15 feb. 2017

O nouă participare la Competiția Internațională de Artă: „SMALL MONTMARTRE OF BITOLA 2017” în Macedonia

  Elevii clasei a XII-a ai Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, se pregătesc de o nouă participare la Competiția Internațională de Artă: „SMALL MONTMARTRE OF BITOLA 2017” în Macedonia. Coordonați de profesorii de artă, Dan Țîrdea și Oana Grădinaru, aceștia au realizat copii după icoane sau detalii frescă, cu degradări,  din sec XIV- XVII, reprezentative pentru arta bizantină din Macedonia. Rezultatele competiției, pentru participarea indirectă, vor fi anunțate după 20 martie pe www.smallmontmartreofbitola.com

11 feb. 2017

Testamentul părintelui Iustin

Testamentul părintelui Iustin

Pr. prof. Vasile Păvăleanu

Astăzi, 10 februarie 2017, se împlinesc 98 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari, mai iubiţi şi mai cunoscuţi duhovnici ai neamului românesc, părintele Justin Pârvu. Viaţa lui a fost închinată întru totul lui Hristos, fiind din tinereţe „un desăvârşit călugăr“, un mărturisitor în vremurile potrivnice, un părinte care a născut şi crescut duhovniceşte mulţi monahi, monahii, preoţi şi mireni, un duhovnic care a schimbat destinul multor oameni. De dincolo de veac, părintele Justin continuă lucrarea sa duhovnicească pentru toţi cei care îi cer sfat şi mijlocire de la Dumnezeu, iar momântul său permanent împodobit cu flori a devenit un loc de pelerinaj, de mângâiere şi întărire întru credinţă şi nădejde.

Cu puţin timp îna­in­te de plecarea sa la Domnul, părintele Justin a fost întrebat: „Ce testament lăsaţi ucenicilor şi în special monahilor?“. Cu ultimele puteri şi întărit de Dumnezeu, a rostit rar şi apă­sat: „ascultare, pocăinţă, rugă­ciu­ne, unitate!“. Pe cei patru stâlpi ai baldachinului care acoperă mormântul său, ca pe un jertfelnic sfânt, sunt în­scri­se aceste patru cuvinte. Pe fie­care stâlp, câte un cuvânt. În cele pa­tru colţuri, adevărate puncte cardinale spre orien­tarea către ţinta supremă, Hris­tos. Prin a­ceste cuvinte, pă­rintele Justin vorbeşte tainic din mormânt şi din împărăţia drepţilor că prin împlinirea a­cestui testament se pot recu­noaş­te cei ce cu ade­vă­rat sunt ucenicii săi, aşa precum iubirea este semnul prin care se cunosc cei ce sunt uce­nici ai lui Hristos (Ioan 13, 35). Prin împlinirea acestui testament sfânt, orice fiu duhov­ni­cesc „ca o zidire bine alcătuită creşte ca să a­jungă un locaş sfânt în Dom­nul“ (Ef. 2, 21), ancorat fiind în stâlpul de foc călăuzitor al părintelui Justin, care, statornic şi neclintit, a fost înfipt în temelia Hristos. (I Cor. 3, 11). Prin neîmplinirea tes­tamen­tu­lui se înţelege de la sine că se ajunge la ruperea de părintele duhovnicesc, la o atitudine de mândrie şi orgoliu, ca şi cum ucenicul ar fi mai mare ca dascălul său şi, implicit, rupere de Hristos, pe Care avva Justin L-a slujit cu credinţă toa­tă via­ţa. Părintele Justin a fost în­zestrat de Dumnezeu şi cu da­rul înainte vederii. Ca a­ta­re, în mod profetic, cunos­când fră­mân­tările şi diferen­ţe­le de opi­nii ce pot apărea după plecarea sfinţiei sale din viaţa aceasta, în socie­tate, ba chiar şi în rândul uce­nicilor săi, cu demnitatea-i bi­ne­cunoscută a dorit şi doreşte ca toţi să se manifeste întru a­ce­eaşi demnitate creşti­nească şi româneas­că. Din cele patru virtuţi-testament mă voi opri în mod special în rândurile ce urmează la ascultare.

Ascultarea

Este virtutea şi lucrarea la ca­re acest mare duhovnic măr­tu­risitor al neamului noastru ro­mânesc a ţinut din toată fiin­ţa lui. Prin ascultare se înţelege subordonarea voinţei proprii faţă de voinţa lui Dumnezeu sau faţă de voinţa unei alte persoane, în numele lui Dum­ne­zeu. Ea reprezintă ordinea fi­­reas­că în buna rânduire a vieţii omului spre desăvârşirea mo­ra­lă, fiind temelia religiei, mo­ra­lei, ordinii sociale, eclesiale, in­stituţionale, familiale  etc. As­cultarea presupune ordine, bu­nă rânduială, aşezare fireas­că, iar neascultarea în­seam­nă dezordine, neorân­du­ială, aba­te­re de la legea firii du­pă binecunoscuta sintagmă a Sfinţilor Părinţi: „Ascultarea este viaţă, neascultarea este moar­te“. As­cul­tarea, după cuvântul Sfân­tu­lui Vasile cel Mare, „este ca­lea cea mai scurtă şi mai sigură către Îm­pă­răţia lui Dumne­zeu“. Sfântul Ioan Scă­rarul zi­ce că „cel ascultător moare si­eşi, căci pentru toate va răs­pun­de cel de ca­re se face ascultare“.

