18 feb. 2022

Zbor prin Duh în Veșnicie!

Născut la 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, România, Brâncuși este exponentul unui loc în care, pentru oamenii de acolo, tradiția a însemnat ceva aproape sacru.

Brâncuși ,,a eliberat sculptura de imitația mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității și a exprimat esența lucrurilor, vitalitatea formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual”. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea, al țăranului  român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși arătat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității. Astfel devine  unul din cei mai mari artiști ai secolului XX.

La ceas aniversar elevii seminariști îi aduc omagiu, prin cunoașterea și interpretarea lucrărilor maestrului. 

 

 

                                                                                          Oana Grădinaru

profesor Arte Vizuale

16 feb. 2022

Ziua Națională a Lecturii la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

„Cărțile pe care le citim trebuie alese cu mare atenție, pentru că pot fi, cum a scris un rege egiptean pe biblioteca lui, Medicamentele sufletului”, spunea Oliver Wendell Holmes Sr. Fascinația acestora constă în faptul că ele îți permit sa călătorești fără să faci un pas. Elevii și profesorii de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”,au călătorit, de Ziua Națională a lecturii, prin lumea cărților. Au navigat prin gânduri, idei și sentimente.

10 feb. 2022

Elevii de la Patrimoniu promovează tradiții românești

Iată-ne din nou prezenți cu ora de artă populară la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, în cadrul parteneriatului cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

Instructorul coordonator Ionela Lungu, meșter popular, a venit în fața liceenilor seminariști cu informații despre tradiția mărțișorului, confecționând împreună cu aceștia mărțișoare din lut și șnurul specific alb cu roșu.

Cursanții au fost încurajați să fie creativi și să se exprime în mod personal în confecționarea mărțișorului, pentru că obiectul finit îi reprezintă. Bucuria și efervescența tinerilor în timpul atelierului au fost molipsitoare, acest lucru s-a reflectat chiar în obiectele lucrate desăvârșit.

Mulțumim Pr. director Viorel Laiu pentru deschiderea spre activități extrașcolare și continuitatea acestui proiect început de anul trecut.
Mulțumim doamnei profesor Oana Grădinaru pentru colaborare și implicarea în activitățile propuse de Școala Populară de Artă, sperăm ca acest demers comun să-i apropie pe tinerii liceeni de tradițiile noastre populare.

Ionela Lungu

03 feb. 2022

Emoții pentru o nouă participare la  Festivalul Internațional de Artă plastică pentru copii “The Small Montmartre of Bitola” – Macedonia 2022

    Colecția de anul acesta cuprinde 26 de lucrări, copii după alfabetul realizat ca  miniatura veche, medievală, din spațiul bizantin al Europei de est. Lucrările au fost realizata de elevii secției Patrimoniu Cultural, clasele IX-XII.  

    Concursul  reunește an de an peste 10.000 de participanți, din peste 30 de țări, din Europa cât și din Asia. Iar invitația ne onorează de fiecare dată. A devenit  o tradiție frumoasă, aceea de a participa la aceasta competiție de prestigiu, de 11 ani. Demersul  început În 2011, de către profesorul Dan Țîrdea și preluat  de profesor Oana Grădinaru din 2017, a adus Seminarului nemțean de la ,,Grad Prix”, ,,Best collection”, ,,Golden Palette”, „Golden Brush” și diplome Winners. Deși avem toate distincțiile în palmares, continuăm să participăm pentru că elevii noștri sunt de fiecare dată alții, de asemeni dornici de competiție, noi experiențe și indiferent de premii, importantă e satisfacția și munca împlinită.

     Rezultatele competiției,  sunt anunțate  pe an de an pe site-ul: www.smallmontmartreofbitola.com