Lista cu funcțiile ocupate la data de 30.09.2021
Lista cu funcțiile ocupate la data de 30.09.2021
Joi, 30 septembrie 2021, a avut loc conferința cu tema Le développement durable – Dezvoltarea durabilă susținută de Dominique Lefevre, fost profesor de istorie și geografie în Franța, președinte fondator al ONG-ului „Terralbastra” și partener în proiecte educaționale cu școli din județul Neamț. Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au avut ocazia să descopere ce presupune dezvoltarea durabilă, unde își are originile acest termen și ce acțiuni viitoare pot duce la prezervarea mediului înconjurător. Domnul profesor Lefevre a atins problematica poluării și a schimbării climatice, dar și pe cea a crizei biodiversității în întreaga lume. Totodată, el a menționat care sunt cele 17 obiective ale dezvoltării durabile anunțate de ONU pentru agenda sa din 2030, insistând asupra obiectivelor cu nr. 4 – care se concentrează pe tema calității în educație și cu nr. 15 – care tratează subiectul ocrotirii și restaurării ecosistemelor terestre.
În seara de 9 decembrie 2021, un un grup de seminariști, membri ai corului Seminarului Teologic Ortodox “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, însoțiți de Pr. Prof. Ștefan Cenușă si de dl. prof. Adrian Cojocariu au participat la o seară de colinde, eveniment intitulat “Vin Colindătorii” și care s-a desfășurat la o locație de basm, Casa Aki, din Humulești. Evenimentul a fost organizat de doamna ing. dr. Margareta Mihăilescu, iar atenta dumneaei implicare a transformat totul într-o seară de poveste.
În debutul evenimentului pr. prof. Stefan Cenușă a vorbit despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului, iar apoi a bucurat auzul celor prezenți cu câteva colinde acompaniate cu chitara. Elevii seminariști, coordonați de dl. prof. Adrian Cojocariu, au susținut un mic concert de colinde în atmosfera magică a acestei seri de poveste.