Dumnezeu Însuşi se desco­peră poporului ales cerând ascultare: „Ascultă, Israele, şi să te sileşti să împlineşti toate acestea…!“ (Deut. 6, 3-4). Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este întru totul ascultător Ta­tă­lui: „Ascultător făcându-Se până la moarte, ba încă moarte pe cruce“ (Fil. 2, 8) şi în stare de dăruire jertfelnică, chiar cuprins de sentimentul fricii de moarte, doreşte ca toate să se împlinească „nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu“ (Luca 22, 42). Maica Domnului, la rându-i, es­te întru toate ascultătoare pla­nului mântuitor al Preasfintei Treimi, supunân­du-se adumbririi Tatălui, pri­mind pogo­râ­rea Duhului şi primind în pântece pe Cel-neîn­că­put, zice: „Ia­tă roaba Dom­nu­lui, fie mie după cuvântul Tău“ (Luca 1, 36). Aşadar, ascultarea este ma­rea taină întru care s-a lucrat mântuirea neamului o­me­nesc, căci neascultarea ca fiică a mândriei a fost pricina că­derii îngerilor răi sau a pro­to­părinţilor Adam şi Eva şi este pricina căderii fiecărui om. De aceea, Sfântul Ioan Da­mas­chin spune că „Hristos prin as­cul­­tarea Sa a venit să vindece ne­as­cultarea lui Adam“.

Toate păcatele omeneşti se nasc din întreita ispitire: pofta trupului (plăcerile trupeşti), pofta ochilor (dorinţa de îna­vu­ţire) şi trufia vieţii (mândria) (I Ioan 2, 16). Împotriva acestei întreite surse de păcă­tuire, via­ţa monahală, prin cele trei vo­turi, propune o luptă prin ce­le trei sfaturi evanghelice: fecio­­ria, sărăcia şi ascultarea.

Părintele Justin şi-a asumat din anii tinereţii crucea voturilor monahale şi la toate a ţinut foarte mult, împlinindu-le cu prisosinţă. Referitor la as­cul­tarea de bunăvoie, trebuie să remarcăm faptul că părinte­le Justin a dat pildă de ascul­tare desăvârşită faţă de stareţii săi pe care i-a avut: la Durău, în primii ani de călugărie, când n-a ieşit niciodată din cuvântul stareţului său, chiar dacă ascultarea de a servi la mese mu­sa­firii, uneori până la ore târzii de noapte – cum însuşi măr­turiseşte -, nu i-a plăcut niciodată, dar nu s-a sustras nicidecum de la împlinirea ei; la Secu, între anii 1967-1977, după venirea din temniţele comunis­te, a fost ascultător stare­ţu­lui Ghe­rontie Ştefan, chiar dacă, forţat de Securitate, îi urmărea fiecare pas, fiecare convorbire şi pe credincioşii care îl vizitau la chilie; la Mă­năstirea Bistriţa, unde stareţul Ciprian, cu binecunoscuta-i di­plo­maţie, ţinea şi la mănăstire şi vieţuitorii ei, dar şi la „orga­nele“ de la judeţ sau de la centru care erau me­reu prezente în mănăstire; sigur că părintele Justin, dimpreună cu un alt mare duhov­nic, Ioanichie Bălan, era în a­tenţia acestora şi se simţea în „vizorul“ lor. Părintele, obiş­nuit cu toate aceste metode, cu o maturitate care-l ridica deasupra tuturor vânzolelilor mă­runte, se făcea că nu vede şi că nu pricepe şi îşi continua lucra­rea misionară cu credincioşii care descoperiseră în el povă­ţui­torul duhovnicesc de care a­veau nevoie. Niciodată nu s-a răzvrătit împotriva vreunui stareţ, nu a comentat sau în­fruntat deciziile acestuia, ci, dim­potrivă, s-a manifestat cu mult respect, cu cinste şi cu ascultare desăvârşită, fiind pildă şi pentru monahii tineri care e­rau primiţi în mănăstirile res­pec­tive. Bunăoară, dacă ar fi a­vut nevoie pentru vreo trebu­inţă oarecare să plece din mă­năs­tire, aşa precum rezultă din ar­hiva mănăstirilor Secu şi Bis­triţa, săvârşea aceasta numai după obţinerea regulamentarului bilet de voie. Dacă avea vreo nemulţumire sau o propu­nere, o aducea la cunoştinţă sta­­reţului cu multă decenţă, fă­ră să supere sau să tulbure prin ceea ce spunea. Din acest mo­tiv, stareţii respectivi l-au iu­bit, l-au preţuit şi l-au avut la inima lor pe părintele Justin şi nu de puţine ori şi ei se sfătuiau cu el.

„Închinăm această mănăstire Înaltpreasfinţiei Voastre care reprezentaţi «Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului»“

După 1991 şi după înteme­ie­rea Mănăstirii Petru Vodă, du­pă ce el însuşi ajunge stareţ, pe de o parte se manifestă cu ascultare faţă de ierarhi şi exarhi, iar pe de altă parte pretinde ascultare de la cei ce veneau în obştea înfiinţată de el, ca mod concret al vieţuirii monahale.

Ascultarea faţă de ierarh, de Mitropolitul Moldovei şi Buco­vinei, se vede din faptul că pentru orice lucrare de la aşeză­mintele sale de la Petru Vodă sau Paltin a cerut binecuvân­tare scrisă sau verbală, precum rezultă din arhive sau din măr­turiile sale, un exemplu în a­cest sens fiind manifestarea bucuriei părintelui atunci când a obţinut aprobarea de a începe slujirea liturgică în biserica încă neterminată, sau pentru a săvârşi Sfântul Maslu în noap­tea de joi spre vineri. O dovadă impresionantă a supunerii faţă de ierarh este afirmaţia părintelui din cuvântul rostit la sfin­ţirea Bisericii cu hramul „Sfin­ţii Arhangheli Mihail şi Ga­vriil“ din data de 8 noiembrie 2005: „Ca într-un tablou votiv, în­chinăm această mănăstire Înaltpreasfinţiei Voastre care re­prezentaţi «Biserica Dumne­zeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului» (I Tim. 3,15), mul­ţumindu-vă din adâncul i­ni­mii că aţi consacrat mănăs­tirea noastră ca spaţiu al sluji­rii sfinte al lui Dumnezeu, ca loc al rugăciunii neîncetate şi ca punct unde cerul se întâl­neş­te cu pământul. Vă aştep­tăm cât mai des, pentru a ne ru­ga împreună şi a ne împăr­tăşi cuvânt de zidire duhov­ni­ceas­că, bi­neştiind că atunci când se a­flă în mănăstire, ar­hi­ereul es­te cel dintâi între monahi“.

