii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” M-rea Neamț, 3 elevi:  Apetrei Maria Antonia, clasa a XI-a si Barzaghideanu Ana Maria clasa a XII-a cu distincția ,,Gold Palette” și Nicuță Alexandru Gabriel cu diploma Winners 2019. Menționăm că lucrările acestora au fost selectate pentru expoziția de 803 lucrări reprezentative, deschisă din 23 mai pentru etapa directă a competiției. Concursul a reunit participanți din numeroase țări mai exact 34, atât din Europa, cât și din lume. 15771 de elevi din 337 de școli, au concurat în pensule, culori, imaginație și creativitate. Rezultatele sunt anunțate din 20 martie pe www.smallmontmartreofbitola.com

            Rezultatul ne onorează, dar ne și obligă deopotrivă în păstrarea ștachetei. Este al 3 lea an de când, sub coordonarea d-nei prof. Grădinaru Oana, elevii seminariști au făcut cunoscut numele seminarului în lume. În anul 2018 au primit diploma Winners:  Ionică Andreea și Eșanu Vasilică Ciprian, clasa a X a, iar în 2017 au reușit distincția ,,Best collection” cu elevii clasei a XII a.

Mulțumim pe această cale și d-lui prof. Țârdea Dan, deschizătorul de drum, încă din anul 2011 la această competiție. An de an,  a venit încununat cu numeroase diplome până la ,,Grand Prix”.

           Felicitări câștigătorilor ! Suntem mândri de voi !

04 mart. 2019

Ziua Porților Deschise la structura Nemțișor

În data de 1.03.2019 la Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi”, Școala Nemțisor, a avut loc Ziua Porților Deschise pentru viitorii elevii ai școlii noastre. Preșcolarii Grădiniței Nemțișor, însoțiți de doamna educatoare Bârliba Alina, au vizitat Școala Nemțișor, unde clasa pregătitoare și doamna învățătoare Pintilie Mihaela Irina le-au pregătit o surpriză. Școlarii și viitorii școlari au realizat împreună, exersând activitatea în echipă și colaborare, o felicitare pentru mama, au interpretat cântecele de primăvară, manifestându-și bucuria și nerăbdarea de a veni în următorul an școlar în rândul elevilor.

Prof. inv. primar, Pintilie Mihaela Irina

02 mart. 2019

Scriitorul basarabean Aurelian Silvestru, lansare de carte

Sâmbătă, 2 martie, elevii seminariști au avut în mijlocul lor pe scriitorul basarabean Aurelian Silvestru, care, însoțit de poetul Corbu Daniel, și-a lansat cartea „Cavalerul cu aripi de petale”. Distinsul oaspete este scriitor, psiholog, publicist și pedagog român din Republica Moldova. Este și fondatorul și directorul Liceului de Inventică și Creativitate „Prometeu-Prim” din Chișinău și editorialist la Vocea Basarabiei. Întâlnirea a fost una deosebită, profesorul și literatorul Silvestru captivând pe elevii seminariști cu istorisiri din cărțile sale, dar și din experiența sa de dascăl. Vă mulțumim și vă mai așteptăm!

27 feb. 2019

Monahia Irina Pântescu sau începutul unui Materic românesc

Cine nu a auzit de Patericul egiptean? O carte de o rară frumusețe și profunzime privind viața și experiențele monahilor din pustiul egiptean. După anii ’90 am citit un Pateric românesc, chiar și unul nemțean. „Bine, bine”, mi-am zis, „dar pe când un Materic românesc?”. Un Materic pe modelul celor anunțate până acum, îndeosebi după cel al avei Isaia, trăitor în secolele XII-XIII care, se pare, ar fi primul autor de materic din tradiția bizantină.

