13 dec. 2017

6 diplome de excelență primite de olimpicii de la Mănăstirea Neamț în cadrul „Sărbătorii Școlii Nemțene – 2017”

Marți, 12 decembrie, într-o atmosferă caldă și destinsă, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a Sărbătorii Şcolii Nemţene. Elevii olimpici internaţionali şi naţionali, alături de profesorii lor îndrumători au avut parte de recunoștința conducerii județului și respectul corpului profesoral.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, după care a urmat alocuțiunea prof. dr. Viorel Stan, inspector şcolar general.

La eveniment a participat și Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, care a precizat că instituția pe care o conduce va susține mereu învățământul nemțean. Iată ce a scris domnia sa pe o rețea de socializare: „Emoții, bucurii, minți sclipitoare, profesori de renume, părinți dornici de a-și susține copiii în competiții de anvergură, toate la un loc au făcut o „Sărbătoare a Școlii Nemțene“, la care am participat, astăzi, cu bucurie!

A fost un eveniment de înaltă ținută, organizat de Inspectoratul Școlar Județean și susținut de Consiliul Județean Neamț!

M-am bucurat să văd laolaltă acești oameni care fac cinste educației nemțene, oameni care țin învățământul nostru în topul învățământului național și internațional!

Îi felicit pentru toate realizările lor, pentru devotament, pentru bucuria pe care ne-o fac, aducând județului zeci de trofee, diplome și medalii, obținute în competiții de prestigiu național și internațional!”
De la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț au primit diplome de excelență elevii COȘULA DIMITRIE CĂTĂLIN pentru PREMIUL I, disciplina Noul Testament, îndrumator pr. prof. Viorel Laiu; ȘLEAPCĂ ALEXANDRU pentru PREMIUL II, disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Romăne, îndrumator arhim. prof. Mihail Daniliuc la Olimpiada Națională de Religie – Cluj-Napoca; URSACHE CASIAN pentru PREMIUL II și CHIHAIA MODEST pentru PREMIUL II, îndrumator diac. prof. Ilarion Argatu la Olimpiada Națională de Limbi Clasice – Timișoara și HRENCIUC IONUȚ și LUCA ȘTEFAN pentru PREMIUL III, la Olimpiada Națională de Arte – Baia Mare.

Ca de  fiecare dată,  directorul seminarului, pr. prof. Ioan Mihoc, precum și întreg corpul profesoral au fost alături de elevii performeri, felicitându-i și încurajându-i să continue frumoasa și asidua pregătire, căci orice reușită a lor aduce multă bucurie nu doar lor, ci și părinților lor, profesorilor care i-au pregătit, dar și Bisericii lui Hristos, în general, care-i binecuvântează pe drumul cunoașterii și-i cheamă la slujiri mai înalte, spre propășirea Bisericii și a neamului nostru românesc.

07 dec. 2017

Domnul profesor DAN ȚÎRDEA ambasadorul educației!

În această seară, la Teatrul Tineretului, într-un cadru festiv, se desfășoară prima ediție a „Galei Ambasadorilor Nemțeni”.
Cu această ocazie, personalitățile nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2016-iunie 2017, contribuind  la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, sunt recunoscute și apreciate public.

Campania a fost lansată pe 20 septembrie, iar până pe 15 octombrie publicul a avut ocazia să nominalizeze onlinecandidații propuși pentru premiere în cadrul galei.

Nominalizările s-au făcut pentru următoarele categorii: Artă, Educație și cercetare, Tinere valori, Sănătate, Voluntariat, Asistență socială și Sport.

Proiectul „Gala Ambasadorilor Nemțeni”, a fost inițiat de Consiliul Consultativ în domeniul Tineretului și organizat de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“.

Actrița Draga Olteanu Matei a primit premiul de Excelență pentru întreaga activitate, înmânat de președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

Nominalizații la Asistență Socială au fost Monica Sofron,  Daniela Coman și Elena Cucu. IPS Ioachim a înmânat premiul categoriei doamnei Monica Sofron.