Se înţelege că atunci când a spus: „Închinăm această mă­năs­­tire Înaltpreasfinţiei Voas­tre...“ înseamnă că sunt cu­prin­­se aici toate ale mănăstirii, in­clusiv obştea cu toţi vieţui­torii, inclusiv schiturile pendin­te de aceasta, inclusiv toate da­nii­le pe care le-a primit de la oa­meni cu inimă mare, înţe­le­gând că aparţinând Bisericii a­cestea, de fapt, aparţin lui Dum­nezeu.

De asemenea, la sfinţirea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ – Paltin de către Prea­sfinţitul Episcop Calinic Bo­toşăneanul, sau a paracli­sului din deal de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, părintele Justin a ma­nifestat o bucurie duhovniceas­că a datoriei împlinite, a pecet­luirii muncii sale de către ie­rar­­hii dragi inimii sale şi o le­gă­­tură spirituală caldă şi fi­reas­că, transmisă în mod tai­nic şi în inimile credincioşilor.

Ascultarea a fost „legea“ pe care părintele Justin a impus-o în aşezămintele sale pentru toţi ucenicii săi şi se tulbura şi cer­ta cu asprime pe cei ce nu fă­ceau ascultare, dându-le ca­non spre îndreptare. Pe monahii tineri care veneau la el plân­gân­du-se împotriva stareţilor lor, părintele Justin îi îndemna la ascultare fără de care nu este nici linişte sufletească, nici mântuire.

Acum, în zi de pioasă aduce­re-aminte de naşterea părintelui Justin, să nu uităm testamentul său întru permanenta noastră naştere în Hristos: ascultare, pocăinţă, rugăciune, unitate.

31 ian. 2017

Seminarul de la Neamț a marcat sărbătoarea Sf. Trei Ierarhi

De Sfinții Trei Ierarhi, Seminarul ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, ca școală teologică, și-a serbat hramul. Potrivit tradiţiei, în ajunul prăznuirii, elevii și profesorii au participat la Slujba Privegherii la Biserica ”Sf. Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, paraclisul seminarului, priveghere care s-a încheiat cu un cuvânt de învățătură rostit de către arhim. prof. Mihail Daniliuc.

În ziua praznicului, începând cu orele 8.00 s-a oficiat slujba Utreniei și Sf. Liturghie de către pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului de la Mănăstirea Neamț, arhim. Mihail Daniliuc, pr. Viorel Laiu și diac. Ilarion Argatu. Răspunsurile la strană au fost oferite de către elevii seminariști sub îndrumarea prof. Marius Gabriel Brumă.

Apoi, în Sala de Festivităţi a Seminarului, a avut loc o manifestare spiritual-culturală dedicată patronilor învăţământului teologic, sub coordonarea arhim. Mihail Daniliuc. Elevii seminarişti au prezentat scurte dizertaţii despre viaţa şi activitatea sfinţilor,

lecturi din operele Sfinţilor Trei Ierarhi, iar în încheiere corul Seminarului Teologic a susţinut un mic concert de cântări dedicate Sf. Trei Ierarhi. De asemenea, a fost organizată, în foaierul Seminarului, și o expoziție de icoane de către elevii seminariști de la secția Patrimoniu.

Pentru Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț sărbătoarea Sf. Trei Ierarhi reprezintă un reper duhovnicesc atât pentru elevi cât și pentru profesori. Aceste manifestări dedicate patronilor învăţământului teologic, nu fac altceva decât să ne readucă în atenţie modelele de viaţă, trăire şi activitate misionară, dar şi didactică pe care şi noi trebuie să le împlinim, asemenea Sfinţilor Ierarhi pe care îi cinstim.

25 ian. 2017

Manifestări dedicate Culturii Naționale

seminar-mrea-neamt

Cultură și spiritualitate.  Religie și cunoaștere. Talent și muncă. Tinerii care studiază la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț sunt plini de surprize. Recent, la unitatea școlară a avut loc o manifestare dedicată Culturii Naționale, manifestare în cadrul căreia o parte dintre elevii seminarului și-au demonstrat aptitudinile artistice.

Aceștia au pregătit poezii și cântece, rostite cu simțire și sensibilitate, dar și momente dramatice surprinzătoare, din teatrul contemporan sau din opera eminesciană. Recent, a fost înființat Grupul „Neamț 21” de afirmare si promovare culturală al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”.

Felicitări elevilor care studiază aici, dar și cadrelor didactice care îi susțin în organizarea unor astfel de activități cultural-artistice!

Urmăriți în continuare frânturi video din evenimentul dedicat Culturii Naționale, la Seminarul de la Mănăstirea Neamț:

(ziartirguneamt.ro)

16 ian. 2017

Un nou feed-back pentru proiectul „Valori Culturale Românești”

Otilia Anchidin:

1 Cum apreciați editia a XV-a? /1.Consider ca a fost o editie complexa/ta din toate punctele de vedere.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor?/2. Evenimentele au fost  organizate foate bine, fara intarzieri.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați ?/3.O relatie de prietenie si respect;

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați./4.Festivitatea de deschidere ,ora de religie si istorie si intalnirea cu preotul. Toate au fost reusite, discutiile au fost interesante si de folos.;

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/5. Nu suntem toti la fel si ca fiecare om este unic, gandeste diferit are idei diferite , care trebuie luate in considerere.  Fiecare trebuie sa transmita familiei sale traditiile si obiceiurile romanesti.

