06 iul. 2021

„ȚINUTUL ZIMBRULUI” promovat de către elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la M-rea Neamț

 

În perioada Martie – Iunie 2021, British Council în parteneriat cu Educational Drama Association in Romania (EDAR) și Romanian-American Foundation (RAF), au organizat concursul My community”,  concurs care a avut ca scop promovarea într-un mod creativ, de către elevi, a comunității /zonei unde trăiesc și învață.

În primele etape ale concursului, elevii coordonați de către profesorii de limba engleză Solomiea Paula și Cucolea Aurelian,  au făcut referire la obiective turistice, resurse naturale, tradiții și cultură sau alte aspecte pe care le-au considerat speciale în comunitate și care ar putea interesa potențiali turiști.

Astfel, ei au realizat câte un afiș sau colaj în limba engleză, iar elevii care s-au calificat în etapa următoare (etapa națională), au realizat un scurt videoclip în care au prezentat câte un obiectiv turistic din această zonă.

Prin intermediul acestui concurs elevii seminariști și-au dezvoltat următoarele abilități: creativitatea, cunoștințele de limba engleză și conștientizarea frumuseții zonei în care învață, a oportunităților și a resurselor ei.

În urma desfășurării etapelor acestui concurs, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au obținut rezultate meritorii după cum urmează:

 

FAZA PE ȘCOALĂ

 

Locul I

 

Echipa:

Afrăsiloae Ioana- Alexandra, Ursache Constantin-Cosmin, Suciu Niculina, clasa a X-a Arte

Echipa:

Micu Elena Vasilica, Humă Maria Magdalena, Raclariu Maria Izabela, clasa a X-a Arte

 

Echipa:

Doboș Cristian, Zancu Ioachim, Vacariu Fabian, Svecicov Petru, Tupu Manuel clasa a XII-a Arte

Ursache Mona Mihaela, clasa a XI-a Arte

Juganariu Parascheva Denisa, clasa a X-a Arte

 

  • Locul II

Lemnariu Mihaela Eugenia, clasa a X-a Arte

Ciocoiu Lucia, clasa a XI-a Arte

Echipa:

Placintă Daniil, Covasan Ionela Elena, clasa a XI-a Arte

 

Echipa:

Avasilcăi Marius-Emanuel, Garbuleț Mihai Alexandru, Răsmeriţă Iustin Florin, Dunca Nectarie Rafael, Voaideș Ioan Alexandru clasa a IX-a Arte

 

Locul III

 Axinte Alexandra, clasa a X-a Arte

Coșofreț Denisa, clasa a X-a Arte

Agache Dragoș Ionuț, clasa a X-a Teologie

Iordache Elena, clasa a XI-a Arte

Roșca Haralambie David, clasa a X-a Arte

Echipa:

Șangău Denisa, Costache Ecaterina, Hantăr Ștefana, clasa a X-a Arte

  • FAZA PE JUDEȚ

 

Locul I

Echipa:

Afrăsiloae Ioana- Alexandra, Ursache Constantin-Cosmin, Suciu Niculina, clasa a X-a Arte

Echipa:

Doboș Cristian, Zancu Ioachim, Vacariu Fabian, Svecicov Petru, Tupu Manuel clasa a XII-a Arte

 

Locul II

Lemnariu Mihaela Eugenia, clasa a X-a Arte

 

Echipa:

Avasilcăi Marius-Emanuel, Garbuleț Mihai Alexandru, Răsmeriţă Iustin Florin, Dunca Nectarie Rafael, Voaideș Ioan Alexandru, clasa a IX-a Arte

  • Locul III

Echipa:

 Micu Elena Vasilica, Humă Maria Magdalena, Raclariu Maria Izabela, clasa a X-a Arte

  • Mentiune specială

Juganariu Parascheva Denisa, clasa a X-a Arte

 

24 mai 2021

Seminarul de la Mănăstirea Neamț reprezentat la Simpozionul „Făclii Ortodoxe în Petrodava”

Sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii, Constantin și Mama sa Elena, ocrotitorii Seminarului Teologic din Piatra Neamț, au prilejuit o întâlnire de suflet între elevi seminariști, profesori și directori de la mai multe seminarii teologice din țară. Ajuns la ce-a de-a III-a ediție, Simpozionul „Făclii ortodoxe în Petrodava”, desfășurat în format online, a avut ca temă de reflecție în acest an „Viața românilor ortodocși din țară și diaspora într-o lume secularizată”, subiect ce se înscrie în șirul manifestărilor prilejuite de „Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor”.
Școala noastră a fost reprezentată de doi elevi din clasa a XI-a Pastorală: Mihalache Eugen, îndrumat de Prof. Arhim. Dr. Mihail Daniliuc, care a prezentat un referat cu tema „Activitatea în exil a Mitropolitului Visarion Puiu” și Dumitrașcu Eduard Constantin, îndrumat de prof. Mirel Gălușcă, care a prezentat un eseu intitulat „Biserica Ortodoxa Română în diaspora – o inimă de mamă alături de fiii săi împrăștiați în lume. Gânduri despre misiunea bisericii printre românii de peste hotare”.
Bucuria comuniunii, chiar și în format online, a fost dublată de consistenta implicare a elevilor manifestată în special prin profunzimea temelor expuse.
Felicitări elevilor și dascălilor îndrumători!

12 mai 2021

Elevi seminariști participanți la atelier de lucru cu tema „Ortodoxie și modernitate”

Ca o pregustare a simpozionului Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, aflat acum la a VIII-a ediție, un grup de elevi din clasele terminale ale Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au participat în data de 11 mai 2021 o activitate inedită – un atelier de lucru în cadrul căruia s-a dezbătut tema „Ortodoxie și modernitate”. Elevii au fost antrenați de către Pr. Dr. Lucian Filip, inspector în cadrul Sectorului de învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor în a înțelege rolul Ortodoxiei în modernitate și răspunsul pe care îl oferă Ortodoxia modernității. Întreaga întâlnire cu invitatul special al atelierului a fost moderată de către Prof. Gălușcă Mirel. Elevii au s-au remarcat prin dinamism și, mai ales, prin bogăția și adâncimea ideilor expuse.

06 mai 2021

Ordinul Ministerului Educației 3721/23.04.2021 pentru modificarea și completarea OMEC 5457/2020 privind organizarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022.

Ordinul Ministerului Educației 3721/23.04.2021 pentru modificarea și completarea OMEC 5457/2020 privind organizarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022.

B. Probele de aptitudini
07 -14 iunie 2021 – înscrierea pentru probele de aptitudini, direct la unitatea de învăţământ liceal/gimnazial sau prin mijloace electronice de comunicare şi şi eliberarea/transmiterea anexelor fişelor de înscriere, însoţite de documentele prevăzute în Anexa nr. 3 la ordin, conform procedurii stabilite de Comisia Naţională de Admitere
15 -18 iunie 2021– Desfăşurarea/Echivalarea probelor de aptitudini, conform prevederilor din Anexa nr. 3
Notă: Pentru admiterea în colegiile militare naţionale, perioada în cai se susţine proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Limba şi literatul română şi Matematică este stabilită conform reglementărilor proprii a Ministerului Apărării Naţionale
18 iunie 2021 – Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini
18 iunie 2021 – Transmiterea, în format electronic şi în scris, către Comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin completarea acestora în aplicaţia informatică centralizată

1) Documentele necesare înscrierii pentru admiterea la unităţile de învăţământ cu profil vocaţional teologic, graficul admiterii şi alte informaţii legate de aceasta vor fi anunţate pe pagina web/pagina de facebook a şcolii.
2) Se pot înscrie la admiterea în clasa a IX-a la seminariile teologice ortodoxe absolvenţi de gimnaziu având minimum media 9 (nouă) la purtare pentru fiecare clasă din învăţământul gimnazial.
3) Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte:
3.1. anexa la fişa de înscriere;
3.2. certificat de naştere – copie;
3.3. fişa medicală în original;
3.4. declaraţie din partea candidatului şi a părintelui/reprezentantului legal al acestuia că au luat cunoştinţă de Regulamentul intern al unităţii şcolare şi că sunt de acord să-l respecte;
3.5. adeverinţă/certificat de botez – copie
3.6. recomandarea consiliului parohial/preotului paroh
3.7. binecuvântarea chiriarhului locului
4) In cadrul examenului de admitere la profilul teologic candidaţii vor susţine, la nivelul probelor de aptitudini, următoarele probe:
a) un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins;
b) o probă de verificare a cunoştinţelor religioase, evaluată cu notă.
5) Interviul/colocviul/proba orală constă în:
a) verificarea dicţiei prin: rostirea unei rugăciuni/poezii, la alegerea candidatului;
b) motivarea alegerii unei unităţi de învăţământ vocaţional teologic;
c) verificarea aptitudinilor muzicale, prin intonarea unei cântări religioase, la alegerea candidatului.
6) Proba de verificare a cunoştinţelor religioase (VCR) constă în calcularea, cu două zecimale, fără rotunjire, a mediei aritmetice a mediilor anuale la disciplina Religie din clasele V – VIII. Nota prin care se evaluează această probă constituie nota finală la proba de aptitudini (APT).
7) Pentru toate specializările de la profilul Teologic, media minimă la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplina Religie (VCR) trebuie să fie minimum 7 (şapte).
8) Pentru profilul Teologic, specializarea Patrimoniu cultural, examenul de admitere va cuprinde şi o probă de verificare a unor aptitudini (VA) în perceperea formelor/exprimarea cromatică în compoziţie, care va consta din prezentarea unui portofoliu. Portofoliul va cuprinde trei lucrări ale candidatului, care vor fi avizate de către profesorul de Religie/profesorul de Educaţie plastică/directorul şcolii de unde provine candidatul. La această specializare, nota finală la proba de aptitudini (APT) se calculează astfel:
APT = (VCR + VA) / 2, unde:
– VCR = media de la verificarea cunoştinţelor religioase, care va rezulta din media aritmetică a mediilor anuale la disciplina Religie din clasele a V – VIII, calculată cu două zecimale, fără rotunjire;
– VA = nota la verificarea aptitudinilor în perceperea formelor/exprimarea cromatică în compoziţie.