Nominalizații la Sport au fost Valentin Gavril, Ionuț Ștefănescu, Constantin Lăcătușu, Gligor Mosor și Iulia Negură Olteanu. Premiul categoriei a fost înmânat domnului Valentin Gavril de către atleta Doina Melinte.

Nominalizații la Voluntariat au fost Sebastian Cătănoiu, Tamara Ciobanu, Alexandru Branea, Anamaria Holotă și Diana Liciu. Premiul categoriei a fost înmânat domnului Sebastian Cătănoiu de către ministrul Victor Negrescu.

Nominalizații la Sănătate au fost Dan Gabriel Arvătescu, Letiția Damoc, Smaranda Gârbea, Cristina Atănăsoaie Iacob și Mihaela Covrig. Premiul categoriei a fost înmânat domnului Dan Gabriel Arvătescu de către dr. Valeriu Andrița.

Nominalizații la Artă au fost Lucian Strochi, Laurențiu Dimișcă, Lucian Tudorache, Boris Dobre și Bică N. Căciuleanu. Premiul categoriei a fost înmânat domnului Lucian Strochi de către scriitorul Cristian Livescu.

Nominalizații la Tinere Valori au fost Eliza Chirilă, Teodora Sava, Daniel Petrică Ciobanu, Sebastian Hrib și George Cristian Potrivitu. Premiul categoriei a fost înmânat tinerei Eliza Chirilă.

Nominalizații la Educație și Cercetare au fost Dan Țârdea, Ovidiu Albert, Daniela Neamțu, Dorel Haralamb, Ionel Ceobanu. Premiul categoriei a fost înmânat domnului Dan Țârdea de către doamna Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației.

Felicitări tuturor!

Urmăriți live Gala Ambasadorilor Nemțeni”

 


(din http://www.ziarpiatraneamt.ro/gala-ambasadorilor-nemteni-editia-premierea-elitelor-din-neamt)

03 dec. 2017

Premiul I obținut de corul de elevi seminariști la Alba Iulia

         În perioada 29. XI – 02. XII 2017, corul elevilor seminarului a participat la prima parte a Proiectului Educațional Național „Comori ale spiritualității românești” care s-a desfășurat la Alba-Iulia, alături de alte doisprezece colegii și licee din toată țara. Elevii au participat la atelierele din cadrul proiectului (muzică și dramatizare, pictură/desen, creație literară și mass-media), dar și la manifestările religioase și militare prilejuite cu ocazia Zilei Naționale a României din cetatea Alba-Iulia.

         În cadrul atelierului de muzică și dramatizare, corul a participat cu recital de cântece patriotice și colinde, obținând premiul I. Elevii au fost coordonați de Pr. Prof. Marius Brumă și de prof. Adrian Cojocariu.

28 nov. 2017

Simpozion Ştiinţific Interseminarial la Galaţi

În preajma sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Seminarul Teologic din Galaţi îşi cinsteşte ocrotitorul printr-un eveniment cultural-misionar de excepţie: Simpozionul Ştiinţific Interseminarial.

Anul acesta, dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, simpozionul a tratat o temă deosebit de importantă şi actuală: „Mărturisitori ai dreptei-credinţe din eparhii în perioada comunistă“.

Dezbaterile de anul acesta s-au desfăşurat în Sala de Expoziţii Temporare „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

La eveniment au participat preoţi profesori şi elevi reprezentanţi ai seminarelor teologice din Iaşi, Mănăstirea Neamţ, Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Huşi, Slobozia, Tulcea şi Galaţi carora li s-au adăugat tineri elevi ai unor prestigioase licee şi colegii din Galaţi, Brăila Tecuci şi Făurei.

În prima parte au fost susţinute mai multe referate la tema propusă după care, în cadrul unor ateliere de lucru, au fost analizate, reciproc, şi căutate soluţii la principalele preocupări ale tinerilor de astăzi în relaţia cu Biserica.