Noțiunea de „materic” se referă la o colecție de învățături și experiențe duhovnicești ale maicilor; aidoma monahilor, înveșmântate în smerenie și ascultare, ele au clădit, la rândul lor, nu doar chinovii de zid, ci și adevărate catedrale duhovnicești în sufletele miilor și miilor de pelerini ajunşi în numeroasele mănăstiri de călugărițe, spre rugăciune, pocăință, împăcare cu Dumnezeu.

Ce să mai spunem de monahiile din chinoviile românești? De secole, au arătat prin viețuirea lor taina pocăinței permanentizate și sistematizate, împlinind cu acribie și nețărmurită dragoste voia lui Hristos. Nu ar fi o „antologie” singulară: în tradiția grecească s-au tipărit o sumedenie de asemenea colecții, traduse în ultimul timp și în limba română. Ca o anticipare a necesității apariției acestui fel de scrieri duhovnicești din petrecerea femeilor cuvioase, Patericul egiptean conține, pe lângă numele și sfaturile multor călugări, și trei nume de maici cu viața și cuvintele lor pline de Duhul Sfânt: Sara, Teodora și Singhitichia.

Revenind la nevoia redactării unui materic românesc, vă mărturisesc că ideea mi-a fost reîmprospătată de o frumoasă experiență duhovnicească trăită de curând la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. La invitația părintelui profesor Viorel Laiu, directorul seminarului nemțean, a poposit să le vorbească elevilor seminariști maica proinstareță a Voronețului, stavrofora Irina Pântescu. Octogenară, purtându-și cu demnitate anii îmbelșugați ai senectuții, ajutată de stavrofora Gabriela Platon, ucenica cuvioșiei sale și actuala stareță a cunoscutei chinovii bucovinene, „măicuța”, după cum îi spune întreaga obște, a pășit sfios în sala de festivități a seminarului, acolo unde o așteptau cei aproape 200 de elevi și eleve ale școlii teologice. Vă mărturisesc că pentru mulți era o experiență unică. Nici chiar noi, profesorii, nu am asistat prea des la o astfel de întâlnire duhovnicească.

După o succintă introducere a maicii starețe, stavrofora Irina se arăta cu o stăpânire pilduitoare, dar și cu sfioșenia specifică unei călugărițe care a slujit mănăstirea timp de peste șase decenii, în aceşti ani străbătând atât perioada comunistă, cât și prefacerile de după 1990. Vorbele frumoase rostite la adresa ei au stânjenit-o un pic: monahii adevărați nu așteaptă răsplată, nici laudă de la oameni, adeseori trecătoare; se feresc de prezentări și de cuvinte înalte, căci smerenia și dragostea față de Hristos îi conștientizează că darurile avute și lucrările înfăptuite au fost semnele prezenței și lucrării Duhului Sfânt în ei, după cum se observă și în viața de slujire și jertfă a stavroforei Irina Pântescu.

Discursul „măicuței” a captivat întreaga asistență. Cita cu atâta ușurință din Sfintele Scripturi ori din Părinții filocalici, încât aveai impresia că venise de la nu știu câte conferințe de acest gen sau că ocupase o catedră de Spiritualitate la una dintre numeroasele școli teologice ale Bisericii noastre. Nu!, maica nu a conferențiat niciodată, deși are toată căderea s-o facă; nici nu a predat, dar anii petrecuți în mănăstire, trudnica și însuflețita lucrare de a redeștepta Voronețul la strălucirea dată de vrednicii săi ctitori au transformat-o într-un neîntrecut dascăl al smereniei, ascultării și dăruirii plenare către Hristos și Biserica Lui.