02 apr. 2021

Lecții de pregătit (conținuturile) pentru Examenul de admitere pentru ambele specializări

  • LECȚII DE PREGĂTIT PENTRU EXAMEN pentru ambele SPECIALIZĂRI:
  1. Decalogul: importanța lui în viața omului – Clasa a V-a , p. 40-43
  2. Rugăciunea, temei și putere a vieții creștine – clasa a VI-a p. 60-63
  3. Rugăciunea Tatăl nostru – clasa a VI-a, p. 64-67
  4. Sfintele Taine în viața creștină – clasa a VII-a, p. 24-27
  5. Biserica – lăcaș de închinare și de sfințire a omului – clasa a VII-a, p. 46-49
  6. Domnul Iisus Hristos, Lumina lumii – clasa a VIII-a, p. 50-55
  7. Sfânta Treime în Sfânta Liturghie și în viața Bisericii, clasa a VIII-a, p. 34-39

pentru alte detalii privind admiterea click aici…

 

30 mart. 2021

Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă – România!

Cu prilejul sărbătoririi „Unirii Basarabiei cu Patria-mamă România” Direcția Învățământ Hîncești din Republica Moldova în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț a organizat conferința științifică pentru elevi: „Tema Unirii în literatura română”. La această conferință a participat cu o lucrare si elevul Botezatu Daniel, de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, clasa a XII-a, Teologie Ortodoxă. Elevul a fost coordonat de doamna Marcela Balău, profesor de istorie și doamna Cristina Grigore, profesor de Limba și literatura română.

16 ian. 2021

Expoziție online dedicată zilei lui Mihai Eminescu și Culturii Naționale

REALIZATORI:

HORNET DANIEL ,,Portret” grafica – cl. a XI a

ISACHE CRISTINA ,,Portret” pictura – cl. a XII a

ONISIMIUC ANA ,,Casa memoriala Ipotesti” pictura – cl. a XII a

BILEANSCHI VLADISLAV ,,Lacul” pictura – cl. a XII a

BOBRIC VASILE ,,Portretul naturii” grafica – cl. a XII a

CURUT DIANA ,,Somnoroase pasarele” pictura – cl. a XII a

IORDACHE ELENA ,, Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” pictura – cl. a XI a

ICHIM COSMIN ,,Rugaciune” pictura – cl. a XI a

SUCIU NICULINA ,,Sara pe deal” pictura – cl. a X a

MICU ELENA ,,Caricatura” grafica – cl. a X a

MUSAT ANDREI ,,Floare albastra” pictura – cl. a X a

URSU GABRIEL ,,La steaua” pictura – cl. a X a

COVASAN MARIA ,,Luceafarul” pictura – cl. a IX a

CARUCERIU PETRONELA ,,Monumentul Onesti” grafica – cl. a IX a

IRINA SELENA ,,Peste varfuri” pictura – cl. a IX a

ONOFREI STEFAN ,,Panou expozitional-colaj” – cl. a X a

Coordonatori,

Prof. Oana Grădinaru

Prof. Dan Țîrdea