Totodată, a fost lansat volumul „Ce aşteaptă Biserica de la Tineri? Ce aşteaptă tinerii de la Biserică? Curajul de a mărturisi Biseria azi“, realizat de elevi ai seminarului gălăţean şi ai altor seminarii teologice din ţară.

În încheiere au fost oferite Diplome de participare tuturor tinerilor implicaţi în buna desfăşuare a simpozionului şi alte publicaţii apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

De la Seminarul nostru au participat elevii Alexandru Șleapcă din clasa a XII-a cu referatul Protosinghelul Nifon Corduneanu, călugărul nemţean închis în temniţele comuniste, îndrumat de arhim. prof. Mihail Daniliuc și Dimitrie Coșulă din clasa a XI-a Pastorală cu lucrarea „Teologia în contemporaneitate” -mărturisitori ai dreptei credințe din eparhie în perioada regimului comunist, îndrumat de pr. prof. Viorel Laiu.

20 nov. 2017

„Rezistenţa prin rugăciune în perioada comunistă, izvor de putere pentru preotul de astăzi“

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a prezidat în ziua de 20 noiembrie 2017, i o nouă conferinţă preoţească. Întrunirea a avut loc la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ şi a reunit slujitori ai sfintelor altare din judeţul Neamţ.

Tema conferinţei a fost dedicată martirilor din închisorile comuniste, temă despre care a vorbit în debutul întrunirii Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Raţiunea întâlnirilor din acest an, legată de mărturisitori, este una singură, anume pătrunderea în taina vieţii lor. De ce? Pentru că viaţa lor poate constitui izvor de putere pentru mărturisirea credinţei şi încercările de astăzi. Totodată, s-a făcut referire de-a lungul întâlnirilor noastre din acest an la tema, atât de cunoscută şi de fapt necunoscută, a suferinţei. „Mi-e dor de Târgu Ocna“, amintea în libertate un fost deţinut, aducându-şi aminte de momentele de har şi de binecuvântare pe care le-a trăit după gratii, momente de care nu a mai avut parte cu aceeaşi adâncime după ieşirea din închisoare. Orice om care trece printr-o asemenea situaţie trăieşte cu gândul şi speranţa eliberării. Iată că au fost persoane care au trecut prin suferinţe atroce, iar acestea nu i-au dărâmat, ci, din contră, au constituit platforme în care au experimentat taina credinţei mai adânc decât cei care trăiau în aşa-numita libertate. Acest lucru s-a întâmplat, după cum spune Părintele Sofronie, pentru că suferinţa cea mai aprigă, trăită în duhul lui Dumnezeu, coincide cu cea mai mare bucurie“.

Preoţii prezenţi la conferinţa de ieri au vizionat un film documentar în care au fost prezentate mărturii ale celor ce au avut de suferit în temniţele comuniste, apoi au ascultat o conferinţă susţinută de părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

În partea a doua au avut loc discuţii libere asupra temei conferinţei.