6.Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect/concurs de talente (dans, muzica,actorie..)

7.Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Organizarea si activitatile desfasurate su fost excelente.

8.Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10/ 10

Luiza Hrestic:

1 Cum apreciați editia a XV-a?/1. Având în vedere că a fost prima ediție la care am participat, consider că aceasta a fost una intr-adevăr de succes, deoarece am avut reușit să mă bucur de cultura românească, totodată interacționând cu diferite personalități din diverse domenii.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor?2. În afara unor mici desprinderi de program, totul a decurs conform acestuia, fapt ce a favorizat la menținerea interesului publicului.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Relația dintre elevii celor două școli nu e destul de strânsă, însă atunci când vine vorba de profesori, am observat chiar de la prima întâlnire o relație de prietenie adevărată și respect.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați./ 4. În opinia mea, unul dintre cele mai reușite evenimente a fost întâlnirea cu Dan Lungu, deoarece am avut ocazia să preiau anumite idei despre România în zilele de astăzi la care am reflectat mai târziu.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/ 5. Cultura românească este mai mult decât ceea ce pare că este, aceasta ar fi una dintre ideile ce mi-au rămas întipărite în minte. O a doua idee ar fi faptul că istoria este mai mult decât o simplă materie pe care o studiem la școală, ci un lucru ce trebuie simțit.

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect? / Expoziții, workshop-uri.

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Vă mulțumesc mult pentru munca, efortul și atenția depusă, astfel încât totul să iasă perfect, toate acestea doar pentru ca ideea unor elevi față de locul în care trăim să fie reconfigurată.

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10 /9

Catinca Zamfir:

1 Cum apreciați editia a XV-a? / Cum apreciați editia a15a?/1.Fiind prima ediție la care am participat, consider ca programul a fost foarte bine pus la punct de către organizatori.Momemtele au fost gândite atât cât să capteze atenția elevilor cât și să îi facă doritori de cunoașterea subiectului și îmbogățirea cunoștințelor.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2.Programul proiectului a fost încărcat, într-un sens pozitiv, oferind posibilitatea de alegere.Apreciez faptul că s-a ținut cont de nevoia de pauză între momente.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3.Fiind un elev nou în școală, mă așteptam la o mai mare interacțiune între copiii din liceul nostru.Aș fi fost plăcut surprinsă și de posibilitatea de a-i cunoaște pe seminariști,dar nu ni s-a dat ocazia să interacționăm cu aceștia.Interacțiunea între profesori a decurs fără probleme.Apreciez deschiderea cadrelor didactice și a invitaților față de elevi.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați./4.Cele mai reușite momente au fost „Întreabă preotul” și dialogul cu părintele Hrisostom, activitate în cadrul căreia am apreciat locația.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/5.Am înțeles că religia este punctul culminant al culturii și că istoria este nu numai o artă, dar și o datorie morală cu sens de tradiție.

6.Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect/Mi s-ar părea utile activitățile culturale în legătură cu tema proiectului.

7.Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Mulțumesc tuturor celor care au reușit desfășurarea acestui proiect ! Mă bucur că mi-a fost oferită această oportunitate a cunoașterii valorilor printr-o acțiune de schimb de experiență, în cadrul căreia am avut acces la persoane care au ceva de spus noilor generații.

8.Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10/ Acord nota 9.5 ediției.

Cătălina Todiraș:

1 Cum apreciați editia a XV-a?/1.Editia a 15-a este prima la care am participat si pot sa spun ca mi a placut si m am simtit bine participand in cadrul acesteia

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2.Organizarea evenimentelor a fost buna, dand dovada de punctualitate si seriozitate, fara incidente neplacute

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3.Elevii si profesorii celor doua scoli par a se intelege bine si a avea o relatie stransa, bineinteles bazata pe respect

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați. /4.Cel mai reusit eveniment a fost vizita la Palatul Culturii deoarece am avut ocazia de a vizita pentru prima data impreuna cu ceilalti colegi cele expuse Iar cel mai nereusit eveniment a fost „Intreaba preotul” datorita timpului scurt acordat acestei activitati

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat /5.Pe parcursul proiectului am invatat ca religia nu depinde de ce se preda in scoala si am inteles valoarea artei si culturii romanesti

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect /Propun sa fie introduse mai multe activitati sportive si/sau jocuri prin care elevii scolilor implicate sa se cunoasca

7.Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Profesorilor implicati doresc sa le multumesc pentru ca mi au dat oportunitatea sa particip la aceste activitati si in acelasi timp sa ii felicit pentru efortul depus si organizarea buna

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10 / Pentru ca e prima editie la care particip, o sa acord nota 9 intrucat nu pot sa o compar cu alte editii precedente

Tudor Lica:

1 Cum apreciați editia a15a? /1. Nu am  mai participat la alte editii, totuși pot spune că, per total, a fost bine. Atât organizarea cât și invitații s-au ținut de cuvânt reușind să creeze momente memorabile.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2. Evenimentele au fost organizate formidabil, singura problemă fiind înghesuiala datorată sălilor de clasă/ de festivități mici.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Din nou, fiind prima ediție la care particip, nu am cunoscut prea multă lume, dar pot spune că nu a existat interacțiune între elevii celor 2 școli, doar între elevii de la aceeași scoală. Profesorii au fost prietenoși, deschiși lasându-mi o impresie bună despre relațiile lor de prietenie.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați./ 4. Cel mai nereușit moment a fost „Întreabă preotul” atât deoarece sala era prea mică, cât și prin evitarea subiectelor controversate ce prezentau cel mai mult interes.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/5. Religia este cultură și te poate ajuta să evoluezi.Orice opinie e bine venită, mai ales când vine vorba despre ce este poporul român cu adevărat.