Cu grai apăsat și mucalit, vorbitoarea s-a dovedit măiastră în cele expuse, împletind clipe de maximă tensiune cu momente de destindere, captivând auditoriul prin sinceritate și totală disponibilitate în a împărtăși nu doar învățături din paginile cărților citite ci, mai cu seamă, experiențe de trăire autentic monahală. Vedeam pe chipul ei împlinirea unei strădanii de aproape șase decenii, dar și îngemănarea unei tradiții dinamice cu fidelitatea unei continuități creatoare. Viața maicii Irina și slujirea cuvioșiei sale sunt, deopotrivă, continuitate a trecutului, concentrare de noi valori prezente, dar și privire cu nădejde spre viitorime, ea rămânând pentru noi toți un model de slujire jertfelnică, de dăruire deplină, având un chip luminos și-un fel aparte de a se purta şi de a vorbi: darul moldav al istorisirii și arhicunoscuta sapiență.

Temele abordate s-au arătat, pe cât de diverse, pe atât de ziditoare de suflet: am aflat de rânduiala de rugăciune a chinoviei bucovinene, de împletirea atât de frumoasă și de necesară a timpului potrivit vechiului dicton: „ora et labora”. Maica Irina ne-a descoperit importanţa în existenţa unui călugăr a ascultării și smereniei, evidenţiind totodată necesitatea citirii zilnice din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți, dar cu precădere a Psaltirii.

Întrebările elevilor nu au pus-o pe conferențiară în dificultate, aceasta încercând să lămurească pe fiecare în parte: „Cum vede o călugăriță Taina Preoției?”; „Cum putem să trăim bineplăcut lui Hristos, fără a ne lăsa ispitiți de provocările lumii actuale?”; „Care a fost cea mai mare bucurie a vieții dumneavoastră de mănăstire?”; „Cum se poate mântui mai ușor credinciosul: urmând calea mănăstirii sau a căsătoriei?”; „Ce sfaturi dați familiei creștine azi, când, se pare, o asaltează tot felul de provocări?”. Iată câteva dintre cele ce elevii și elevele școlii noastre au dorit să afle de la interlocutoarea lor. Răspunsurile echilibrate vădeau un om al rugăciunii, nu atât un teoretician, cât un pragmatic care întotdeauna a împletit rugăciunea cu munca, ascultarea cu smerenia. Omului i se cere smerenie şi ascultare deoarece, când se smereşte, simte putere să-L țină toată viața pe Hristos în inimă; de altfel, spune Sfântul Nichita Stithatul: „În smerenie sunt ascunse vistieriile dragostei, în ea se păzesc mărgăritarele umilinţei şi tot în ea Se odihneşte Hristos împărţind darurile Sfântului Duh”.

Cu bucurie și cu necurmată nădejde, ne-am despărțit de măicuța Irina: bucurie că Dumnezeu ne-a rânduit să întâlnim încă monahi ce au capacitatea de a scoate din prisaca inimii lor atâtea învățături ziditoare de suflet şi nădejde – cu gândul la grabnica reîntâlnire, ca să ne împărtășească şi altele din tezaurul neprețuit al inimii sale, o inimă plină de Hristos.

Arhim. prof. drd. Mihail Daniliuc

20 feb. 2019

Elevii de la patrimoniu participanti la “The small Montmartre of Bitola” în Macedonia

          Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, promovează patrimoniul cultural religios, la cea de-a XXXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Artă plastică pentru copii “The small Montmartre of  Bitola” în Macedonia 2019. La festival  participă elevi din clasele a XI a și a XII a Patrimoniu Cultural, coordonați de d-na prof. Grădinaru Oana. 

           Anul acesta au pregătit o colecție de 20 de lucrări, care amintesc de tehnica mozaicului din perioada paleocreștină. Acestea reprezintă simboluri ale primilor creștini folosite în pictura murală, în perioada prigonirii romane. A fost ales tema, dată fiind originea noastră creștină comună și tehnica bizantină a mozaicului, care se regăsește în răsăritul Europei, deci atât in Romania cât și în Macedonia.

         Concursul reunește participanți din numeroase țări atât din Europa cât și din Asia.    Rezultatele competiției, pentru participarea indirectă, sunt anunțate după 20 martie pe www.smallmontmartreofbitola.com