07 nov. 2017

„Valori culturale românești” – ediția a XVIII-a – Iași 3-5 noiembrie 2017

La 100 de ani de la marile confruntari militare din Moldova anului 1917, elevii si profesorii Colegiului National „Mihai Eminescu” din Iasi si ai Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Manastirea Neamt s-au reunit in Iasi – Capitala rezistentei romanesti, sub semnul respectului si admiratiei fata de ostasii armatei romane. Rememorand faptele de eroism ale armatei romane, editia a-XVIII-a a proiectului Valori Culturale Romanesti este dedicata acelor romani care au crezut in victoria finala ,care s-au jertit pentru cauza natiunii romane si care nu au dezarmat in momentele critice prin care trecea Romania in dramaticul an 1917. Ei sunt oamenii care au facut posibila marea implinire a natiunii romane realizata in martie, noiembrie si decembrie 1918, pe care Lucian Blaga a numit-o atat de sugestiv- Romania dodoloata
Este si o editie dedicata memoriei iesenilor care in acele zile teribile au dat dovada de curaj si tarie de caracter,de prietenie fata de cei aflati in refugiu, de incredere in victoria finala, desi nu au lipsit nici vocile care prevesteau sfarsitul statului roman. Toate aceste marturii de istorie si credinta romaneasca se constituie in exemple definitorii pentru ceea ce, poate, intr-o zi va deveni parte a unui proiect national care sa-i adune pe romani impreuna „prin cuget si simtire”.
A fost o onoare pentru profesorii si elevii Colegiului „Mihai Eminescu” Iasi sa gazduiasca,in perioada 3-5 noiembrie 2017, proiectul Valori Culturale Romanesti, una din cele mai longevive manifestari scolare organizata pe plan regional si national. La aceasta editie au participat aproape 200 de elevi si profesori din Iasi si Tg Neamt. Este o dovada a interesului deosebit pentru cunoasterea istoriei nationale, a respectului si pretuirii inaintasilor care prin faptele lor se constituie in modele de urmat si pentru generatiile actuale de elevi.
Cu acest prilej tinerii din cele doua prestigioase institutii scolare au dialogat despre problemele ,aspiratiile si implinirile unei generatii aflata in cautarea unor modele de urmat, au participat la ore deschise, au prezentat momente artistice s-au întrecut în competitii sportive si au participat sub semnul credintei la Sfanta Liturghie.
Prin diversitatea activitatilor stiintifice, artistice,culturale, pastorale si sportive, Valorile isi propun sa aduca in atentie atat momente reprezentative din istoria poporului roman,cat si implicarea si contributia Bisericii Ortodoxe Romane la consolidarea specificului national, la afirmarea identitatii romanesti in spatiul cultural european si la cunoasterea si pastrarea valorilor autentice ale unei natiuni care continua sa-si caute drumul si idealurile de implinit. Aceasta traditionala manifestare are ca obiectiv esential dezvoltarea patriotismului prin prezentarea adevarului istoric, asa cum a fost el,evidentiind rolul personalitatilor care au contribuit la faurirea si modernizarea Romaniei. Fara o privire critica si obiectiva asupra trecutului nostru nu putem sa avem pretentia de a insemna ceva consistent in Noua Europa care se prefigureaza si in care noi, romanii, avem datoria sa ne castigam un loc de frunte prin munca, respectul fata de lege, institutii si oameni competenti.
In acelasi timp, prin dialog si toleranta,proiectul isi doreste sa sensibilizeze tinerii cu privire la rolul si importanta familiei intr-o societate aflata intr-o continua schimbare.
Vineri, 3 noiembrie, ora 16:30 la Muzeul Mihail Kogalniceanu, Conf.univ.dr Ionut Nistor de la Facultatea de Istorie din Iasi a sustinut conferinta Iasi-capitala Romaniei 1916-1918. Avizat cercetator al relatiilor internationale in secolul XX, istoricul iesean a prezentat situatia Romaniei in contextul evenimentelor din anii 1916-1918,cu subliniere pe atmosfera din Iasi, atitudinea clasei politice si a oamenilor obisnuiti in acele zile de restriste. Dezbaterea s-a dorit o necesara readucere in atentia opiniei publice a rolului jucat de Iasi-capitala Romaniei, intr-un moment de mare cumpana pentru viitorul neamului romanesc.