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect/Prefer să nu mă implic deoarece activitatea perfectă, din punctul meu de vedere trebuie să fie facută cu puțini oameni care se cunosc între ei, așa ceva fiind imposibil în cadrul proiectului.

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Sunt mândru că există astfel de proiecte organizate de profesori. Nu am observat mari inconveniente, motiv pentru care vreau să-i felicit și sper ca proiectul să continue. Tema nu mă interesează personal, dar probabil voi mai participa.

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10/ Acord nota 8,5 deoarece am pierdut meciul, sălile au fost neîncăptoare și fiindcă nu am putut interacționa personal cu invitații.

Ștefana Laba:

1 Cum apreciați ediția a15a? /1. A fost prima oară când am participat la acest proiect, însă mi-a plăcut si sunt destul de sigură că voi mai veni și în viitor.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor?/2. Consider că evenimentele au fost organizate foarte bine, deoarece activitățile au fost plasate la ore rezonabile, iar organizatorii au fost punctuali.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Apreciez relația dintre elevi și profesori ca fiind una foarte strânsă.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați./ 4. În opinia mea, cel mai reușit eveniment a fost cel de la mitropolie, deoarece a reușit să mă captiveze cu adevărat. Cel mai nereușit mi s-a părut activitatea „întreabă preotul”, ideea a fost una bună, dar ar fi fost nevoie de o sală mai mare pentru ca tot publicul să stea confortabil.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/ 5. – cu toții avem sentimentul de patriotism în noi, indiferent dacă alegem să îl aratăm sau nu;  trebuie să descoperim ce are țara noastră de oferit din punct de vedere cultural.

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect /Pentru următoarele ediții, propun în continuare ieșiri în oraș, excursii, expediții, dar și vizionarea unor filme/piese de teatru moderne.

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Doresc să le transmit faptul că apreciez implicarea lor în a îmbogăți cultura elevilor prin acest proiect.

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10 / 9

Alina Trandafirescu:

1 Cum apreciați editia a XV-a? /1. Desi pentru mine a fost prima editie la care am participat, pot afirma ca a fost o experienta placuta, cu activitati interesante si astept cu nerabdare urmatoarele editii.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați. /4. Toate activitatile la care am luat parte au fost reusite, dar cel mai mult mi-a placut dezbaterea despre tineri cu parintele Hrisostom, ce a avut loc in ziua de sambata la muzeul Mitropoliei, deoarece am putut adresa intrebari, iar acesta a incercat sa ne raspunda in asa fel incat sa ramanem si cu niste informatii folositoare, legate de mai multe subiecte ( spre exemplu: despre viata).

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect /Daca ar fi sa mai adaug o activitate din cadrul proiectului ar fi o excursie/ tabara impreuna cu grupul de la Targul Neamt, in care sa vizitam cateva atractii turistice ce sunt strans legate de istorie si religie.

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10 / Nota 9.

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Mi-a facut placere sa particip la proiectul ,,Valori Culturale Romanesti”, dar au fost si niste puncte care m-au deranjat putin. La activitati au fost cateva intarzieri, iar la Palatul Culturii ar fi trebuit sa avem un ghid pentru fiecare grup, care vizita cate un sector al acestuia, astfel ramanand cu mai multe informatii. Totusi nu pot numi aceasta activitate nereusita.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2. La organizare este de apreciat faptul ca am primit si un portofoliu cu programul si cateva detalii despre proiect, pentru a sti la ce vom lua parte. Un alt punct atins, a fost momentul cand ne-am inscris la ce activitati dorim sa fim prezenti, cu cateva zile inainte, pentru a fi organizate salile si numarul de participanti.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Nu am interactionat cu elevii de la seminar, deoarece nu am avut ocazia.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/ 5. Cateva idei care le-am receptat inca de la proiect, sunt : „O idee poate schimba totul; De ce sa lasam strainii sa ne schimbe tara cand noi putem sa facem primul pas?; Pe langa alte tari, in Romania exista spiritualitate”. Aceste discutii au fost purtate la dezbaterea cu Dan Lungu despre cum este tara noastra altfel, pornind de la cartea cu acelasi titlu, scrisa de renumitul Lucian Boia.

Adela Bivol:

1 Cum apreciați editia a XV-a? /Cum apreciați editia a15a? /1. În opinia mea ediția a 15 a fost una cu adevărat impresionanta, deoarece am avut ocazia sa interactionez cu anumite personalități din diferite domenii, dar și sa ma bucur de cultura românească

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2. Dat fiind ca am observat pe chipurile profesorilor o oarecare alarmare și stres, totul a decurs conform programului cu foarte mici desprinderi de program, ceea ce a favorizat și la menținerea interesului publicului

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați ? /3. Nu am prea observat o relație atit de strinsa cu colegii noi, dar mi-au creat o impresie destul de plăcută, iar fiind vorba de profesori, se vedea clar prietenia adevărată dintre câțiva, respectul și stima fata de munca depusa de fiecare.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați. /4. Unul dintre cele mai reușite evenimente cred ca a fost vizita palatului culturii, pentru mine a fost prima data și am rămas profund impresionata de istoria și arta ascunsa acolo, datorita acestui proiect am reușit sa vad majoritatea galeriilor de arta, arhitectura fabuloasa, dar și sala voievozilor care e plina cu mister.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat /5. Doua idei care mi-au rămas în minte ar fi faptul ca istoria nu e doar materia ce o studiem la școală, e un sentiment,  o arta, un om Pe care îl vezi pentru prima data, tot ce-am auzit și am simțit pe durata proiectului au reușit sa formeze o anumita proiecție a ceea ce numim istorie.