Sambata ,4 noiembrie ,ora 10 in Aula Academiei Romane,Filiala Iasi, invitatul de onoare al acestei editii, Prof. univ.dr. Codrin Liviu Cutitaru de la Facultatea de Litere din Iasi,unul din cei mai rafinati comentatori ai realitatilor societatii romanesti, a propus auditoriului un subiect pasionant: Omul post-istoric- o dezbatere despre oamenii zilelor noastre. Distinsul profesor propune o „suma de meditatiuni pe marginea unor teorii filosofice-de data mai recenta sau mai indepartata”, o analiza asupra „unei ere in care indivizii nu mai traiesc pentru idei, ci pentru bunastarea materiala”. Este radiografia unei „epoci de sfarsit al istoriei” in care rolul educatiei devine esential pentru tinerii aflati in fata unor mari provocari.
Eveniment de inalta tinuta, proiectul Valori Culturale Romanesti este sprijinit si la aceasta editie de parteneri importanti din mediul academic si cultural iesean; Academia Romana-Filiala Iasi,Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Universitatea Al.I.Cuza Iasi, Facultatea de Istorie, Facultatea de Litere, Complexul National Muzeal Moldova Iasi, Muzeul Memorial „Mihail Kogalniceanu” Iasi, Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu” Iasi, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, Asociatia „Oltea Doamna” Iasi.
Pentru ajutorul acordat in organizarea evenimentului, adresam calde multumiri domnului Acad. Mihail Voicu – membru corespondent al Academiei Romane, Filiala Iasi, domnului prof.univ.dr.Petronel Zahariuc – Decanul Facultatii de Istorie Iasi, domnului prof.univ.dr.Bogdan-Petru Maleon – Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iasi, Dr. Senica Turcanu – Director al Muzeului de Istorie din cadrul Complexului National Muzeal Moldova Iasi.
Importante institutii media promoveaza si in acest an Valorile; Radio Iasi, Radio Trinitas, Agentia de stiri Basilica, Ziarul Lumina si o serie de publicatii online din Iasi.
O mentiune speciala este dedicata unor oameni exceptionali care au inteles ca educatia de calitate si viitorul copiilor nostri nu se poate realiza numai cu vorbe desarte,ci mai ales prin fapte.Alina Sofron-Director General S.C. Chambon S.R.L. Iasi; Narcis Popa-Director General S..C. Kolos Group S.R.L. Iasi; Mihaela Spanu-Director General Lee’s Catering S.R.L. Iasi; Dan Mihoci-Director general Casa Ta.Calde multumiri se cuvin domnilor Sergiu Fala, Grigore Odobasa si Calin Gafta care au fost alaturi de coordonatori in organizarea acestei manifestari. Cu incredere in valorile autentice promovate in cadrul Valorilor Culturale Romanesti ,acesti oameni generosi au demonstrat din nou ca o colaborare reala si activa dintre profesori si parinti poate oferi rezultate de calitate si de durata. La buna desfasurare a acestei manifestari s-au implicat in mod special si cativa elevi de la Colegiul Eminescu: David Viziteu, Cosmin Gafta si Eduard Coman in realizarea filmului editiei desfasurata la Seminarul de la Neamt; Dragos Bejenariu,Sonia Sitea si Medeea Tincu in proiectarea activitatilor.
Proiectul Valori Culturale Romanesti reprezinta la aceasta data un reper in plan educational apreciat si recunoscut la nivelul invatamantului iesean.Organizarea acestui eveniment este posibila si datorita suportului acordat de cele doua institutii partenere prin doamna director prof. dr. Gabriela Sandulescu directorul Colegiului National Mihai Eminescu Iasi si Pr.prof. Ioan Mihoc directorul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Manastirea Neamt.
Rezultat al eforturilor profesorilor din cadrul Colegiului MIhai Eminescu, editia a-XVIII-a se doreste o reusita deplina si o mai mare apropiere intre cele doua institutii partenere. Prin daruirea si implicarea acestora, prof.dr.Lacramioara Iordachescu, prof. Daniela Plesca, prof. Anisoara Magdalinis, Valorile au continuitate si substanta.
Sub semnul prieteniei si increderii in mai bine, coordonatorii acestei editii, prof. Sorin Sitea din partea Colegiului National „Mihai Eminescu” Iasi si Pr. prof. Viorel Romus Laiu din partea Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Manastirea Neamt, marturisesc o data mai mai mult ca prezentul si mai ales viitorul apartine oamenilor statornici, curajosi si creativi.

PRIMIRE – ACOMODARE

PARTICIPAREA LA CURSURI

DESCHIDEREA OFICIALĂ

LA MUZEUL MIHAIL KOGĂLNICEANU

ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA IAȘI

CONCURSUL „OLTEA DOAMNA”

MECIUL DE FOTBAL „CUPA PRIETENIEI”

12 sept. 2017

Deschiderea anului şcolar 2017-2018

Anul şcolar 2017-2018 a debutat la data de 11 septembrie 2017, moment care a fost marcat la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi| de la Mănăstirea Neamț prin oficierea slujbei de Te Deum la începerea anului şcolar de către un sobor de preoţi în frunte Preacucernicul Părinte Profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului în prezența elevilor seminarişti şi a părinţilor acestora, a cadrelor didactice de la Seminarul amintit.
Părintele director a dat citire mesajului PF Părinte Patriarh Daniel, amintind de legătura firească dintre trecut şi prezent, dintre administraţia locală şi centrală şi cea bisericească, dintre părinţi şi şcoală, dintre Biserică şi Şcoală, reliefând importanţa educaţiei. 
Elevii seminarişti s-au întâlnit cu profesorii diriginţi, împărtăşind impresii din vacanţa ce tocmai s-a încheiat, pregătiţi de începerea cursurilor noului an şcolar. 

La fel și la structurile Lunca și Nemțisor a fost săvârșită slujba de sfințire a apei și rugăciunile pentru începutul de an școlar apoi doamna primar Maria Petrariu și domnul deputat Daniel Andrușcă, fiul satului Nemțisor, reprezentanți ai Cosiliului Local Vînători Neamț  au rostit scurte alocuțiuni. 

07 aug. 2017

Sfântul Cuvios Ioan Iacob – hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ

Pelerini din toată ţara, dar şi din afara graniţelor, veniţi individual, dar şi în grupuri organizate, au participat sâmbătă, 5 august, la hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ – Sfântul Cuvios Ioan Iacob. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a patru ierarhi – Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop- vicar Patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – care au oficiat Sfânta Liturghie înconjuraţi de numeroşi preoţi şi diaconi, din care au făcut parte şi preoţi profesori ai seminarului, cât şi stareţi ai mănăstirilor din împrejurimi. Atât soborul slujitor, cât şi credincioşii prezenţi la hramul seminarului nemţean s-au închinat şi la racla cu o părticică din sfintele moaşte ale Cuviosului care s-a nevoit timp de 24 de ani atât pe Valea Iordanului, cât şi în ţinutul Hozevei.

Sfântul Ioan Iacob, unul dintre cei mai recenţi, dar şi cei mai iubiţi sfinţi români, a fost cinstit în mod cu totul deosebit în aceste zile la biserica Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, unde sute de credincioşi, sosiţi din toate colţurile ţării şi din străinătate, au venit să se roage Cuviosului prăznuit, cerându-i ajutorul şi mulţumindu-i pentru binefacerile primite.

Vineri seară, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Iacob a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a slujit împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte părinţi consilieri, părinţi stareţi, părinţi profesori, preoţi ai parohiilor din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de elevii seminarişti, dirijaţi de părintele profesor Marius Brumă. La finalul celor aproximativ trei ore de rugăciune, PS Părinte Damaschin s-a adresat celor prezenţi, vorbind despre comuniunea Bisericii exprimată în rugăciune şi în cinstirea sfinţilor: „Înainte de noi, şi mai mult decât noi, cu mai multă putere au fost alţii care l-au cinstit şi îl cinstesc acum pe Sfântul Ioan Iacob. Dumnezeu este Cel dintâi care Îşi cinsteşte sfinţii, îngerii Lui sunt apoi cei care se bucură şi Îl slăvesc văzând că oamenii, făpturi din pământ şi suflare dumnezeiască, au ajuns la un grad atât de înalt de sfinţenie, încât se aseamănă cu Dumnezeu. Toţi ceilalţi sfinţi se bucură împreună în această zi, care este o aniversare în cer”. La final, ierarhul s-a rugat lui Dumnezeu să primească „puţina nevoinţă” de a priveghea în cinstea Sfântului Ioan, amintindu-le credincioşilor că „nimic din ceea ce facem pentru sfinţi nu va rămâne nerăsplătit”.