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect /Workshop uri, mai multe personalități, concursuri, expoziții,  prezentări de cultura și religie

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / As dori sa transmit tuturor celor care au stat în spatele proiectului si au adus fiecare detaliu aproape de valoarea propusa, un sincer mulțumesc, deoarece m-ati ajutat sa îmi reconfigurez o imagine a locului unde ne aflam și faptul ca ne-ați readus la viata o părticică mica din istorie ne-a marcat mult.

10. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10 / 9

Bianca Burada:

1 Cum apreciați editia a XV-a? /1. Din punctual meu de vedere, datorită faptului că am participat la o singură editie a acestui proiect educaţional, pot afirma că această multitudine de activităţi bazate pe legătura dintre religie şi istorie au un important factor asupra reîntregirii valorilor autentice românesti, cât şi al patriotismului de care dispune tineretul.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2. Organizarea evenimentelor din cadrul acestor lecţii interdisciplinare a dat dovadă de bună pregătire si experienţă.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Relatiile dintre participanţii ambelor şcoli au fost evident remarcate, aceste întâlniri având ca scop posibilitarea elevilor de a comunica si de a-şi face cunoscute aşteptările şi opiniile, justificănd astfel îndeplinirea acestor prelegeri.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați. /4. Cele mai reuşite evenimente au fost cele din cadrul conferinţei cu scriitorul Dan Lungu, dialog care a avut ca temă principală un frecvent subiect  de discuţie – “Este România altfel?” şi de asemenea, conferinţa cu Pr. Prof. Viorel Romus Laiu, moment în care am putut observa entuziasmul şi curiozitatea cu care elevii au tratat aceste evenimente la care au participat personalităţi şi reprezentanţi ai culturii ieşene.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/ 5. Această manifestare de credintă şi spiritualitate românească a avut un impact util asupra mea şi mai ales, a cugetării proprii, aflând multe lucruri într-un timp scurt, prin intermediul creativitătii şi comunicării din afara lecţiilor şcolare.

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Activitati utile : vizitarea altor monumente specifice institutiei gazdă şi conferintele libere cu alte personalitaţi.

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Transmit profesorilor şi coordonatorilor implicaţi remarcabile laude pentru simpla iniţiere a acestui plan, organizarea ,şi, desigur, continuitatea de care depinde acest proiect.

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10/ 10

Gabriela Chițac:

1 Cum apreciați editia a XV-a?/1. Ediția a 15a este prima la care am participat şi pot spune că m-am simțit bine în cadrul acesteia.

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2. Evenimentele au avut o oranizare bună dând dovadă de punctualitate.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Elevii celor 2 scoli  se înțeleag bine,iar profesorii implicați par să aibă o   relație stransă.

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați./ 4. În opinia mea cel mai reuşit eveniment a fost vizita la Palatul Culturii deoarece ne-am putut bucura în colectiv de diversitatea expusa.Cel mai nereuşit eveniment a fost „Întreabă preotul” deoarece spațiul pus la îndemână nu a făcut față generând neplăceri.

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat/ 5.  Datorită proiectului am reînțeles importanța artei si a culturii româneşti şi că religia nu depinde de tot ce se predă în şcoală.

6.   Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Propunerea mea se bazează în mare parte pe adăugarea  mai multor activitați sportive (handbal,volei etc) dar si pe adăugarea de piese de teatru.

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Doresc să îi felicit pe profesorii si coordonatorii implicați în proiect pentru organizarea bună.

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10 / O să acord nota 9 deoarece nu pot face o comparație cu edițiile anterioare.

Delia Popovici:

1 Cum apreciați editia a XV-a? /1.Fiind prima ediție la care particip am fost plăcut impresionată de punctualitatea si atmosfera creată de toți participanții care au parut implicați în eveniment

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2. Toate momentele au fost făcute special pentru nivelul elevilor şi într-un mod de aşa fel încât să ne stârnească interesul ca să participam la cat mai multe. Deşi au fost câteva întarzieri la unele evenimente, organizatorii s-au încadrat în timp.

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Profesorii au acceptat să creeze o legătură cu participanții, astfel au reuşit să colaboreze eficient, dar nu doar în cazul elevi-profesori, ci şi între elevii celor două şcoli

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați./ 4. Mi s-a părut că toate momentele au fost reuşite datorită efortului depus de către organizatofi care s-au străduit să facă o ediție foarte bună. Nu am preferințe în privința activităților

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat /5. Putem învăța altfel, nu doar prin vechile metode.Există elevi cărora le place să se implice şi să facă dintr-un simplu proiect ceva mai bun.

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / Le urez coordonatorilor mult succes şi sper la cât mai multr ediții reuşite.

7. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10/ 8,5

Irina Bahrin:

1 Cum apreciați editia a XV-a? /1. Editia a 15 a si prima la care am participat, mi s-a parut foarte frumoasa, incitanta si o expeienta pe care as vrea sa o repet

2 Cum apreciați organizarea evenimentelor? /2. Cred ca evenimentele au fost foarte bine organizate, foarte interesante, am avut ce sa invat de la activitati

3 Cum apreciați relațiile dintre elevii celor 2 scoli/ profesorii implicați? /3. Elevii mi se pare ca lucreaza foarte bine impreuna( mai ales la meciul de fotbal ? ), iar profesorii.. este normal sa aiba o comunicare si o relatie foarte buna avand in vedere numarul de editii la care au fost implicati

4 Numiți cele mai reușite/nereușite evenimente si argumentați. / 4. Cel mai reusit moment mi  s a parut cel de la Palatul Culturii pentru ca am reusit sa vad o multime de muzee si lucruri interesante, iar cel mai nereusit, pentru ca am pierdut, meciul de fotbal ? )

5 Menționați 2 idei/mesaje pe care le-ati receptat /5. a) este foarte importanta comunicarea

    b)se poate invata si altfel, intr un mod mult mai interactiv, nu numai citind dintr un caiet sau carte

6. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / In editia urmatoare ar fi placut sa mergem la Teatru National

7. Ce doriți sa transmiteți profesorilor /coordonatorilor implicați in proiect / As dori sa transmit ca sunt minunati, ca sunt niste oameni adevarati care muncesc si se implica enorm ca acest proiect sa iasa cum trebuie.