Patru arhierei au slujit Sfânta Liturghie

Prima din triada zilelor închinate Sfinţilor Nemţeni, sărbătoarea seminarului nemţean s-a bucurat sâmbătă de prezenţa a patru ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop- vicar Patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Programul liturgic din ziua hramului a debutat cu slujba Aghesmei, Taina Sfântului Maslu şi Acatistul Sfântului Ioan Iacob, după care a fost oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri, elevi şi absolvenţi ai seminarului nemţean.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu: „Credinţa e ca o punte peste timp, prin credinţă pătrunzi la cele nădăjduite. Atunci când te cheamă Dumnezeu, ştii că El te duce spre adevărata patrie. Credinţa te face pelerin, credinţa te face evreu, adică nomad, în drum spre patria cerească. Acest drum l-a străbătut şi Cuviosul Ioan Iacob şi cu el s-a împlinit cuvântul Evangheliei. Da, a fost sărac, a fost flămând şi însetat, a plâns şi a fost prigonit, dar este fericit acum şi noi îl fericim pe drept şi noi înşine trebuie să ne silim să fim în călătorie pe urmele lui spre adevărata patrie, cea pe care Hristos a mers s-o pregătească tuturor ucenicilor săi”.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele diacon Marius Gabriel Brumă a fost hirotonit preot pe seama bisericii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ.
La finalul slujbei, în timpul împărtăşirii credincioşilor cu Sfintele Taine, IPS Părinte Mitropolit Teofan le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre semnificaţia acestor zile de sărbătoare din zona Neamţului: „În aceste zile, însoţiţi de Sfântul Ioan Iacob şi de Sfânta Teodora de la Sihla, încercăm să pătrundem în viaţa cea de taină a Taborului celui binecuvântat. Pentru aceasta, sunt necesare trei lucruri. Unul l-am făcut: ne-am dezlipit de cele ale noastre pentru trei zile. Cel de-al doilea lucru pe care suntem chemaţi să-l facem e să lepădăm grija cea lumească, să lăsăm îngrijorările care ne definesc viaţa la poalele muntelui, adică acolo de unde am plecat. În al treilea rând, după cum spune Sfântul Isaac Sirul, să ne golim pe noi de noi înşine, ca să ne umplem de Dumnezeu. Sfântul Ioan Iacob a fost omul care s-a golit de sine însuşi, de ambiţiile, orgoliile, păcatele, slăbiciunile omeneşti şi s-a umplut de Dumnezeu. E greu pentru noi să realizăm acest lucru, ştim foarte bine, dar cel puţin să ştim unde ar trebui să fim”.
La final, părintele profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a mulţumit tuturor celor care prin prezenţa lor au înfrumuseţat sărbătoarea hramului din acest an.( din ziarullumina.ro

16 iun. 2017

A D M I T E R E – 2017, Etapa a II-a, 04 – 06 septembrie 2107

Aici aveti cataloagele finale privind admiterea 2017 – etapa I!

– Spre informarea elevilor de clasa a VIII-a (în vederea ocupării locurilor rămase libere după etapa I – mai 2017)

Nr. de locuri rămase neocupate pentru clasa a IX-a, anul școlar 2017-2018:
– specializarea: Teologie Ortodoxă – 4
-specializarea: Patrimoniu cultural – 6

04 septembrie 2017 – înscrierea candidaților
05-06 septembrie 2017 – desfășurarea probelor de aptitudini

NOTĂ: Absolvenții de clasa a VIII-a care doresc participarea la probele de aptitudini – etapa a II-a, 04-06 septembrie 2017, trebuie să ridice de Școala Gimnazială/ centrul de admitere FIȘA DE ÎNSCRIERE, în original, fără completare de opțiuni, fiindcă liceele Vocaționale nu au atribuit cod de școală. Această fișă va fi depusă la secretariatul Seminarului, la data de 04 sept.2017, dimpreună cu celelalte acte necesare la dosarul de înscriere.
Pentru relatii suplimentare, vă rugăm să ne contactați: Tf/ fax 0233-251876, adresa email : stvcmn@yahoo.com