8. Acordați o nota ediției/ de la 1 la 10/ Nota 10

23 dec. 2016

Serbare de Crăciun la Seminarul Teologic de la Manăstirea Neamț

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au organizat joi, 22 decembrie, o serbare deosebită în cinstea sfintelor sărbători de iarnă, în general. Programul artistic, derulat pe parcursul a peste două ore, a cuprins colinde limba română, limba engleză și limba greacă, tradiţii şi obiceiuri creştine, precum şi scenete religioase. În deschiderea evenimentului, Corul Seminarului Teologic, dirijat de profesorii Marius Brumă și Adrian Cojocariu, a prezentat un buchet de colinde culese din repertoriul coral, psaltic şi popular.





29 nov. 2016

Simpozion ştiinţific interseminarial la Galaţi

Este a 17-lea an de când, neîntrrupt, în preajma sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Seminarul Teologic din Galaţi îşi cinsteşte ocrotitorul printr-un eveniment cultural-misionar de excepţie: Simpozionul Ştiinţific Interseminarial.

Anul acesta, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române tinerilor şi educaţiei religioase a acestora, simpozionul a tratat o temă deosebit de importantă şi actuală: Ce aşteaptă Biserica de la tineri şi ce aşteaptă tinerii de la Biserică? Curajul de a mărturisi credinţa azi.

O slujbă de Te Deum oficiată capela seminarului a deschis în mod solemn lucrările simpozionului, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media.

Dezbaterile propriu-zise s-au desfăşurat în Sala de Expoziţii Temporare Sergiu Dumitrescu a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

La eveniment au participat preoţi profesori şi elevi reprezentanţi ai seminarelor teologice din Iaşi, Mănăstirea Neamţ, Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Huşi, Slobozia, Tulcea şi Galaţi carora li s-au adăugat tineri elevi ai unor prestigioase licee şi colegii din Galaţi, Brăila Tecuci şi Făurei.

În prima parte au fost susţinute mai multe referate la tema propusă după care, în cadrul unor ateliere de lucru, au fost analizate, reciproc, şi căutate soluţii la principalele preocupări ale tinerilor de astăzi în relaţia cu Biserica, între care: Mijloace concrete de lucru ale Bisericii cu tinerii, Ce doreşte tânărul să întrebe Biserica azi?, Ce-l atrage pe tânăr în Biserică? sau Ce-l face pe tânăr să stea departe de Biserică?

Totodată, a fost lansat volumul Dascăli şi modele pentru seminariştii de astăzi, realizat de elevi ai seminarului gălăţean şi ai altor seminarii teologice din ţară.

În încheiere, au fost oferite Diplome de participare tuturor tinerilor implicaţi în buna desfăşurare a simpozionului şi alte publicaţii apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

09 nov. 2016

VALORI CULTURALE ROMÂNEȘTI – ediția a-XV-a

Proiectul „Valori Culturale Românești” revine în actualitate odată cu organizarea celei dea XV -ediții. Manifestare școlară de înaltă ținută, unica în regiunea Moldovei, acest proiect educational reunește în perioada 11-13 nov 2016, aproape 160 de elevi interesați de ceea ce înseamnă valorile autentice ale spiritualității romanești, patriotism, credință ortodoxă și adevăr în cunoașterea si înțelegerea istoriei naționale. Aceasta ediție jubiliară este găzduită de Colegiul National Mihai Eminescu Iași in parteneriat cu Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

In cele trei zile extrem de dense elevii, profesorii și părintii vor participa la lecții interdisciplinare în cadrul cărora profesorii de istorie și religie din ambele școli vor propune o noua abordare o orei școlare cu accentul pe valorile patriotice prea adesea uitate. In programul acestei ediții un capitol important este dedicat tinerilor, speranțelor și deziluziilor lor într-o societate aflată într-o continuă tranziție. Cu entuziasmul specific vârstei elevii vor participa la dezbateri în cadrul cărora vor conferenția personalități ale vieții culturale ieșene si reprezentanți de frunte ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Astfel vineri 11 noiembrie,la ora 16,30 în salonul Muzeului Mihail Kogălniceanu invitatul de onoare al acestei ediții, scriitorul Dan Lungu va fi în dialog cu cei prezenți pe o tema de mare actualitate – Este Romania altfel?

Sâmbătă,12 noiembrie, la ora 10 în sala Baptisterium din cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, invitatul de onoare al ediției a XV – Părintele Arhimandrit Hrisostom Rădășanu, va conferenția despre și cu tinerii zilelor noastre în cadrul unor Dialoguri esențiale despre credință și adevăr.

Participanții vor prezenta momente artistice în care vor da măsura talentului lor, își vor dovedi buna pregătire în domeniul istoriei și a religiei în cadrul concursului Oltea Doamna și se vor manifesta pe terenul de fotbal pentru obținerea Cupei Prieteniei. Beneficiind de sprijinul unor instituții de prestigiu din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Complexul Muzeal National Moldova, Facultatea de Istorie, Muzeul Literaturii Romane, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul National de Arta Octav Băncilă, această întâlnire își propune, înainte de toate, să dea posibilitatea elevilor să comunice, să-și exprime sentimentele, trăirile, să-și facă cunoscute așteptările și să propună soluții la complexele probleme pe care vor trebui să le înfrunte după terminarea liceului.

Unul din momentele încărcate de bucurie sfântă va avea loc duminica,13 noiembrie, la Biserica „Sf. Sava” unde împreună, dascăli și învățăcei, ne vom ruga în cadrul Sfintei Liturghii sub binecuvântarea Domnului Hristos.
Programul acestei ediții cuprinde și o vizită documentară în muzeele Palatului Culturii, unul din cele mai frumoase simboluri ale orașului Iași, unde talentații elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași vor prezenta un program artistic intitulat sugestiv „Sunetul muzicii”.

Manifestarea este promovată de Radio Trinitas, Radio Iași, Ziarul Lumina, Agenția de Știri Basilica și alte publicații on-line din țară.

Proiectul educational „Valori Culturale Românești” este posibil și datorita unui generos sprijin acordat de oameni de suflet încă încrezători în viitorul școlii românești.
– Ioanna Olarescu- Director general S.C. Frarom International Est S.R.L. Iași
-Alina Sofron-Director general S.C.Chambon S.R.L. Iași
-Dragomir Mărgineanu-Director Asociația pentru Educație DAR Otopeni
-Dan Mihoci-Director general Casa Ta-Companie imobiliară Iasi
– Narcis Popa -Director General S.C.Kolos Group S.R.L. Iași
-Mihaela Spanu -Director general Lee’s Catering S.R.L. Iași
-Senica Turcanu-Director al Muzeului de Istorie-Palatul Culturii
Calde mulțumiri se cuvin si dl Calin Gafta, Giani Doloi, Sergiu Fala si Grigore Odobasa care au fost alături de organizatori în pregătirea acestei ediții. La buna desfășurare a acestei ediții s-au implicat în mod special și câțiva elevi de la Eminescu: Medeea Tincu, Sonia Sitea si Caterina Dăscălescu în proiectarea activităților și David Vezeteu, Cosmin Gafta si Edy Coman in realizarea filmului ediției de la Neamț.

Rodul unei excelente colaborări intre elevii si profesorii Colegiului Eminescu si Colegiului de Arta Octav Băncilă, la aceasta ediție patru elevi, Casiean Teodor, Danila Emilian, Andrei Papa si Robert Stratica vor încânta audiența la momentul artistic din deschiderea manifestărilor.

Valorile, cum au intrat în vocabularul elevilor de la Eminescu, sunt rezultatul eforturilor unor profesori dedicați :Prof. dr. Lăcrămioara Iordănescu , Prof. Daniela Pleșca ,Prof. Anișoara Magdalinis, Prof.Diogene Mihailă. 

Alături de ei au fost conducerile celor doua instituții școlare reprezentate de Prof. Dr. Gabriela Săndulescu directorul Colegiului National Mihai Eminescu Iași și Pr. Prof. Ioan Mihoc directorul Seminarului „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Aceasta ediție se va desfășura cu binecuvântarea IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei care și-a exprimat aprecierea pentru aceasta manifestare de credință si spiritualitate românească.

Cu pasiune si respect fata de valorile autentice ,coordonatorii proiectului Prof. Sorin Sitea din partea Colegiului Eminescu și Pr. Prof. Viorel Romus Laiu din partea Seminarului Veniamin Costachi au confirmat ca oamenii buni se întâlnesc pentru a face lucruri bune în folosul comunității.

Un interviu despre aceasta editie pe Radio Iasi…

VCR_noiembrie 2016_AFIS A3 _A

01 nov. 2016

IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului la Seminar

În ziua de 31 octombrie 2016, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a poposit Inaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului care, în sala de conferințe, a vorbit elevilor și profesorilor. Totodată, Inaltpreasfinția Sa a vorbit despre ultima sa carte editată „Scrisoare la Dumnezeu” pe care o oferit-o tuturor celor prezenți. 

31 oct. 2016

Exerciţiu ISU la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

La Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț s-a desfășurat luni, 31 octombrie 2016, un exerciţiu cu forţe şi mijloace cu tema Intervenția Serviciului privat pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava”, în cooperare cu forţele de sprijin, pentru limitarea efectelor şi salvarea victimelor multiple rezultate în urma unui incendiu.

Situaţia tactică generală a acestui exerciţiu a fost izbucnirea unui incendiu la centrala termică, cu exrtinederea flăcărilor la etajele superioare ale cladirilor, în urma căruia au rezultat victime multiple.

Serviciul propriu de protecție la incendii au încercat limitarea incendiului şi extragerea persoanelor surprinse de incendiu.

La sosirea echipajelor ISU la locul evenimentului, incendiul se manifesta în zona centralei termice cu posibilităţi de propagare la întreaga aeronavă.

Fumul, temperatura şi gazele toxice a împiedicat evacuarea rapida a elevilor şi nu au permis accesul servanţilor decât cu aparatele de respirație cu aer comprimat.

Primele echipaje ajunse la locul incidentului au realizat dispozitivele de intervenţie şi au constituit echipele de salvare – evacuare a persoanelor în clădiri.

Totodată, s-a stabilit zona de evacuare a victimelor şi a bunurilor materiale.

Ulterior, au fost identificate 26 victime care nu au putut fi evacuate până la sosirea serviciilor profesioniste : 12 victime cod verde, 10 victime cod galben şi 4 victime cod roşu.

În vederea extragerii acestora, s-au constituit două echipe de salvare care au preluat victimele şi le-au predat echipajelor medicale sosite la locul evenimentului.

După stabilizarea acestora, victimele au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Piatra Neamț și Roman.

Operaţiunile de intervenţie au continuat până la înlăturarea tuturor efectelor negative create de eveniment.